Decizia nr. 851/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 173 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 58/1998 5 martie 1998 (prevederi anume) privind activitatea bancară
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 173 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară, excepție ridicată de Romică Dobrîncu în Dosarul nr. 6.771/2006 al Tribunalului Iași - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 698 din 3 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 6.771/2006, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 173 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară, excepție ridicată de Romică Dobrîncu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prin instituirea unui corp de executori aparținând băncilor se încalcă principiul protecției egale a dreptului de proprietate în favoarea băncilor, care, având posibilitatea de a-și executa titlurile executorii prin proprii angajați, obțin avantaje de natură financiară și fiscală în protejarea creanțelor lor. Pe de altă parte, Ministerul Justiției, prin aprobarea statutului corpului de executori bancari, legitimează activitatea acestuia și conferă actelor întocmite forța autorității publice, ceea ce contravine prevederilor constituționale referitoare la delegarea legislativă.
Tribunalul Iași - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 173 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, prevederi care au următorul conținut: "Separat sau în cadrul asociației profesionale, băncile vor putea să-și organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitate va fi strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparținând băncilor.
Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justiției."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă o serie de prevederi constituționale și internaționale cuprinse în tratate la care România este parte.
În prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața Judecătoriei Iași, care, prin încheiere, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei încheieri autorul excepției a formulat recurs la Tribunalul Iași - Secția civilă, instanță care, prin Decizia civilă nr. 698 din 3 mai 2006, a admis calea de atac și a modificat încheierea judecătoriei în sensul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.
Într-o atare situație, Curtea constată că decizia pronunțată de Tribunalul Iași nu a soluționat fondul cauzei, împrejurare ce ar fi făcut inutil controlul de constituționalitate al prevederilor criticate, ci numai problema admisibilității excepției de neconstituționalitate. Așa fiind, deși sesizarea nu s-a realizat printr-o încheiere, pentru a se evita tergiversarea soluționării litigiului dintre părți, deci pentru înfăptuirea cu celeritate a actului de justiție, Curtea Constituțională reține spre judecare critica formulată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 173 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 11/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 24 februarie 2006, Curtea a reținut că textul de lege criticat aparține unei legi organice și nu există nicio contrarietate între acesta și prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât nici executorii bancari și nici executorii judecătorești nu fac parte din puterea judecătorească. S-a reținut totodată că prevederile art. 44 alin. (2) din Constituție nu au incidență în cauză, deoarece critica autorului excepției privind încălcarea dreptului de proprietate, astfel cum este formulată, nu vizează textul supus controlului de constituționalitate, ci actele concrete efectuate de executorul bancar, apreciate ca abuzive de autorul excepției.
De asemenea, Curtea a constatat că actele de executare îndeplinite de executorii bancari sunt supuse, ca și actele de executare îndeplinite de executorii judecătorești, acelorași căi de atac prevăzute de lege, astfel că debitorii sunt apărați împotriva eventualelor abuzuri care ar decurge din apartenența executorilor bancari la structurile organizației creditoare.
Nu poate fi primită nici susținerea autorului excepției, în sensul că dispoziția criticată contravine prevederilor constituționale referitoare la delegarea legislativă, întrucât art. 173 alin. 3 aparține unei legi organice, iar aprobarea de către ministrul justiției a Statutului Corpului executorilor bancari, prin
Ordinul nr. 2.628/C din 8 noiembrie 1999
(publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 19 noiembrie 1999), este legitimată prin delegarea dată de această lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 173 alin. 2 și 3 din Legea nr. 58/1998
privind activitatea bancară, excepție ridicată de Romică Dobrîncu în Dosarul nr. 6.771/2006 al Tribunalului Iași - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.