Decizia nr. 1273/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Mladin în Dosarul nr. 24.566/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La dosar, autorul excepției a depus note scrise, prin care solicită admiterea excepției.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 24.566/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Mladin.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor și ale art. 21 alin. (2) referitoare la exercitarea neîngrădită a drepturilor, deoarece, potrivit Legii fundamentale, deși procurorii își desfășoară activitatea sub control ierarhic și al autorității justiției, art. 278^1 din Codul de procedură penală impune controlul judecătorului. De asemenea, textul criticat îngrădește liberul acces la justiție, întrucât nu permite adresarea unei noi plângeri penale la instanța de judecată cu privire la infracțiunea săvârșită în vederea efectuării de cercetări judecătorești independent de procuror și de soluția acestuia.
Judecătoria Sectorului 1 București opinează că excepția de neconstituționalitate este nefondată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 cu denumirea marginală Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată din Codul de procedură penală.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 524 din 11 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 31 octombrie 2005, Curtea Constituțională a statuat că art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă un răspuns la necesitatea consacrării legale exprese a dreptului persoanei de a se adresa instanței de judecată competente atunci când este nemulțumită de soluția dată plângerii sale contra actelor procurorului, așadar o concretizare a dispozițiilor constituționale privind dreptul de acces liber la justiție. În vederea garantării dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, legiuitorul a prevăzut în mod expres, în cuprinsul art. 278^1 din Codul de procedură penală, dreptul persoanei vătămate de a formula plângere direct la instanța de judecată în cazul în care procurorul nu se conformează prevederilor art. 277 din Codul de procedură penală.
De asemenea, prin
Decizia nr. 575 din 7 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, Curtea Constituțională a statuat că principiul subordonării ierarhice, specific Ministerului Public, nu contravine principiului constituțional al imparțialității și nu este de natură să îl împiedice pe procurorul care participă la judecarea plângerilor formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală să fie imparțial atunci când plângerile sunt îndreptate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor date de superiorul său ierarhic, întrucât în sistemul nostru juridic, la fel ca în toate sistemele în care funcționează instituția Ministerului Public, procurorul este liber să prezinte instanței de judecată concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii și ținând seama de probele administrate în cauză.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În sfârșit, referitor la critica potrivit căreia textul nu permite adresarea unei noi plângeri la instanța de judecată cu privire la infracțiunea săvârșită în vederea efectuării de cercetări judecătorești independent de procuror și de soluția acestuia, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece echivalează cu modificarea și completarea textului în sensul dorit de autor. Or, potrivit art. 61 alin. (1) și art. 115 din Constituție, numai Parlamentul sau, după caz, Guvernul este autoritate legiuitoare ordinară sau delegată, Curții, prin activitatea pe care o desfășoară în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 146 din Legea fundamentală, nefiindu-i recunoscută sau, mai bine spus, fiindu-i interzis să se poziționeze în postura de legiuitor pozitiv.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Mladin în Dosarul nr. 24.566/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.