Decizia nr. 1253/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Enache Zarafu și Tudora Zarafu în Dosarul nr. 31.592/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și care formează obiectul Dosarului nr. 743D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate nu contravin principiului accesului liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 31.592/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Enache Zarafu și Tudora Zarafu în soluționarea unui litigiu având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit

Legii nr. 221/2009 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că transformarea căii de atac a apelului în cea a recursului, potrivit textului de lege criticat, într-un litigiu început înaintea intrării în vigoare a

Legii nr. 221/2009 , cu restrângerea unui grad de jurisdicție în raport cu cele existente în momentul introducerii acțiunii, reprezintă o încălcare a principiului accesului liber la justiție prevăzut la art. 21 din Constituție și a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, se arată că dispozițiile

art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009

creează discriminare între persoanele aflate în situații juridice similare, care beneficiază de trei grade de jurisdicție, și cele care, în apărarea propriilor drepturi, în speță drepturile la despăgubiri morale prevăzute de

Legea nr. 221/2009 , se pot prevala doar de două grade de jurisdicție, fiind încălcate astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție și cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru argumentele invocate, se susține că dispozițiile

art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009

încalcă și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 4 și art. 20.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, introduse în actul de bază prin

art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, potrivit cărora:

"(6) Hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției și obligativitatea respectării acesteia, art. 4 - Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil și la interzicerea discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicție pentru toate categoriile de cauze sau litigii. Din acest punct de vedere, principiul liberului acces la justiție trebuie corelat cu cel al egalității în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiție să țină cont de realitățile sociale inevitabil diferite. În acest sens, prin

Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea a statuat că regula de la art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege. Astfel, în cazul de față, Curtea reține că prin

art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, derogatorie de la normele procesual civile de drept comun, ce înlocuiește calea de atac a apelului cu cea a recursului, eliminând în acest fel un grad de jurisdicție, în scopul simplificării și sporirii celerității soluționării cauzelor ce privesc acordarea unor despăgubiri potrivit

Legii nr. 221/2009 , cu impact direct asupra executării hotărârilor judecătorești astfel pronunțate. Așadar, Curtea reține că, fiind vorba de calea de atac a recursului devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispozițiilor art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă, stabilirea unor căi de atac diferite pentru diferite categorii de litigii nu creează discriminare, conform art. 16 din Constituție și, respectiv, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât titularii dreptului de a exercita aceste căi de atac sunt persoane aflate în situații juridice diferite. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea și că unor situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit, așa cum reiese din

Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 725 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care au formulat cereri în vederea acordării unor despăgubiri potrivit dispozițiilor

Legii nr. 221/2009

și ale căror dosare nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 202/2010

vor beneficia de doar două niveluri de jurisdicție în exercitarea propriilor drepturi procedurale. În consecință, textul criticat nu este de natură a contraveni principiului constituțional al egalității în drepturi, reglementat la art. 4 și art. 16 din Legea fundamentală, sau celui al accesului liber la justiție și al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituție.

Prin urmare, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât Curtea a constatat conformitatea textelor criticate cu drepturile și libertățile fundamentale, rezultă că nici dispozițiile art. 1 alin. (5) nu au fost încălcate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Enache Zarafu și Tudora Zarafu în Dosarul nr. 31.592/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2011.