Regulament · Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

Regulamentul nr. 2/2007

de modificare a Regulamentului nr. 13/2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și contrapărților centrale, cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
4 aprilie 2007
Emitent
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 249 din 13 aprilie 2007
Aprobat
prin Ordinul nr. 45/2007
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
1 articol · 3.364 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Ordinul nr. 45/2007 4 aprilie 2007 pentru aprobarea Regulamentului nr. 2/2007 de modificare a Regulamentului nr. 13/2005 priv…

Ce face acest act

Modifică 1

  • Regulamentul nr. 13/2005 24 octombrie 2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și contra…

Articol unic

Regulamentul nr. 13/2005

aprobat prin

Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 60/2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 983 și 983 bis din 4 noiembrie 2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și contrapărților centrale, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. După articolul 33 se introduce articolul 33^1 cu următorul cuprins:

"Art. 33^1. - (1) În cazul producerii unor modificări în modul de organizare și funcționare a depozitarului central, altele decât cele prevăzute la art. 32 alin. (1) și (2), depozitarul central va notifica C.N.V.M. aceste modificări, în termen de maximum 15 zile de la producerea acestora, anexând copii ale documentelor justificative.

(2) C.N.V.M. este în drept să solicite modificarea documentelor, menționate la alin. (1), dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament și/sau ale dispozițiilor legale în vigoare."

2. La alineatul (1) al articolului 81, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), iar după litera g) se introduc 5 noi litere, respectiv literele g^1)- g^5) cu următorul cuprins:

"e^1) constituirii/majorării capitalului social al societăților comerciale, altele decât cele ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate pe piața de capital și decât societățile de servicii de investiții financiare și societățile de administrare a investițiilor, prin aport în natură reprezentând acțiuni emise de societăți admise la tranzacționare, a căror evaluare se face conform prevederilor

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

.................................................................

g^1) achiziționării de acțiuni de la Ministerul Finanțelor Publice sau de la alte entități abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanțelor bugetare;

g^2) transferului către S.C. Fondul Proprietatea - S.A. al acțiunilor emise de societățile menționate în anexa titlului VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, admise la tranzacționare pe piața de capital;

g^3) transferului acțiunilor emise de S.C. Fondul Proprietatea - S.A., din contul Ministerului Finanțelor Publice în contul persoanelor îndreptățite conform prevederilor legale;

g^4) transferurilor de acțiuni realizate între o societate-mamă și filialele sale sau între filialele aceleiași societăți-mamă, cu avizul C.N.V.M.;

g^5) cumpărării/vânzării de către ofertant a acțiunilor în condițiile

art. 206 și 207 din Legea nr. 297/2004 ;".

3. Articolul 130 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 130. - Poate dobândi calitatea de acționar al casei de compensare/contrapărții centrale orice persoană juridică, română sau străină, care îndeplinește cerințele menționate la art. 17."

_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.