Decizia nr. 1127/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului III ( art. 77-108) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

La apelul nominal se prezintă apărătorul ales al autorului excepției. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Apărătorul ales al autorului excepției solicită admiterea acesteia, reiterând motivele invocate în notele scrise. În susținerea acestor argumente, a făcut trimitere la jurisprudența altor autorități constituționale din Europa, cum ar fi situația Poloniei și a Germaniei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.342/33/2007, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului III ( art. 77 și următoarele) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în dosarul de mai sus având ca obiect executarea unui mandat european de arestare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt incompatibile cu dispozițiile art. 1 paragraful 3 din Decizia-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 referitoare la faptul că legea română nu preia prevederile care garantează aplicarea regulilor Tratatului privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea drepturilor și principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt ele consacrate de art. 6 din Tratat, ceea ce contravine, pe cale de consecință, dispozițiilor constituționale ale art. 11 referitoare la Dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 19 referitoare la Extrădarea și expulzarea, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Autorul excepției susține că dispozițiile cuprinse în titlul III al

Legii nr. 302/2004

privind mandatul european de arestare nu oferă nicio garanție de asigurare a respectării dreptului la un proces echitabil și dreptului la libertatea și siguranța persoanei, deoarece autoritățile judiciare interne nu exercită niciun fel de control referitor la valabilitatea ordinului de încarcerare și, prin urmare, elimină garanțiile de echitate ale procedurilor. Totodată, este eliminată prezumția de nevinovăție și este nesocotită suveranitatea statului în materie penală, apărarea fiind inexistentă. În opinia sa, recursul prevăzut de art. 94 1 alin. (1) și (2) din legea criticată nu satisface exigențele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având eficiența unei garanții formale.

De asemenea, autorul mai arată că dispozițiile legale criticate sunt incompatibile cu prevederile Deciziei-cadru de la Bruxelles din 13 iunie 2002 (art. 1 paragraful 3), deoarece legea română nu preia dispozițiile care garantează aplicarea regulilor Tratatului referitoare la respectarea drepturilor și principiilor juridice fundamentale astfel cum sunt ele consacrate de art. 6 din Tratat.

Astfel, autorul excepției mai este nemulțumit de împrejurarea că prevederile legii interne nu conțin dispoziții referitoare la clauza umanitară sau de nediscriminare, cu toate că, în preambulul său, decizia-cadru reamintește despre aceste clauze care ar putea constitui motiv de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare.

În sfârșit, deoarece mandatul european de arestare nu este sub aspectul naturii sale juridice o convenție, ci o decizie judiciară, ar trebui să se înțeleagă că dispozițiile criticate nu pot fi aplicate cetățenilor români, art. 19 alin. (2) din Constituție referindu-se doar la posibilitatea extrădării lor numai în baza unei convenții internaționale în acest sens.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate necontravenind prevederilor constituționale invocate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie. De asemenea, transpunând art. 1 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002, legiuitorul român a prevăzut, prin dispozițiile

art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 , că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, fără ca prin aceasta să se poată afirma că se aduce atingere dreptului la apărare al persoanei solicitate.

Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit parte și la tratatele constitutive ale Uniunii, astfel încât îi incumbă toate obligațiile ce decurg din aceasta. În acest sens, referirea din art. 19 alin. (2) din Constituție include în mod necesar și tratatele constitutive al Uniunii Europene. Așa fiind, României îi revine obligația de a transpune deciziile-cadru prevăzute la art. 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, iar Decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 elimină posibilitatea refuzului predării pe simplul motiv al cetățeniei, permițând doar reglementarea unor condiții sau garanții speciale pentru predarea propriilor cetățeni. În acest sens, este de observat că prin dispozițiile art. 87 alin. (2) și

