Decizia nr. 1210/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Livia Cioteanu în Dosarul nr. 399/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 399/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 249 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Livia Cioteanu în dosarul de mai sus.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție, deoarece contravin art. 91 din Codul penal și tuturor legilor care consacră această prezumție, pedepsele și amenzile putând fi date doar în urma unei judecăți în instanță și nicidecum în urma unei judecăți ce emană de la organul de urmărire penală.

Mai arată autorul că ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ contravine dispozițiilor art. 5 paragrafele 3 și 4 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 249 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Cazurile și procedura scoaterii de sub urmărire penală, care au următorul conținut: "Scoaterea de sub urmărire penală are loc când se constată existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) și există învinuit sau inculpat în cauză.[...]

În cazul prevăzut la art. 10 lit. b^1) procurorul se pronunță prin ordonanță."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 424 din 10 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea a constatat că "dispozițiile art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală dispun cu privire la posibilitatea procurorului de a se pronunța prin ordonanță atunci când constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Or, ținând seama de rolul constituțional al acestuia de apărător al ordinii de drept și de reprezentant al intereselor generale ale societății, legea, prin art. 18^1 din Codul penal, a atribuit procurorului competența de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu consecința directă a posibilității de a aplica una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din Codul penal. Aceasta nu echivalează însă cu atingerea dreptului la un proces echitabil, deoarece soluțiile de netrimitere pronunțate de procuror, inclusiv aceea de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, nu sunt acte de jurisdicție, ci acte supuse cenzurii instanței de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală."

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, deoarece o soluție de scoatere de sub urmărire penală, fie ea și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovății, nu echivalează cu înfrângerea principiului constituțional. A admite o astfel de teorie presupune strivirea rolului constituțional al procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, sens în care acesta își exercită funcția publică de acuzare. De pildă, rechizitoriul reprezintă pe lângă actul de sesizare al instanței de judecată sinteza acuzării care ține de scopul procesului penal astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Iată de ce, Curtea constată că, de esența prezumției de nevinovăție este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-și probeze nevinovăția, cât și dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăției stabilite. Prin urmare, chiar dacă prin ordonanța procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabilește că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, învinuitul ori inculpatul având, așa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea de a contesta în fața judecătorului soluția de netrimitere în judecată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ileana Livia Cioteanu în Dosarul nr. 399/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2009.