Decizia nr. 97/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, excepție ridicată de Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. 18.514/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat, constatându-se lipsa celeilalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003 , reiterând argumentele expuse în fața instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 august 2006, pronunțată în Dosarul nr. 18.514/301/2005, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003 , excepție ridicată de Camera de Comerț și Industrie a României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003 , prin care au fost modificate și completate prevederile

art. V și VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2002 , "reglementează transmiterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri aparținând unei persoane juridice de drept privat (Camera de Comerț și Industrie a României) către o persoană juridică de drept public nou-înființată (Oficiul Național al Registrului Comerțului), fiind astfel contrare art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) și (2) și art. 136 alin. (5) din Constituție.

Judecătoria Sectorului 3 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate "nu constituie o ingerință în dreptul de proprietate" al cărui titular este autoarea excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că "în mod legal și echitabil se impune ca la desprinderea oficiilor de camerele de comerț și industrie să se determine și cota lor de contribuție la achiziționarea bunurilor din dotare, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de proprietate al camerelor în sensul limitării sau restrângerii unuia dintre prerogativele sale, și anume dreptul de a întrebuința bunul, astfel cum susține, în mod eronat, autorul excepției". De asemenea, precizează că, potrivit prevederilor legale care fac obiectul excepției, sunt preluate numai acele bunuri destinate să servească activității serviciului public al registrului comerțului și numai în măsura în care există un aport la dobândirea lor din partea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului sau birourilor unice, astfel încât nu se poate considera că a fost încălcat principiul inviolabilității proprietății private. Pentru aceleași argumente, consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere nici principiului neretroactivității legii consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituție.

Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile autorului excepției, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 3 decembrie 2003.

Dispozițiile articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003 , criticate sub aspectul constituționalității și care privesc modificarea și completarea

art. V și, respectiv, VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2002 , au următorul cuprins:

- pct. 15: "Art. V.- (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează preluarea bazelor de date, a aplicațiilor de întreținere și utilizare a acestora, necesare în vederea ținerii și administrării registrelor comerțului de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, respectiv de către oficiile registrului comerțului de pe lângă camerele de comerț și industrie teritoriale, și a funcționării birourilor unice din cadrul camerelor de comerț și industrie teritoriale, precum și documentele care privesc activitatea acestora, de către Ministerul Justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului și de către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, pe bază de proces-verbal de predare-preluare încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, respectiv ai camerelor de comerț și industrie teritoriale.

(2) Modul de utilizare de către Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și de către camerele de comerț și industrie teritoriale a informațiilor cuprinse în bazele de date se stabilește pe bază contractuală.";

- pct. 16: "Art. VI. - (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului și vor fi folosite potrivit destinației stabilite.

(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice și părțile interesate, în condițiile legii.

(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin proces-verbal încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și, respectiv, ai camerelor de comerț și industrie teritoriale."

Critica de neconstituționalitate a textelor menționate se bazează pe susținerea că sunt încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) și (2) și art. 136 alin. (5) din Constituție.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Dispozițiile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în acest dosar, sub aspectul unor critici similare, au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat de Curte. Astfel, prin

Decizia nr. 212 din 15 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 1 iulie 2003, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. V și VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2002 , constatând că acestea nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private și nici pe cele referitoare la inviolabilitatea proprietății private, texte invocate și în acea cauză în susținerea excepției.

În considerentele deciziei se arată că, "potrivit dispozițiilor

Legii nr. 26/1990 , registrul central al comerțului se ține de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție publică cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Justiției, iar conform art. 9 din aceeași lege, modificat, oficiile registrului comerțului se organizează în subordinea Oficiului Național al Registrului Comerțului și funcționează pe lângă fiecare tribunal. De asemenea, în temeiul art. 11 din aceeași lege, modificat, pentru operațiunile efectuate oficiul registrului comerțului percepe taxe și tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Finanțelor Publice. Din coroborarea dispozițiilor de lege menționate rezultă că registrul comerțului desfășoară o activitate de interes public, încredințată Oficiului Național al Registrului Comerțului și oficiilor registrului comerțului, ca autorități publice, la dispoziția persoanelor interesate de situația economico-financiară a comercianților. Existența serviciilor publice înființate prin lege sau prin alte acte normative poate înceta, în mod simetric, tot prin lege sau alte acte normative. Tot astfel, activitatea desfășurată de un serviciu public poate fi încredințată unei autorități statale sau unei persoane private ori poate fi transferată în gestiunea unei autorități statale de sine stătătoare, împreună cu bunurile provenite din propriile venituri și necesare funcționării sale. Așadar, organizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului în subordinea Ministerului Justiției reprezintă o opțiune a legiuitorului. Oficiul Național al Registrului Comerțului a fost și potrivit redactării anterioare un serviciu public organizat ca o structură de sine stătătoare. Reglementarea serviciului public al registrului comerțului este supusă normelor de drept administrativ, potrivit cărora între serviciul public și baza sa materială există o legătură substanțială.

Așa fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile constituționale privind dreptul de proprietate nici cu privire la constituirea patrimoniului Oficiului Național al Registrului Comerțului din bunurile aflate în dotarea oficiului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice, în limita aportului lor la dobândirea bunurilor și pentru a fi folosite potrivit destinației stabilite.

Mai mult, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea instituțiile publice aparțin domeniului public, fiind aplicabile regulile dreptului public. Astfel, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu aduc atingere prevederilor constituționale, deoarece bunurile nu aparțin domeniului privat al statului, ci, prin natura juridică a instituției care le administrează, aparțin domeniului public.

Pe de altă parte, în ceea ce privește veniturile rezultate din activitatea desfășurată de serviciul public, de regulă, acestea sunt venituri bugetare, în măsura în care ele nu sunt utilizate pentru funcționarea serviciului public. Așa fiind, regula este aplicabilă și în cauză, iar prin aceasta nu se încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București neavând un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice".

Considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională pentru pronunțarea deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate care se bazează pe invocarea încălcării dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii, se constată că acestea nu pot fi reținute, întrucât textele ce fac obiectul excepției se aplică în mod exclusiv de la data intrării în vigoare a legii.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 15 și 16 din

Legea nr. 505/2003

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților, excepție ridicată de Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. 18.514/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2007.