Decizia nr. 200/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de George Romulus de Pratto și Ana Maria Adela Ștefănescu în Dosarul nr. 41.374/299/2006 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției George Romulus de Pratto, personal și asistat de avocatul Augustin Zăbrăuțan, cu delegație depusă la dosar, autorul excepției Ana Maria Adela Ștefănescu, reprezentată de același avocat, precum și partea Maria Leah (Iordănescu), reprezentată prin mandatarul Mihail Iordănescu, cu procură depusă la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia.

În acest sens, consideră că se impune o revizuire a jurisprudenței Curții Constituționale, întrucât textul de lege criticat contravine convențiilor și tratatelor europene pe care România și le-a însușit. Depune note scrise la dosar.

Pentru partea Maria Leah (Iordănescu), mandatarul acesteia solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, apreciind că prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

nu contravin Constituției. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 76/2010 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 41.374/299/2006, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de George Romulus de Pratto și Ana Maria Adela Ștefănescu într-o cauză civilă având ca obiect revendicare imobiliară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului de proprietate, întrucât limitează expres posibilitatea de a cere în justiție constatarea nulității absolute a unor acte juridice de înstrăinare ce au ca obiect imobile preluate în mod abuziv de stat. Totodată, întrucât excepția de la principiul imprescriptibilității acțiunii în revendicare este aplicabilă numai celor deposedați în mod abuziv în timpul regimului comunist, și nu altor cetățeni, se aduce atingere și egalității cetățenilor în fața legii.

De asemenea, consideră că aceleași prevederi de lege criticate aduc atingere și liberului acces la justiție, întrucât persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea de a dovedi fraudarea legii ca urmare a încheierii unui act juridic nul absolut. Autorii excepției susțin, totodată, faptul că prevederile criticate creează o inegalitate între foștii chiriași care au cumpărat imobilul de la stat și proprietarii imobilului naționalizat, protejându-i pe primii în detrimentul ultimilor.

Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conținut:

"Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private. Totodată, invocă și încălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 6 din aceeași convenție, referitoare la dreptul părților la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, și având o motivare similară.

În acest sens este

Decizia nr. 76/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 25 februarie 2010,

Decizia nr. 11/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, sau

Decizia nr. 1.703/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010, prin care Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, în considerentele acestor decizii, Curtea a reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.