Decizia nr. 528/2007

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Bogdan Liviu Necula și Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă partea Badea Taylor Dragoș Sorin, prin avocat Constantin Amzuță, lipsind autorii excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul prezent susține netemeinicia criticii de neconstituționalitate, arătând că excepția a fost ridicată exclusiv în scopul tergiversării cauzei. Așa fiind, solicită Curții să dispună aplicarea dispozițiilor art. 723 din Codul de procedură civilă și să-i oblige pe autorii excepției la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența constantă în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 28.293/2/2005, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Bogdan Liviu Necula și Mihaela Dora Necula.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției susțin că textele de lege criticate îngrădesc dreptul părților la un recurs efectiv, întrucât calea de atac împotriva unei hotărâri judecătorești se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea, iar nu de către instanța superioară, așa cum prevede Codul de procedură civilă. Or, un proces echitabil este un proces bazat pe drept și legalitate, caracterizat prin trei grade de jurisdicție, care înseamnă instanțe distincte, constituite din judecători cu grade și competență superioare, care să asigure controlul legalității hotărârilor pronunțate. Distincția constituțională între gradele de jurisdicție este categorică: nu numărul de judecători din completul de judecată constituie gradul jurisdicțional, ci calificarea acestora și competența diferită, potrivit legii privind organizarea judiciară.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Asigurarea accesului la justiție prin formularea căilor de atac prevăzute de lege nu implică în mod necesar ideea unor instanțe de grad diferit, ci soluționarea cauzei de către alți judecători, cerință care este asigurată atâta timp cât calea de atac este judecată de un alt complet.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

respectând principiul egalității în drepturi și dreptul la un proces echitabil.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi dreptul părților interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a beneficia de toate garanțiile menite să le asigure dreptul la un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care are următorul cuprins: "(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (2) referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 126 alin. (3) privitoare la obligația Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității textelor de lege criticate s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reținut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Potrivit

art. II din Legea nr. 219/2005 , apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanțele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor.

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției nu aduc nicio atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

În fine, în ceea ce privește cererea avocatului părții prezente formulată în ședința publică, Curtea constată că instanța de judecată este singura în măsură a aprecia dacă excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu rea-credință, pentru a întârzia rezolvarea procesului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Bogdan Liviu Necula și Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2007.