Decizia nr. 346/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 26.131/325/2009 al Judecătoriei Timișoara și care formează obiectul Dosarului nr. 354D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 355D/2011, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică, ridicată de același autor în Dosarul nr. 10.313/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 354D/2011 și nr. 355D/2011, având în vedere că acestea au obiect identic.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 355D/2011 la Dosarul nr. 354D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile

art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004

aduc atingere dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind dreptul la apărare. În acest sens, arată că se creează posibilitatea ca instanța penală să soluționeze definitiv o cauză înainte de pronunțarea instanței de contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate invocate în acea cauză, de vreme ce, potrivit textului de lege criticat, suspendarea judecării cauzei nu se dispune atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale. În aceste condiții, se ajunge la situația în care instanța penală soluționează cauza pe baza unui act administrativ constatat ca fiind nelegal, fără a exista un alt remediu procesual care să aducă beneficii celui care a invocat excepția de nelegalitate. În fine, consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, în măsura în care hotărârea penală definitivă pronunțată pe baza unui act administrativ nelegal nu e supusă niciunei căi de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentințele penale nr. 399 și nr. 398 din 7 februarie 2011, pronunțate în dosarele nr. 26.131/325/2009 și nr. 10.313/325/2009, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție de neconstituționalitate ridicată de Faur Nistor Isai în cauze având ca obiect judecarea contestațiilor formulate împotriva unor încheieri date de judecătorul delegat din cadrul unui penitenciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege care prevede că nu se mai suspendă cauzele penale în care se invocă excepții de nelegalitate este contrar dreptului la un proces echitabil. Astfel, soluționarea fondului cauzei anterior soluționării excepției de nelegalitate încalcă dreptul la apărare. În situația în care nu se mai suspendă judecarea cauzei și legea nu prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate în baza

Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, chiar dacă s-ar admite excepția de nelegalitate, cel interesat nu ar mai avea la dispoziție nicio posibilitate de valorificare, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Timișoara consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit

art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, hotărârea judecătoriei, prin care se soluționează contestația petentului condamnat împotriva încheierii judecătorului delegat, este definitivă. Potrivit

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Or, în ipoteza în care prezenta cauză este soluționată definitiv, admiterea excepției de nelegalitate nu mai are nicio finalitate pentru petent, deoarece nu mai există nicio cale de atac ordinară sau extraordinară împotriva sentinței pronunțate pe baza actului administrativ atacat.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că modificarea în discuție a urmărit eliminarea uneia dintre cauzele de prelungire a judecării cauzelor penale, constând în invocarea excepțiilor de nelegalitate în fața instanțelor învestite cu soluționarea unor astfel de cauze.

Precizează că, odată cu modificarea

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, ar fi fost de dorit ca legiuitorul să prevadă în mod expres și posibilitatea formulării unei cereri de revizuire în cazul în care, până la soluționarea excepției de nelegalitate, instanța penală s-a pronunțat în cauză, iar hotărârea a rămas definitivă, în mod similar completărilor aduse Codului de procedură penală, ca urmare a înlăturării suspendării judecății în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, prin introducerea unui nou caz de revizuire. Apreciază că, "până la o intervenție în acest sens a legiuitorului", hotărârea instanței de contencios administrativ, rămasă irevocabilă după data rămânerii definitive a hotărârii penale care s-a întemeiat pe actul administrativ declarat nelegal de instanța de contencios, urmează a fi considerată o "împrejurare nouă necunoscută instanței la momentul judecării cauzei" și, în măsura în care conduce la pronunțarea unei hotărâri diametral opuse celei pronunțate în cauza penală, constituie temei pentru formularea unei cereri de revizuire, potrivit art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este neconstituțional, în situația în care instanța penală soluționează definitiv cauza, iar instanța de contencios administrativ constată caracterul nelegal al actului administrativ ce a fost prezumat ca legal de instanța penală și care a stat la baza hotărârii pronunțate de aceasta. Arată că, prin natura sa juridică, admiterea excepției de nelegalitate, ca mijloc de apărare în procesul în care a fost invocată, produce efecte numai între părțile acelui litigiu. Or, în ipoteza dată, partea care a invocat excepția de nelegalitate nu are la dispoziție nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, care să îi garanteze dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (2) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale invocate nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 . Cu toate acestea, din examinarea considerentelor cuprinse în actele de sesizare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției îl constituie prevederile

art. 4 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate de

art. VII din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Textul de lege criticat, asupra căruia urmează să se pronunțe Curtea, are următoarea redactare: "(...) Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 3 privind interzicerea torturii și art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brândușe împotriva României, și la

Ordinul ministrului justiției nr. 433/C/2010

pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 15 februarie 2010.

Din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Curtea reține că prevederile de lege criticate stabilesc regula potrivit căreia suspendarea cauzei nu se dispune atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale. Această soluție legislativă este rezultatul modificării prevederilor alin. (1) al

art. 4 din Legea nr. 554/2004 , prin

art. VII din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Legiuitorul a apreciat că este necesar ca procesul să nu se suspende în cauzele penale în care se invocă o excepție de nelegalitate, pentru a asigura, pe de o parte, respectarea principiului celerității procedurilor judiciare și, pe de altă parte, în considerarea consecințelor negative pe care le poate avea uneori prelungirea procesului penal pentru părțile acestuia.

Curtea observă, de asemenea, că o reglementare similară există și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, în sensul că nici în cazul sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea unei astfel de excepții judecarea cauzei nu se suspendă.

În aceste condiții, Curtea observă că, atunci când a renunțat la suspendarea judecării cauzei în procesele în care se ridică o excepție de neconstituționalitate, abrogând

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a prevăzut, în schimb, un nou caz de revizuire, cuprins în art. 408^2 din Codul de procedură penală și, respectiv, în art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă.

Astfel, deși în mod similar reglementării privind excepția de neconstituționalitate, legiuitorul a stabilit că suspendarea cauzei nu se dispune atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale, cu toate acestea, nu a instituit și un caz de revizuire pentru ipoteza admiterii unei excepții de nelegalitate.

Or, în cauza de față, Curtea constată că argumentele autorului excepției privind pretinsa neconstituționalitate a textului atacat, așa cum sunt formulate, vizează tocmai absența reglementării unei căi de atac împotriva hotărârii penale definitive, pronunțate în baza unui act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată ulterior, prin soluționarea unei excepții de nelegalitate ridicată în acel proces, ceea ce reprezintă, în realitate, o omisiune legislativă.

Astfel, susținerile de neconstituționalitate, care tind la completarea textului legal criticat, nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să aibă competența de a le examina, de vreme ce dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

stabilesc regula conform căreia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De asemenea, Curtea s-a pronunțat constant, în sensul că nu are competența de a soluționa excepții de neconstituționalitate privind lacune legislative ori în cazul unor reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate, deoarece ar presupune o intervenție nemijlocită din partea sa în activitatea de legiferare (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999).

În raport cu cele indicate, legiuitorul fiind singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității unei completări a legislației deja existente, rămâne, așadar, în sarcina sa completarea cadrului legal privind excepția de nelegalitate, în sensul reglementării unui nou caz de revizuire a hotărârilor definitive, pronunțate în cauzele penale în baza unui act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată ulterior, de instanța de contencios administrativ, prin soluționarea unei excepții de nelegalitate ridicate într-o asemenea cauză.

În fine, Curtea constată că susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brândușe împotriva României, și la

Ordinul ministrului justiției nr. 433/C/2010 , nu au nicio relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Faur Nistor Isai în dosarele nr. 26.131/325/2009 și nr. 10.313/325/2009 ale Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.