Decizia nr. 1325/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Sindicatul "Acord" Târgu Mureș, în numele și pentru membrul de sindicat Nicolae Țifrea, în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspund autorul excepției, reprezentat de președintele său, domnul Puiu Lucian Ciprian, și partea Nicolae Țifrea, personal, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează Curtea că la dosar au fost transmise, din partea autorului excepției, concluzii scrise pentru admiterea excepției, iar din partea părții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mureș, note scrise în sensul respingerii excepției, precum și cererea de judecare a cauzei în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici instituie discriminări, blochează dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și liberul acces la justiție al funcționarului public care, pentru apărarea drepturilor sale bănești ce decurg din raportul de serviciu, trebuie, spre deosebire de persoanele care lucrează în aceeași instituție, dar pe baza unui contract individual de muncă, să se adreseze instanței de contencios administrativ, și nu celei de drept comun, fiind astfel obligat să se supună procedurii contenciosului administrativ, care nu asigură, pentru soluționarea litigiilor de muncă, celeritatea specifică naturii acestor cauze. Arată că drepturile ce constituie obiectul unor astfel de litigii nu decurg, în cazul funcționarului public, din acte administrative, ci din acte normative, astfel încât să fie justificată competența instanței de contencios administrativ în această materie. Mai adaugă că, față de jurisprudența în materie a Curții Constituționale, elementele de noutate pe care le relevă în motivarea excepției constau în invocarea art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței în domeniu a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Partea Nicolae Țifrea lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, indicând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 23/2008 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Excepția a fost ridicată de Sindicatul "Acord" Târgu Mureș, în numele și pentru membrul de sindicat Nicolae Țifrea, într-o cauză privind soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost admisă o acțiune privind acordarea unor drepturi salariale constând în sporuri, litigiu în cadrul căruia instanța de fond (Tribunalul Mureș) a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocate de același autor al excepției, în temeiul textului de lege criticat pentru neconstituționalitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile de lege criticate, stabilind competența materială a instanțelor de contencios administrativ pentru judecarea cauzelor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, conduc la discriminarea acestei categorii de salariați în raport cu personalul contractual în ceea ce privește soluționarea în fond a litigiilor de muncă (conflicte de drepturi) ivite la nivelul instituțiilor publice angajatoare. Se arată, în acest sens, că personalului contractual îi este aplicabilă procedura de soluționare a litigiilor de muncă, care prezintă anumite particularități guvernate de principiul urgenței, în timp ce funcționarul public trebuie să respecte regulile specifice contenciosului administrativ, cum ar fi procedura prealabilă, obligativitatea timbrării acțiunii, acordarea unor termene de judecată de 30 de zile sau chiar mai mari, sarcina probei ce revine reclamantului-funcționar public, lipsa urgenței în administrarea probelor sau hotărârile în primă instanță, care nu sunt definitive și executorii. Toate aceste diferențe procedurale creează o inegalitate de tratament juridic ce nu poate fi justificată de existența unor distincții obiective și rezonabile între cele două categorii de salariați ai aceleiași instituții publice, astfel că textul de lege criticat contrazice, pe de o parte, atât principiul interzicerii discriminării, statuat de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și jurisprudența în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, se precizează că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reflectată în considerentele unor decizii de speță indicate, "litigiile având ca obiect drepturi de natură patrimonială ale funcționarului public sunt de competența instanței specializate pe litigii de muncă (conflicte de drepturi), iar nu de competența instanțelor de contencios administrativ". Aceasta deoarece competența materială funcțională (pe atribuții), determinată obiectiv după natura litigiului ori după diferite criterii subsidiare, este întotdeauna absolută, iar prin norme speciale, de strictă interpretare,

art. 109 din Legea nr. 188/1999

reglementează, limitativ, competența materială de soluționare doar cu privire la conflicte de muncă având ca obiect contestarea sancțiunii disciplinare, a ordinului sau dispoziției de imputare ori a actului administrativ prin care s-a dispus modificarea, suspendarea ori încetarea raportului de serviciu. Rezultă că orice alte litigii de muncă sunt de competența instanțelor prevăzute de art. 284 alin. (1) din Codul muncii, iar nu a instanțelor de contencios administrativ. În sfârșit, la aceeași concluzie ajunge și doctrina de specialitate în materie, la care autorul excepției face referire.

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Aplicându-i-se regulile specifice contenciosului administrativ, funcționarul public nu este defavorizat sub aspectul respectării principiului celerității și al termenului rezonabil, de vreme ce

Legea nr. 554/2004

cuprinde norme care în mod expres prevăd termene stricte de soluționare a litigiilor în discuție, dacă acestea nu au putut fi evitate pe cale amiabilă, prin procedura plângerii prealabile.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, sunt constituționale, indicând în acest sens

deciziile nr. 23/2008

și nr. 942/2007, prin care Curtea Constituțională a soluționat excepții de neconstituționalitate asemănătoare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate până la data întocmirii raportului.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă prevederile constituționale ale art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 21 -"Accesul liber la justiție", art. 41 - "Munca și protecția socială a muncii", art. 52 - "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică" și ale art. 126 - "Instanțele judecătorești".

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, au mai fost supuse controlului de constituționalitate. De exemplu, prin

Decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2008, sau prin

Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007 (asupra

art. 91^1 în redactarea anterioară ultimei republicări a Legii nr. 188/1999 , actualul art. 109), Curtea, pentru motivele acolo arătate, a respins excepția de neconstituționalitate, reținând, în esență, că

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici transpune în planul legii organice prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Cu referire la criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat, cu același prilej, că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, iar voința legiuitorului cu privire la acesta se regăsește în cuprinsul

Legii nr. 188/1999 . Totodată, a mai reținut că textul legal criticat, stabilind instanța competentă să soluționeze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, dispune chiar în sensul asigurării accesului liber la justiție, și nu al blocării acestui drept, la fel cum și art. 52 din Constituție, invocat, este pe deplin reflectat și aplicat prin prevederile aceluiași text. Dispozițiile art. 41 și ale art. 123 din Legea fundamentală, pretins încălcate, nu au incidență în cauză.

Curtea constată că cele statuate prin deciziile evocate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, de vreme ce nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.

În ceea ce privește așa-numitele elemente de noutate invocate de autorul excepției față de cele deja examinate de Curtea Constituțională prin deciziile menționate, se observă, pe de o parte, că instanța de contencios constituțional a analizat conformitatea prevederilor

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici față de exigențele principiului egalității și al nediscriminării, astfel cum este garantat de art. 16 din Constituție, iar aceleași considerente, mai sus redate, sunt valabile și în situația pretinsei contrarietăți față de dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării. Totodată, Curtea Constituțională observă că, în cuprinsul motivării excepției, autorul acesteia face trimiteri la o serie de decizii de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și la considerații extrase din doctrina juridică de specialitate. Aceste referiri nu pot avea, însă, valoarea unor veritabile argumente care să motiveze neconstituționalitatea textului de lege criticat, ci susțin, mai degrabă, demersul autorului excepției de a solicita Curții Constituționale să pronunțe o soluție prin care normele juridice atacate să fie interpretate spre o corectă și unitară aplicare, competență ce nu aparține, însă, Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Sindicatul "Acord" Târgu Mureș, în numele și pentru membrul de sindicat Nicolae Țifrea, în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2009.