Decizia nr. 407/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Cătălin Cherecheș în Dosarul nr. 1.507/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.059D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii, în principal, de respingere a excepției ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu este motivată în sensul stabilit prin jurisprudența Curții Constituționale; în subsidiar, arată că excepția este neîntemeiată, textul de lege criticat având un scop preventiv, nu punitiv, astfel că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate referitoare la nesocotirea prezumției de nevinovăție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 16 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.507/100/2016, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Cătălin Cherecheș într-o cauză având ca obiect acțiunea în anulare a unui act administrativ, și anume a ordinului Instituției Prefectului de constatare a suspendării de drept a mandatului de primar.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 71 din Legea nr. 215/2001

contravin principiilor generale de drept, prevederilor constituționale și celor din tratatele internaționale la care România este parte, întrucât suspendarea mandatului de primar apare ca o sancțiune și nu conferă emitentului ordinului, respectiv prefectului, niciuna dintre prerogativele prevăzute de lege, ci doar i se atribuie o prerogativă nouă - de a constata o stare de fapt, exclusiv formal, însă ordinul are efectul unei reale sancțiuni. Totodată, autorul excepției apreciază că dispozițiile de lege criticate înfrâng prezumția de nevinovăție și „nu consacră o pârghie judiciară de cenzurare, cu toate că suntem în prezența unui act administrativ de autoritate, cu caracter sancționator, care produce efecte juridice, sociale și financiare“.

6.

Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că textul legal criticat nu intră în conflict cu normele constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport cu criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 23 alin. (11)

privind prezumția de nevinovăție, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În acest sens, consideră că jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în

Decizia nr. 1.553 din 6 decembrie 2011 , referitoare la instituția suspendării de drept a raportului de muncă lato sensu în cazul dispunerii măsurii arestării preventive sau a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, se aplică mutatis mutandis și în cauza de față. De asemenea, este invocată Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Țehanciuc împotriva României, prin care cererea a fost respinsă ca vădit nefondată, deoarece suspendarea reclamantului era obligatorie și automată conform

Legii nr. 188/1999

și nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu. Se mai arată, pe de altă parte, că însăși cauza aflată pe rolul instanței, având ca obiect anularea actului administrativ - ordinul prefectului - dovedește faptul că nu se poate pretinde încălcarea

art. 21

și a

art. 52 din Constituție .

9.

Cu privire la celelalte dispoziții constituționale menționate în motivare, și anume

art. 1 alin. (3) ,

art. 11 alin. (1)

și

(2) ,

art. 20

și

art. 53 alin. (1) , se arată că invocarea lor este una pur formală, astfel că nu există o reală critică de neconstituționalitate, excepția fiind, sub acest aspect, inadmisibilă, astfel cum a statuat Curtea în mod constant în situația nemotivării excepției ( Decizia nr. 372 din 14 mai 2015 ).

10.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Măsura arestării preventive a primarului este comunicată prefectului de instanța judecătorească, astfel că ordinul prefectului este un act administrativ formal, de autoritate, cu caracter declarativ, și nu constitutiv de drepturi, prin care se ia act de o situație preexistentă, fără a modifica situații juridice anterioare. Dispozițiile legale criticate dau expresie rolului prefectului, stabilit de

art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 340/2004

privind prefectul și instituția prefectului, ca, în calitate de reprezentant al Guvernului, acesta să asigure la nivel județean sau, după caz, al municipiului București aplicarea și respectarea

Constituției , a legilor și a celorlalte acte normative, precum și respectarea ordinii publice [dispoziții abrogate, ulterior transmiterii punctului de vedere, prin

art. 597 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ și preluate, în substanța lor, de

art. 253 lit. a)

din actul normativ abrogator]. Cu referire la pretinsa nerespectare a prezumției de nevinovăție, se indică Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Țehanciuc împotriva României.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, astfel cum au fost modificate prin

articolul unic pct. 2 din Legea nr. 13/2012

pentru modificarea

Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 20 ianuarie 2012.

14.

Curtea observă că, ulterior invocării excepției, dispozițiile

art. 71 din Legea nr. 215/2001

au fost abrogate prin

art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, actul normativ abrogator preluând însă aceeași soluție juridică în cuprinsul

art. 159 .

15.

