Decizia nr. 698/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 106 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Koyo România" - S.A. în Dosarul nr. 381/3/2003 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

La apelul nominal se prezintă părțile Andrei Neagoe, Maria Smegner, Dan Laic și Adrian Laic, prin procurator, lipsind autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, părțile prezente solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, soluția legislativă criticată preluată de noua reglementare a

Legii nr. 85/2006

fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 381/3/2003, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 106 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Koyo România" - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale criticate, care dau posibilitatea unei autorități - judecătorul-sindic, de a deschide procedura falimentului și de a dizolva o societate comercială, îngrădesc dreptul cetățenilor de a exercita o activitate economică bazată pe libera inițiativă. De asemenea, judecătorul-sindic este obligat să decidă în același sens cu hotărârea adunării generale a creditorilor de deschidere a procedurii falimentului, care se ia cu votul majorității creanțelor prezente la vot, ceea ce creează, pe de o parte, discriminare între creditorii majoritari și cei minoritari, din punctul de vedere al cuantumului creanțelor, și, pe de altă parte, subordonarea judecătorului-sindic intereselor unor persoane private.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât procedura instituită de

Legea nr. 64/1995

are ca scop imediat acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și, pe cale de consecință, asigurarea libertății comerțului, protecția concurenței neloiale și crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, textul de lege criticat a cărui soluție legislativă a fost preluată de

art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței fiind în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă dispozițiile

art. 106 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Ulterior sesizării Curții, a intrat în vigoare

Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care a abrogat

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, dar care a preluat, cu modificări, dispozițiile legii anterioare, printre care și cele cuprinse în art. 106 alin. (1) și (2), devenit art. 107 alin. (1) și (2), astfel:

"(1) Judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin încheiere, în condițiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:

A. a) debitorul și-a declarat intenția de a intră în procedura simplificată;

b) debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul-sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;

B. debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat;

C.obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).

(2) Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune:

a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum și stabilirea atribuțiilor și a remunerației acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului;

c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz;

d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. (2);

e) întocmirea de către administratorul judiciar și predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

f) notificarea intrării în faliment."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 45 care consacră libertatea economică, ale art. 124 alin. (3) referitoare la independența judecătorilor și ale art. 135 alin. (1) și (2) privind economia și libertatea comerțului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale,

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului a fost abrogată prin

Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, prevederile referitoare la procedura intrării în faliment, din care făcea parte și textul de lege criticat, fiind preluate cu modificări. Astfel, Curtea Constituțională urmează a se pronunța asupra constituționalității dispozițiilor noii reglementări, respectiv ale

art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 , întrucât soluția legislativă este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării.

Pe fondul cauzei, Curtea observă că asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate s-a mai pronunțat, de exemplu prin

Decizia nr. 190/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 24 mai 2005, sau prin

Decizia nr. 656/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2006. Cu acele prilejuri, a statuat că "dispozițiile legale criticate au ca scop, ca și întreaga procedură instituită prin

Legea nr. 64/1995 , acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și, în același timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligației statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție".

Curtea a reținut, de asemenea, că "nici critica de neconstituționalitate întemeiată pe invocarea încălcării dispozițiilor art. 45 din Constituție nu poate fi primită. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate de textul constituțional în condițiile legii, iar nu prin încălcarea dispozițiilor legale care stabilesc obligațiile participanților la activitatea comercială".

În ceea ce privește susținerea privind contrarietatea dintre textele de lege criticate și prevederile art. 124 alin. (3) din Constituție, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, Curtea constată că judecătorul-sindic decide intrarea în faliment a debitorului, în baza unui raport întocmit de administratorul judiciar prin care se propune intrarea în procedura simplificată, potrivit dispozițiilor

art. 54 din Legea nr. 85/2006 , sau în baza unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, după ce, în prealabil, propunerea privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală, a fost supusă aprobării adunării generale a creditorilor, conform prevederilor art. 59 și 60 din aceeași lege. Așadar, judecătorul-sindic analizează hotărârea adunării creditorilor de aprobare a raportului prin care se propune intrarea în faliment și, apreciind asupra situației de fapt prin raportare la prevederile legale, îndeplinește actul de justiție în mod imparțial și independent. De aceea, nu se poate susține că decizia sa ar fi determinată exclusiv de hotărârea adunării creditorilor, ci reprezintă rezultatul verificării măsurii în care această hotărâre îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Koyo România" - S.A. în Dosarul nr. 381/3/2003 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2006.