Decizia nr. 1249/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 50/2008 21 aprilie 2008 (prevederi anume) pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008
pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepție ridicată de Radu Nicolae în Dosarul nr. 4.453/30/2009 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010, nr. 1.375D/2010 și nr. 1.530D/2010, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 863D/2010, excepție ridicată de Antonie Circu, Balint Albert, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, Societatea Comercială "Costi Flavius Automobile" - S.R.L. din Reșița și Marin Udrea în dosarele nr. 384/115/2009, n r . 739/115/2009, nr. 710/108/2009, nr. 601/115/2009, nr. 857/108/2009, nr. 3.433/108/2009, nr. 687/30/2009 și nr. 284/104/2010 ale Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Olt - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010, nr. 1.375D/2010 și nr. 1.530D/2010 la Dosarul nr. 863D/2010.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.
Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010, nr. 1.375D/2010 și nr. 1.530D/2010 la Dosarul nr. 863D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 13 ianuarie 2010, 27 ianuarie 2010, 2 februarie 2010, 2 martie 2010, 23 februarie 2010, 23 martie 2010, pronunțate în dosarele nr. 4.453/30/2009, nr. 384/115/2009, nr. 739/115/2009, nr. 710/108/2009, nr. 601/115/2009, nr. 857/108/2009, nr. 3.433/108/2009, nr. 687/30/2009 și nr. 284/104/2010, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Olt - Secția comercială și de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008
pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, respectiv cu cea a prevederilor art. 4 lit. a) din aceeași ordonanță de urgență, excepție ridicată de Radu Nicolae, Antonie Circu, Balint Albert, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, Societatea Comercială "Costi Flavius Automobile" - S.R.L. din Reșița și Marin Udrea în cauze având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale în baza cărora a fost percepută taxa pe poluare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul legal criticat încalcă art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, întrucât taxa pe poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Astfel, această taxă pe poluare este, în realitate, o taxă vamală și, prin aplicarea art. 90 din Tratat, "instanța este datoare să constate că prevederile
Ordonanței de urgență nr. 50/2008
sunt reglementări contrare legislației europene și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile".
Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.032D/2010, consideră că excepția de neconstituționalitate formulată este întemeiată, apreciind că există o încălcare a principiului egalității de tratament între produsele interne și cele provenite din celelalte state ale Uniunii Europene.
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 863D/2010, respectiv nr. 1.031D/2010 și nr. 1.034D/2010, apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, neexistând nicio încălcare a prevederilor Tratatului de instituire a Comunităților Europene.
Tribunalul Olt - Secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1.530D/2010, apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este inadmisibilă.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 4 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008
pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, și nu art. 4 în întregime, astfel cum se menționează în încheierile de sesizare din dosarele nr. 863D/2010, nr. 1.031D-1.035D/2010, nr. 1.057D/2010 și nr. 1.375D/2010. Textul
art. 4 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008
are următorul cuprins:
"Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; [...]".
Autorii excepției susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 148 alin. (2) și (4) în coroborare cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene [devenit art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona] privind interzicerea impunerii asupra produselor din alte state membre ale Uniunii Europene a unor taxe superioare celor ce se aplică produselor naționale. De asemenea, sunt invocate cauzele Weigel (2004), precum și Nadasdi și Nemeth (2005) soluționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Totodată, în Dosarul nr. 1.530D/2010, autorul excepției invocă, pe lângă prevederile menționate mai sus, mai multe texte constituționale, precum: art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, 44, 47, 52, 53, 57, art. 135 alin. (2) lit. f), art. 139, 154, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale invocate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a reținut că o pretinsă încălcare a dispozițiilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci ține de aplicarea legii de către instanța de judecată, neintrând în competența de soluționare a Curții Constituționale. În acest sens Curtea s-a pronunțat expressis verbis prin
Decizia nr. 413 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 21 mai 2008.
Curtea, prin
Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, a stabilit că nu este de competența sa să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituție. O atare competență, și anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea națională și Tratat, aparține instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În situația în care Curtea Constituțională s-ar considera competentă să se pronunțe asupra conformității legislației naționale cu cea europeană s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicții între cele două instanțe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil (a se vedea și
Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010).
De asemenea, Curtea a mai arătat că toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislației naționale revine instanței de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, și nu de constituționalitate. Curtea a constatat că, în raporturile dintre legislația comunitară și cea națională (cu excepția Constituției), se poate vorbi numai de prioritate de aplicare a celei dintâi față de cealaltă, chestiune ale cărei constatare și aplicare intră în competența instanțelor judecătorești.
Mai mult, Curtea a reținut că, în cazul în care s-ar accepta punctul de vedere contrar, în sensul că instanța constituțională se poate pronunța asupra constituționalității unui text de lege prin raportare la prevederile unui act comunitar, s-ar încălca, în mod evident, competențele Curții de Justiție a Uniunii Europene, din moment ce interpretarea tratatelor de bază este de competența acesteia din urmă (art. 267 din Tratat). În consecință, Curtea a stabilit că o atare excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă.
În fine, raportat la Dosarul Curții Constituționale nr. 1.530D/2010, Curtea observă că, pe lângă critica punctuală pe care autorul excepției a ales să o facă în raport cu Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, a invocat în susținerea excepției și o serie de texte constituționale, fără însă a motiva pretinsa neconstituționalitate a textului criticat. În aceste condiții, nu au fost îndeplinite exigențele
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât excepția ridicată apare ca fiind, de asemenea, inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 4 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008
pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepție ridicată de Radu Nicolae, Antonie Circu, Balint Albert, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, Societatea Comercială "Costi Flavius Automobile" - S.R.L. din Reșița și Marin Udrea în dosarele nr. 4.453/30/2009, nr. 384/115/2009, nr. 739/115/2009, nr. 710/108/2009, nr. 601/115/2009, nr. 857/108/2009, nr. 3.433/108/2009, nr. 687/30/2009 și nr. 284/104/2010 ale Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, ale Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și ale Tribunalului Olt - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.