Cu toate acestea, în considerarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanța de contencios constituțional va examina dispozițiile de lege criticate chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, dar continuă să producă efecte juridice în cauza în care acestea au fost criticate pe calea excepției de neconstituționalitate. Aceasta, deoarece, în prezenta cauză,

art. 71 din Legea nr. 215/2001

reprezintă chiar temeiul de drept al ordinului prefectului prin care s-a constatat suspendarea de drept a primarului pe motivul menținerii unei măsuri privative de libertate dispuse împotriva acestuia.

16.

Dispozițiile

art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate, aveau următorul conținut normativ:

(1)

Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.

(2)

Ordinul de suspendare se comunică, în termen de maximum 48 de ore de la emitere, primarului.

(3)

Suspendarea durează până la încetarea situației prevăzute la alin. (1).

(4)

Dacă primarul suspendat din funcție a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condițiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.

(5)

Prevederile alin. (1)-(4) se aplică și viceprimarului.

17.

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

referitor la statul de drept, ale

art. 11 alin. (1)

și

(2)

privind dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 23 alin. (11)-(13)

cu privire la libertatea individuală și prezumția de nevinovăție, ale

art. 52 alin. (1)

și

(2)

referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 126 alin. (6)

referitor la instanțele judecătorești. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 11

privind prezumția de nevinovăție, principiul legalității pedepsei și principiul legii penale mai favorabile din

Declarația Universală a Drepturilor Omului , ale

art. 6 paragrafele 1

și

2 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și ale

art. 14

cu privire la egalitatea în fața legii și a curților de justiție, precum și examinarea litigiului în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege, din

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice .

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia consideră, în esență, că dispozițiile

art. 71 din Legea nr. 215/2001

contravin principiilor generale de drept, prevederilor constituționale și celor din tratatele internaționale la care România este parte, întrucât suspendarea mandatului de primar apare ca o sancțiune și nu conferă emitentului ordinului, respectiv prefectului, niciuna dintre prerogativele prevăzute de lege în sensul stabilirii unei veritabile sancțiuni, ci doar i se atribuie o prerogativă nouă - de a constata o stare de fapt, exclusiv formal. Totodată, apreciază că dispozițiile de lege criticate înfrâng prezumția de nevinovăție și „nu consacră o pârghie judiciară de cenzurare, cu toate că suntem în prezența unui act administrativ de autoritate, cu caracter sancționator, care produce efecte juridice, sociale și financiare“.

19.

Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate a mai invocat, cu aceeași motivare, aceeași excepție într-un alt litigiu aflat pe rolul aceleiași instanțe ce a sesizat Curtea cu prezenta cauză. Prin

Decizia nr. 505 din 4 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 5 octombrie 2017, Curtea, în temeiul

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

- dispoziții ce impun obligativitatea motivării sesizărilor adresate instanței de contencios constituțional, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.

20.

În acest sens a fost reiterată

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, prin care Curtea Constituțională, plecând de la condiția de inadmisibilitate prevăzută la

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , a stabilit structura excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind, în mod esențial, constituită din trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a pretinsei contrarietăți existente între cele două texte.

21.

Aplicând considerentele reținute în decizia mai sus referită, Curtea a constatat, prin

Decizia nr. 505 din 4 iulie 2017 , precitată, că excepția de neconstituționalitate ce constituia obiectul acelei cauze - și care este identică cu cea din prezenta cauză - nu cuprindea motivarea pretinsei contrarietăți între textul criticat și normele constituționale invocate. În situații similare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, precizând că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Curtea a arătat că, dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, s-ar substitui autorului acesteia în ceea ce privește formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea, în acest sens, de exemplu,

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).

22.

Totodată, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , precitată, Curtea a observat că, dacă excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element constitutiv al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , ipoteză ce corespunde situației din prezenta cauză. Or, în cauză, se susține că dispozițiile

art. 71 din Legea nr. 215/2001

contravin principiilor generale de drept, prevederilor constituționale și celor din tratatele internaționale la care România este parte, fără a se desluși motivele pentru care autorul excepției apreciază astfel.

23.

Dată fiind identitatea dintre cele două excepții invocate de același autor în cele două dosare ale Curții, instanța de contencios constituțional consideră că soluția pronunțată și considerentele reținute prin

Decizia nr. 505 din 4 iulie 2017

se impun a fi menținute și în această cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , ridicată de Cătălin Cherecheș în Dosarul nr. 1.507/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.