Decizia nr. 1351/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție ridicată de Codrin Ștefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției Codrin Ștefănescu prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune cererii de amânare.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui termen de judecată și constată cauza în stare de judecată.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.612/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de petentul Codrin Ștefănescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor, deoarece creează o premisă juridică defavorabilă celor care doresc să organizeze o adunare publică pașnică și impun cetățenilor o restricție asupra libertății întrunirilor, deși aceasta este garantată de Constituție. Totodată, arată că dispozițiile de lege criticate creează un regim discriminatoriu, în funcție de opinie și apartenență politică, regim care încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece, în cazul în care se organizează o adunare publică al cărei scop este acela de a manifesta public protestul față de opinia adoptată de Primăria Municipiului București sau de Consiliul General al Municipiului București, este evident că nu se va elibera autorizația necesară organizării.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu instituie discriminări de natură a afecta principiul egalității în fața legii, ci instituie o sancțiune pentru nerespectarea legii. Invocă, de asemenea,

Decizia nr. 1.123/2008

a Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul conținut:

- Art. 26 lit. a): "Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni:

a) organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; [...]."

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin

Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând excepția de neconstituționalitate.

Curtea a arătat, în esență, că dispozițiile

Legii nr. 60/1991 , potrivit cărora desfășurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiția declarării lor prealabile, nu contravin libertății de întrunire, reglementate de Constituția României și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform "Arzte furdas Leben" contra Austriei, 1985, și Rassemblement jurassien contra Elveției, 1979, unde instanța de la Strasbourg a reținut că art. 11 din Convenție presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestațiilor licite ale cetățenilor săi și că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligației de a se obține o autorizație prealabilă, întrucât autoritățile au posibilitatea, în aceste condiții, să vegheze asupra respectării ordinii publice și să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestațiilor să fie pe deplin asigurată.

Soluția pronunțată cu acel prilej și argumentele pe care aceasta s-a bazat își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe.

În plus, Curtea observă că și jurisprudența mai recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului este în același sens. De exemplu, prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunțată în Cauza Eva Molnar contra Ungariei, Curtea de la Strasbourg a stabilit că paragraful 2 al art. 11 din Convenție îndreptățește statele să impună restricții legale ale exercițiului libertății de întrunire. Totodată, aceste restricții ale libertății adunărilor pașnice desfășurate în locuri publice sunt menite a asigura protecția drepturilor celorlalți, în special în ceea ce privește prevenirea dezordinii și menținerea unei ordini în trafic.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Nurettin Aldemir și alții contra Turciei, faptul că, de principiu, cerința obținerii unei notificări prealabile nu afectează esența dreptului la întruniri și că nici impunerea obținerii unei autorizații prealabile - din rațiuni de ordine publică și securitate națională - pentru organizarea și desfășurarea unei adunări publice nu este contrară spiritului art. 11. În opinia instanței de contencios al drepturilor omului, pe de-o parte, orice demonstrație în spațiul public poate cauza o anumită afectare a normalității cotidiene, iar, pe de altă parte, este important ca autoritățile să ia măsurile necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfășurării demonstrației, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esențial ca organizatorii și participanții la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democrației, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu (Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Balgik și alții contra Turciei).

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la generarea unei stări de discriminare pe criterii de opinie și apartenență politică, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât organizarea și desfășurarea de adunări publice constituie contravenție, potrivit dispozițiilor de lege criticate, numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Prin urmare, ceea ce a avut în vedere legiuitorul atunci când a sancționat fapta de a organiza sau desfășura adunări publice fără să fi fost declarate, înregistrate sau permise, este numai împrejurarea că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege și nicidecum apartenența participanților la un anumit partid politic. Așadar, dispozițiile de lege criticate se aplică în aceeași măsură tuturor persoanelor, indiferent de opiniile sau de convingerile politice ale acestora, respectând astfel dispozițiile art. 4 și art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991

privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție ridicată de Codrin Ștefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 2010.