Decizia nr. 1100/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 și art. 481 din Codul civil, excepție ridicată de Adriana Stegman Condor în Dosarul nr. 7.735/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 708D/2010, având ca obiect aceeași excepție ridicată de Aurelia Bădulescu în Dosarul nr. 20.839/3/2007 al Tribunalului București Secția a III-a civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Elena Zoe Margareta Marinescu, mandatarul Dragoș Marinescu, asistat de avocații Lacrima Ciorbea și Victor Ciorbea cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Partea prezentă nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea dispune, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , conexarea Dosarului nr. 708D/2010 la Dosarul nr. 703D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Avocații părții prezente solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile art. 480 și art. 481 din Codul civil au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în repetate rânduri. Curtea, prin numeroase decizii, a respins excepția de neconstituționalitate privind aceste texte de lege. De altfel, scopul invocării excepției este acela de a tergiversa soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței de judecată. În acest sens, depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Decizia din 21 ianuarie 2010 și Încheierea din 27 ianuarie 2010, pronunțate în dosarele nr. 7.735/3/2008 și nr. 20.839/3/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală și Tribunalul București Secția a III-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 și art. 481 din Codul civil, excepție ridicată de Adriana Stegman Condor și Aurelia Bădulescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 480 și art. 481 din Codul civil contravin art. 16 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (2) din Constituție datorită "operațiunii juridice a comparării titlurilor de proprietate ale părților de către instanța de judecată".

Pe de altă parte, susțin că art. 480 din Codul civil dă posibilitatea unor persoane al căror titlu a fost desființat în conformitate cu

Decretul nr. 134/1949

de a-și redobândi proprietatea. În continuare, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a exista o protecție a unui drept subiectiv al persoanei îndreptățite în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "este necesar ca bunul să se afle în patrimoniul persoanei, calitatea de titular al dreptului fiindu-i recunoscută acesteia printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unei măsuri legislative de restituire, concretizând, în patrimoniul părții, existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea sa". În acest sens se face referire la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în Cauza Constandache contra României, 2002, și Cauza Jantner contra Slovaciei, 2003. Pierderea proprietății dobândite în baza unui titlu valabil, fără a se constata nevalabilitatea acestuia, echivalează cu o expropriere, dincolo de limitele permise de Constituție, și presupune încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate, reglementat ca drept fundamental de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Totodată, se mai susține că prevederile de lege criticate nu îndeplinesc cele 4 criterii, de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, pentru ca subiectul de drept vizat să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, criterii ce constituie tot atâtea garanții ale dreptului oricărui cetățean la un proces echitabil. În acest sens fac referire la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, și Rotaru contra României, 2000.

Instanțele de judecată consideră că excepția este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând decizia și încheierea de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 480 și art. 481 din Codul civil, texte de lege ce au următoarea redactare:

- Art. 480: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.";

- Art. 481: "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire."

Textele constituționale considerate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 44 alin. (2) și (3) care stabilesc garantarea și ocrotirea proprietății private și condițiile exproprierii, respectiv pentru o cauză publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Totodată, invocă contrarietatea textelor de lege criticate față de dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și față de dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 480 și ale art. 481 din Codul civil au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, pentru critici de neconstituționalitate similare cu cele din prezenta cauză.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, Curtea, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, a reținut că dispozițiile art. 480 din Codul civil dau definiția legală a proprietății, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real - usus, fructus și abusus -, cât și un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însă a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii. Astfel, textul de lege criticat este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pentru aceleași considerente, a constatat că textul de lege criticat este în acord cu dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 481 din Codul civil, Curtea a reținut că acestea reglementează regimul juridic al exproprierii, consacrat, de altfel, constituțional în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală.

Față de susținerile privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate ale normelor juridice, Curtea, prin aceeași decizie, a reținut că instanța europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni contra României, instanța europeană a arătat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (Hotărârile din 25 mai 1993 și din 20 mai 1999, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei și Cantoni contra Franței). Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

De asemenea, Curtea reține că din motivarea autorilor excepției de neconstituționalitate reiese că aceștia critică și raționamentele avute în vedere de instanțele de judecată privind operațiunea juridică a comparării titlurilor de proprietate ale părților și a modului de interpretare și aplicare a prevederilor

Legii nr. 10/2001 , aspecte care excedează competenței Curții Constituționale.

Curtea Constituțională a constatat că pentru acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001

și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, prin

Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - a stabilit că, atunci când intervine concursul dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

Totodată, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv

Legea nr. 10/2001 , și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

De altfel, aceste considerente au fost reținute de Curte în

Decizia nr. 565 din 29 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010, fiind valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera această jurisprudență.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 și art. 481 din Codul civil, excepție ridicată de Adriana Stegman Condor în Dosarul nr. 7.735/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală și de Aurelia Bădulescu în Dosarul nr. 20.839/3/2007 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2010.