Decizia nr. 1184/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (1) și (3) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Constar" - S.A. din Arad în Dosarul nr. 3.597/108/2007 al Judecătoriei Arad - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.597/108/2007, Judecătoria Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (1) și (3) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Constar" - S.A. din Arad cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect acordarea despăgubirilor datorate pentru pagubele suferite în urma unui accident de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate instituie o prezumție de vinovăție în sarcina angajatorului, prin aceea că angajează răspunderea acestuia chiar și pentru acele acțiuni sau împrejurări pe care nu le poate controla și care sunt cauzate exclusiv de către salariat, din culpa acestuia. În atari condiții, se creează o discriminare evidentă între cele două părți ale raportului juridic de muncă.

Judecătoria Arad consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că textele de lege criticate nu creează o discriminare între cele două părți ale contractului de muncă, câtă vreme acestea fac parte din categorii distincte, având fiecare drepturi și obligații specifice. Astfel, arată că nu este absolut necesar ca obligația instituită în sarcina angajatorului să fie însoțită în mod obligatoriu de obligația identică a angajatului.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 6 alin. (1) și (3) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, dispoziții potrivit cărora: "(1) Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. [...]

(3) Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat încalcă următoarele texte din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 45 privind libertatea economică și art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aspectele învederate de autorul excepției au mai fost analizate, deși într-un alt context. Astfel, analizând prevederile

art. 13 și 20 din Legea nr. 319/2006 , care reglementează obligațiile ce revin angajatorului în vederea asigurării protecției securității și sănătății în muncă, Curtea, prin

Decizia nr. 1.042 din 13 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2008, arăta că "prin adoptarea

Legii nr. 319/2006 , legiuitorul a intenționat să pună de acord legislația națională în materia securității și sănătății în muncă cu legislația europeană din același domeniu, respectiv cu prevederile Directivei 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 183 din 29 iunie 1989. Unul dintre obiectivele acestei legi a fost și acela de a îndepărta răspunderea salariaților în cazul nerespectării măsurilor de protecție a muncii, în contradicție cu prevederile directivei ce prevăd că unic răspunzător pentru aplicarea măsurilor în cadrul întreprinderii sau instituției este angajatorul". Prezumția potrivit căreia angajatorul și salariatul s-ar afla pe poziții de egalitate a fost considerată de Curte ca făcând abstracție de faptul că cele două părți ale contractului de muncă "fac parte din două categorii distincte, având fiecare drepturi și obligații specifice. Astfel, nu se poate susține că obligațiile ce îi incumbă angajatorului trebuie să fie însoțite în mod necesar de obligația identică a angajatului.

Dispozițiile constituționale privind egalitatea în drepturi au în vedere aplicarea unui tratament identic la situații identice, or, având în vedere cele reținute mai sus, Curtea reține că, în speță, tratamentul juridic diferențiat este pe deplin justificat de situația specifică a categoriilor de persoane cărora li se adresează norma legală".

De asemenea, nici criticile raportate la prevederile art. 45 din Constituție nu au fost considerate ca întemeiate, arătându-se că "exercitarea unei activități economice nu poate face abstracție de obligațiile pe care legea le instituie în temeiul dispozițiilor constituționale. Astfel, înseși dispozițiile art. 45 din Constituție prevăd că garantarea accesului liber al persoanei la o activitate economică, a liberei inițiative și a exercitării acestora are loc doar în măsura în care acestea se manifestă în condițiile legii".

Curtea constată că cele statuate prin decizia amintită răspund criticilor formulate în prezenta cauză, astfel că soluția de respingere a criticilor de neconstituționalitate ca neîntemeiată își păstrează valabilitatea.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 124 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că dispozițiile

art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 319/2006

nu împiedică instanța de judecată de a soluționa cauzele referitoare la obligațiile ce revin angajatorului referitor la asigurarea protecției și sănătății în muncă potrivit legii, așa cum cere textul constituțional amintit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (1) și (3) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Constar" - S.A. din Arad în Dosarul nr. 3.597/108/2007 al Judecătoriei Arad - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2010.