Decizia nr. 1328/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepție ridicată de Florin Oancea în Dosarul nr. 1.822/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă, personal, partea Elena Mariana Dragnea (fostă Podaru), fiind lipsă celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.822/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepție ridicată de Florin Oancea într-o cauză civilă având ca obiect divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 55 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât, fiind vorba de un drept personal nepatrimonial, acțiunea în tăgada paternității trebuie să fie imprescriptibilă pentru toți titularii dreptului la acțiune, care trebuie să se bucure de același regim juridic, fiind în situații juridice identice. În acest sens, apreciază că nu poate fi considerat util momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție instituit de art. 55 din Codul familiei, respectiv de la nașterea copilului. Dacă soțul mamei nu a promovat acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani de la nașterea copilului nu înseamnă neapărat că a stat în pasivitate, ci poate însemna faptul că nu au existat elemente care să îl conducă la concluzia că nu este copilul lui. Prin urmare, autorul excepției apreciază că, instituindu-se regula imprescriptibilității dreptului la acțiune în tăgada paternității, interesul copilului este ocrotit. Astfel, arată că nu poate avea eficiență termenul de 3 ani socotit de la nașterea copilului, ci cel socotit de la data la care partea interesată, cu drept de acțiune în tăgada paternității, a aflat că este posibil ca soțul mamei să nu fie tatăl copilului.

Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 55 din Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 288/2007

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 4/1953

- Codul familiei, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007.

Textul de lege criticat are următorul cuprins:

"Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului. Pentru soțul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului.

Dacă acțiunea nu a fost introdusă în timpul minorității copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Reclamantul poate fi repus în termen, în condițiile legii."

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 55 din Codul familiei au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și având o motivare similară.

În acest sens, este

Decizia nr. 582 din 4 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010,

Decizia nr. 1.060 din 14 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 7 august 2009, sau

Decizia nr. 776 din 1 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, prin care Curtea a statuat că reglementarea criticată nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, consacrat prin art. 16 din Legea fundamentală.

Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reținut că, drept urmare a modificării

art. 55 din Codul familiei prin Legea nr. 288/2007 , dreptul la acțiune în tăgăduirea paternității pentru mamă și pentru copil se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului, iar pentru soțul mamei termenul curge de la data când acesta a luat însă cunoștință de nașterea copilului. Așadar, legiuitorul a înlăturat o situație de inegalitate între titularii dreptului la acțiune în tăgăduirea paternității, și anume soțul mamei, pe de o parte, și mamă și copil, pe de altă parte, prin stabilirea aceluiași termen de prescripție, chiar dacă acest termen curge de la date diferite.

De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul, prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului. În acest sens, este și art. 3 alin. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, care prevede că "în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

De altfel, acest termen a fost, în reglementarea inițială, de 6 luni, iar prin modificarea legii, termenul special de prescripție a fost stabilit la 3 ani, având tocmai în vedere posibilitatea ca soțul mamei copilului să ia cunoștință de nașterea acestuia într-un termen relativ acceptabil.

Așa fiind, întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 din Codul familiei, excepție ridicată de Florin Oancea în Dosarul nr. 1.822/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2010.