art. 88 alin. (2) lit. c 1 ) din Legea nr. 302/2004

s-a prevăzut, ca o condiție specială pentru predarea cetățenilor români în vederea urmăririi penale sau a judecății, transferarea ulterioară a acestora în România pentru executarea pedepsei ce ar fi eventual aplicate și, totodată, s-a instituit, ca motiv opțional de refuz în cadrul unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse, cetățenia română a persoanei solicitate, dacă instanța română dispune executarea pedepsei în România.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece dispozițiile legale criticate oferă persoanei interesate o serie de garanții procesuale de natură să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, și anume posibilitatea invocării unor motive obligatorii de refuz al executării, audierea persoanei arestate, existența posibilității de a formula recurs împotriva hotărârii cu privire la executarea mandatului de arestare. De asemenea, judecătorul român, după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare la emiterea mandatului, hotărăște asupra arestării persoanei solicitate, în temeiul legii, și nu asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunității arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești date în materie penală.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 19 alin. (1) din Constituție, deoarece predarea în baza unui mandat european de arestare, de o parte, și extrădarea, de cealaltă parte, sunt prevăzute de legislația în vigoare ca fiind forme distincte de cooperare judiciară internațională în materie penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile titlului III ( art. 77-108) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, așa cum au fost modificate prin

Legea nr. 224/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, și care reglementează cu privire la Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 583 din 7 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 25 iunie 2007,

Decizia nr. 419 din 3 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, și

Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 89, 90, 79 alin. (1) lit. c) și

art. 88^1 din Legea nr. 302/2004 . Cu acele ocazii, Curtea a arătat că, în logica Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, care este implementată la nivel național prin

Legea nr. 302/2004 , autoritatea judecătorească a statului membru în care persoana a fost arestată poate hotărî predarea acesteia, dar nu poate să se pronunțe cu privire la temeinicia măsurii preventive sau a hotărârii judecătorești pronunțate în statul solicitant. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanțiile procesuale existente.

Așa fiind, judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, și nicidecum nu se pronunță cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunității arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale. Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul egalității între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare și cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condițiile Codului de procedură penală.

De asemenea, măsura arestării provizorii dispusă în vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură privativă de libertate temporară în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituția României, care satisface pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21, partea având la îndemână toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil, sens în care poate invoca unul din motivele de refuz al executării, are dreptul de a fi informat cu privire la conținutul mandatului european de arestare, are dreptul de a fi audiat și asistat de un apărător ales sau numit din oficiu, are dreptul la un interpret dacă nu înțelege ori nu vorbește limba română și are posibilitatea de a formula recurs împotriva hotărârii referitoare la arestare etc.

În sfârșit, este de remarcat, doar cu titlul comparativ, că prin Decizia Curții Constituționale poloneze din 27 aprilie 2005, P1/2005, s-a statuat că art. 607 paragraful 1 din Codul de procedură penală care permitea predarea unui cetățean polonez către un alt stat membru al Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare încalcă art. 55 alin. (1) din Legea fundamentală a Poloniei, care interzicea extrădarea cetățenilor săi fără niciun fel de normă derogatorie. Ulterior, Constituția Poloniei a fost revizuită în sensul de a permite extrădarea propriilor cetățeni ori de câte ori există o obligație internațională în acest sens, astfel încât din luna noiembrie 2006, tocmai în scopul îndeplinirii obligațiilor ce decurg din statutul de țară membră a Uniunii Europene, cetățenii polonezi pot fi predați în baza unui mandat european de arestare.

În ceea ce privește situația Germaniei, este de arătat că legea inițială de transpunere a deciziei-cadru privind mandatul european de arestare a fost declarată neconstituțională nu pentru că nu permite cenzurarea de către autoritatea judiciară germană a temeiniciei măsurii preventive sau a hotărârii judecătorești pronunțate în statul solicitant, ci pentru că nu a ținut seama de necesitatea respectării drepturilor fundamentale, inclusiv dreptul de a beneficia de o cale de atac, situație care, după cum s-a arătat, nu este întâlnită în legea română.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului III ( art. 77-108) din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Valeriu Nicolae Predescu în Dosarul nr. 1.342/33/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2007.