Decizia nr. 752/2011

Articolul 146

, modificat prin Legea nr. 278/2006

pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006: "Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

- Art. 215 alin. 5: "Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) și (12) privind prezumția de nevinovăție și principiul legalității pedepsei și ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la prioritatea tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că, în esență, critica autorului excepției vizează norma cu caracter explicativ cuprinsă în art. 146 din Codul penal, în raport cu care este reglementată agravanta infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 5 din același Cod. În opinia sa, criteriul valoric avut în vedere de legiuitor pentru a defini sintagma "consecințe deosebit de grave" este inadecvat și în contradicție cu dispozițiile constituționale invocate.

În jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 146 din Codul penal este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înșelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată. Susținerile autorului excepției cu privire la reaprecierea criteriului valoric care determină înțelesul expresiei "consecințe deosebit de grave", deși pot fi reale în condiții de devalorizare a monedei naționale, nu pot fi reținute. Modificarea conținutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realitățile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorității legislative, în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în

art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992 , verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal sau pentru a aprecia dacă aceasta corespunde realităților sociale existente la un moment dat.

Cu prilejul arătat, Curtea a constatat că este neîntemeiată susținerea autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, reținând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanțial.

Totodată, având în vedere că în speță nu există o hotărâre judecătorească definitivă, Curtea nu a reținut nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituție privind prezumția de nevinovăție, care prevede că, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, motivele care au fundamentat respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal sunt valabile și în prezenta cauză, în care acest text de lege este raportat la prevederile art. 215 alin. 5 din același Cod.

Referitor la critica privind încălcarea principiului legalității incriminării consacrat de art. 23 alin. (12) din Constituție, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conținutului noțiunii "consecințe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal, se asigură caracterul de previzibilitate și accesibilitate al normei juridice penale.

De asemenea, nu poate fi reținută nici înfrângerea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, deoarece infracțiunea de înșelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

În același sens sunt și

Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, și

Decizia nr. 311 din 3 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2011.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Banhazi în Dosarul nr. 6.136/111/2004 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2011.