Decizia nr. 1254/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 209/2008 4 decembrie 2008 (prevederi anume) pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008
pentru modificarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Victor Ruse în Dosarul nr. 444/113/2009 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 444/113/2009, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008
pentru modificarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Victor Ruse într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă contestația sa împotriva deciziei de pensionare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate, abrogând, în mod expres, prevederile
Legii nr. 218/2008 , afectează dreptul la pensie, ceea ce încalcă art. 47 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție. Totodată, acordarea persoanelor îndreptățite a drepturilor legal recunoscute la date diferite încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție.
Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008
pentru modificarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, având următorul cuprins:
"Art. IV. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă
art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008
pentru completarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, și
art. II din Legea nr. 218/2008
pentru modificarea și completarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2008."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 47 alin. (2) cu referire la dreptul la pensie și art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că, potrivit expunerii de motive a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2008 , aceasta a fost adoptată, în principal, pentru a asigura o unitate de reglementare în ceea ce privește situația persoanelor care au desfășurat activități încadrate în grupele I și II de muncă înainte de data de 1 aprilie 2001. Astfel, situația acestor persoane a fost reglementată atât prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008
pentru completarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cât și prin
pentru modificarea și completarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ceea ce echivalează cu existența paralelă a două acte normative care au conținuturi diferite cu privire la aceeași problematică.
Emiterea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2008
nu poate fi catalogată ca afectând dreptul fundamental la pensie, întrucât, față de
Legea nr. 218/2008 , care recunoștea drepturi suplimentare față de cuantumul pensiei aflate în plată, nu aduce reglementări de drept substanțial noi, deci nici nu afectează într-un sens negativ dreptul constituțional la pensie. Mai mult, conținutul normativ al ordonanței de urgență, preluând reglementarea de principiu a
Legii nr. 218/2008 , este unul favorabil pensionarilor, în sensul că reglementează unele drepturi de pensie suplimentare față de forma inițială a
Prin urmare, singura noutate pe care o aduce
art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008
față de
Legea nr. 218/2008 , prin abrogările operate, este eliminarea obligației recalculării pensiilor de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale începând cu 1 ianuarie 2009. Abrogându-se textul
art. II din Legea nr. 218/2008 , recalcularea pensiilor potrivit
art. 165^1 din Legea nr. 19/2000 , cu modificările operate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 , se va face, potrivit
art. II alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 , începând cu luna ianuarie 2010, termen prorogat ulterior prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 , până în luna ianuarie 2011.
În aceste condiții nu se poate susține că textul legal criticat ar fi afectat în mod negativ dreptul substanțial la pensie, doar termenul pentru recalcularea acesteia fiind amânat pentru luna ianuarie 2011, astfel încât Curtea constată că nu au fost încălcate prevederile art. 115 alin. (6) coroborate cu art. 47 alin. (2) din Constituție.
În fine, Curtea constată, în privința criticii referitoare la acordarea persoanelor îndreptățite a drepturilor legal recunoscute la date diferite, că nu mai subzistă, întrucât această soluție legislativă cuprinsă inițial de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008
nu a fost preluată nici prin
și nici prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 .
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008
pentru modificarea
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Victor Ruse în Dosarul nr. 444/113/2009 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.