Lege · Parlamentul

Legea nr. 75/1991

pentru modificarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 1991
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 251 din 16 decembrie 1991
Citat de
8 acte
Citează
1 act
Structură
3 articole · 4.823 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

abroga-mentiune 1

Modifică 1

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Legea sanitară veterinara nr. 60/1974

se modifica după cum urmează:

1. Denumirea capitolului VI "Organele de stat prin care se realizează activitatea sanitară veterinara, îndrumarea și controlul acesteia" se înlocuiește cu "Organizarea și funcționarea serviciilor sanitare veterinare".

2. Articolul 31 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin Direcția generală sanitară veterinara, stabilește normele sanitare veterinare unice și obligatorii pentru toate persoanele juridice sau fizice deținătoare de animale, pentru cele care prelucreaza, depozitează, transporta și valorifica produse de origine animala, participa la elaborarea proiectelor sau avizează, în condițiile legii, convențiile și acordurile sanitare veterinare internaționale."

3. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

"Art. 34. - Rețeaua sanitară veterinara de stat se organizează ca sector distinct și autonom în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației, este coordonata de către ministru și are în structura sa:

a) Direcția generală sanitară veterinara;

b) instituții centrale de specialitate;

c) direcții sanitare veterinare județene și a municipiului București;

d) unități și circumscripții teritoriale."

4. După articolul 34 se introduc articolele 34.1. - 34.3., cu următorul cuprins:

"ART. 34.1. - Direcția generală sanitară veterinara coordonează și controlează întreaga activitate din domeniul sanitar veterinar și are în componenta sa:

a) Direcția antiepizootica și de asistența sanitară veterinara;

b) Direcția de igiena și sănătate publică;

c) Poliția sanitară veterinara.

În subordinea sa tehnica și administrativă funcționează instituțiile centrale de profil și direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București.

Direcția generală sanitară veterinara coordonează și controlează producția de biopreparate strategice, activitatea de cercetare finanțată de la bugetul administrației centrale, aprovizionarea cu produse și materiale de uz veterinar, avizează și controlează producția de medicamente de uz veterinar.

ART. 34.2. - Poliția sanitară veterinara controlează aplicarea și respectarea prevederilor Legii sanitare veterinare și a normelor unitare, emise, în toate domeniile de activitate.

ART. 34.3. - Formatiile de asistența sanitară veterinara din cadrul regiilor autonome, societăților comerciale, asociațiilor și societăților agricole, precum și serviciile medicale veterinare particulare, realizate prin cabinete, clinici, spitale, farmacii și altele, își desfășoară activitatea cu avizul și sub îndrumarea tehnica a rețelei sanitare veterinare de stat.

Formatiile sanitare veterinare și serviciile prevăzute la alin. 1 se organizează și funcționează în baza unui regulament elaborat de către Direcția generală sanitară veterinara."

Articolul 2

Următoarele denumiri și expresii din cuprinsul

Legii nr. 60/1974

se înlocuiesc după cum urmează:

a) "obștesc" cu "public";

b) "Republica Socialistă România" cu "România";

c) "Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor" cu "Ministerul Agriculturii și Alimentației";

d) "comitetul executiv al consiliului popular" sau "consiliul popular" cu "consilii locale sau județene, respectiv al municipiului București", după caz;

e) "Consiliul de Miniștri" cu "Guvernul"

f) "Ministerul Industriei Chimice" cu "Ministerul Industriei";

g) "Ministerul Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții" cu "Ministerul Mediului";

h) "medic veterinar inspector de stat" cu "medic veterinar de stat";

i) "organizații socialiste", "organe" sau "organizații" cu "unități";

j) "organe sanitare veterinare" cu "autorități sanitare veterinare".

PREȘEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 10 decembrie 1991.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
MARȚIAN DAN

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.