Decizia nr. 1252/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1) și

art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Andreea-Elena Ticușan în Dosarul nr. 7.722/197/2009 al Judecătoriei Brașov.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7.722/197/2009, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1) și

art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Andreea-Elena Ticușan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că obligativitatea contribuției la asigurările sociale golește de conținut dreptul constituțional la sănătate, întrucât acest drept este unul individual și se exercită conform convingerilor personale, în mod facultativ și subiectiv. Se mai susține că cetățeanul este liber să dispună de viața și de sănătatea sa după cum dorește, fără a încălca drepturile și libertățile celor din jur; în aceste condiții statul nu are dreptul să intervină în viața privată a cetățeanului și să îi impună plata unor contribuții la asigurările sociale. Se mai consideră că accesul la serviciile medicale nu trebuie să se facă pe baza înscrierii într-un sistem de asigurări de sănătate, ci serviciile medicale trebuie procurate contra cost. Astfel, dreptul la asistență medicală nu trebuie supus niciunui control etatic, iar accesul la serviciile medicale nu trebuie să se facă în funcție de contribuțiile plătite anterior și condiționat de acestea.

Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1) și

art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituționalitate formulată vizează numai art. 208 alin. (3) teza întâi, art. 211 alin. (1) și

art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 , care au următorul cuprins:

- Art. 208 alin. (3) teza întâi: "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar [...]";

- Art. 211 alin. (1): "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.";

- Art. 213 alin. (4): "Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 26 alin. (2) privind viața intimă, familială și privată, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătății [și nu art. 33 alin. (1), cum greșit se menționează] și art. 47 alin. (2) privind nivelul de trai [și nu art. 43 alin. (3), cum greșit se menționează].

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că, prin

deciziile nr. 705 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, și nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, a stabilit că dispozițiile

art. 208 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

sunt constituționale în raport cu o critică similară de neconstituționalitate.

Curtea a reținut că "sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie", astfel că

art. 208 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

"reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor".

Cu referire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 , Curtea a statuat că, "datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Aceste dispoziții de lege reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale ce reglementează ocrotirea sănătății și a celor ce consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor". În acest sens, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 775 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, sau

Decizia nr. 907 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 27 iulie 2010.

De asemenea, prin

Decizia nr. 775 din 12 mai 2009 , raportat la constituționalitatea dispozițiilor

art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 , Curtea a statuat că "obligația contribuției la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificația unei așezări injuste a sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligații are o justificare constituțională, iar, pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări".

Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că art. 34 din Constituție consacră un drept complex - dreptul la ocrotirea sănătății -, ambivalent, cu două componente, una substanțială și alta procedurală. În cauza de față, se contestă latura procedurală a acestui drept și modul în care statul înțelege să organizeze sistemul de asigurări de sănătate. Or, potrivit art. 34 alin. (3) din Constituție, organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale se stabilește prin lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este îndreptățit să impună reguli pentru crearea, menținerea și dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale cu respectarea principiilor constituționale. În condițiile în care Curtea, prin deciziile menționate mai sus, a constatat că sistemul implementat de legiuitorul român este o expresie a principiilor enunțate în Constituție la art. 1 alin. (3) referitor la caracterul de stat social al României și art. 4 alin. (1) privind solidaritatea cetățenilor țării, latura procedurală a dreptului la ocrotirea sănătății, sub aspectul obligativității plății contribuțiilor la sistemul de asigurări de sănătate, este organizată în conformitate și cu respectarea Constituției. Astfel, Curtea reține că dreptul persoanei de a dispune de ea însăși prevăzută de art. 26 alin. (2) din Constituție în privința asigurărilor de sănătate trebuie interpretat în concordanță cu principiile constituționale mai sus enunțate, întrucât persoana fizică nu are dreptul să dispună de ea însăși în mod absolut, ci cu condiția de a nu încălca drepturile și libertățile altora; cu alte cuvinte, persoana în cauză, prin conduita sa, nu poate afecta nici latura procedurală a dreptului său la ocrotirea sănătății și nici latura substanțială a acestui drept de care beneficiază celelalte persoane fizice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) teza întâi, art. 211 alin. (1) și

art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Andreea-Elena Ticușan în Dosarul nr. 7.722/197/2009 al Judecătoriei Brașov.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2010.