Ordin · Ministerul Administrației și Internelor

Ordinul nr. 1480/2006

privind preschimbarea permiselor de conducere străine cu documente similare românești

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
19 octombrie 2006
Emitent
Ministerul Administrației și Internelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 874 din 25 octombrie 2006
Modificări
1 act modificator, prima la 6 iulie 2010, ultima la 6 iulie 2010
Citat de
2 acte
Citează
6 acte
Structură
14 articole, 2 anexe · 12.808 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Completat prin 1

  • Ordinul nr. 151/2010 6 iulie 2010 pentru completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 1.480/2006 privi…

Având în vedere dispozițiile

art. 83 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 9 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 604/2003 , cu modificările și completările ulterioare,

ministrul administrației și internelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Permisele de conducere străine pot fi preschimbate cu documente similare românești în condițiile prezentului ordin.

Articolul 2

Pot fi preschimbate cu documente similare românești, fără susținerea unui examen sau test, permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile statelor semnatare ale Convenției asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 și ratificată de România prin

Decretul nr. 318/1980 , denumită în continuare Convenție, prevăzute în anexa nr. 1, precum și cele eliberate de autoritățile statelor prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 3

(1)

Permisele de conducere străine pot fi preschimbate cu documente similare românești, în condițiile stabilite prin prezentul ordin, cu categoriile/subcategoriile echivalente permiselor de conducere românești.

(2)

Preschimbarea permiselor de conducere emise de statele cu care România a încheiat tratate bilaterale sau multilaterale în materie de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere se face conform condițiilor prevăzute în aceste tratate.

Articolul 4

Pot solicita preschimbarea permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile statelor prevăzute în anexele nr. 1 și 2 persoanele care și-au stabilit domiciliul sau reședința în România.

Articolul 5

Nu pot fi preschimbate cu documente similare românești, chiar dacă au fost emise în statele prevăzute în anexele nr. 1 și 2, următoarele categorii de documente:

a) permisele de conducere internaționale;

b) permisele de conducere a căror valabilitate a expirat;

c) permisele de conducere de elev conducător;

d) permisele de conducere ale persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracțiunile prevăzute la

art. 24 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cazurilor când a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 116 alin. (1) din actul normativ menționat.

Articolul 6

(1)

Pentru preschimbarea permiselor de conducere, solicitanții vor depune personal, la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituției prefectului pe a cărei rază își au domiciliul sau reședința, următoarele documente:

a) permisul de conducere străin în original și traducerea legalizată în limba română a acestuia;

b) documentul de identitate al solicitantului în original și în copie, respectiv:

b(1) pașaportul și permisul de ședere temporară sau, după caz, permanentă în România, în cazul cetățenilor străini;

b(2) pașaportul, cartea de identitate provizorie, buletinul sau cartea de identitate în cazul cetățenilor români;

c) fișa deținătorului permisului de conducere, al cărei model se stabilește de Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, completată prin dactilografiere, care să aibă atașată în spațiul special destinat o fotografie color 3 x 4 cm/4 x 5 cm, de dată recentă;

d) fișa medicală completată de o unitate de asistență medicală ambulatorie de specialitate autorizată, încheiată cu concluzia "APT CONDUCĂTOR AUTO", cu precizarea categoriei/categoriilor pentru care solicitantul este apt de a conduce autovehicule, precum și a eventualelor restricții medicale ce vor fi menționate în permisul de conducere preschimbat;

e) certificatul de cazier judiciar;

f) declarația notarială pe propria răspundere a solicitantului, din care să rezulte că permisul de conducere depus pentru preschimbare este autentic, că titularul acestuia nu mai posedă un alt permis de conducere național românesc ori străin sau un duplicat al acestuia, că nu a declarat pierderea sau furtul acestuia la organele emitente sau la alte autorități în vederea eliberării unui nou document, precum și faptul că nu i s-a suspendat sau anulat exercitarea dreptului de a conduce;

g) dovada achitării taxelor, prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere.

(2)

Persoanele care, din motive obiective, nu se pot prezenta personal la serviciile publice comunitare pot depune cererile prin mandatar, cu procură specială, autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României.

(3)

În cazul existenței unor suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere străin, preschimbarea acestuia poate fi efectuată numai după confirmarea autenticității și valabilității permisului de conducere de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului aparținător. Aceeași procedură se aplică și în cazul permiselor de conducere străine pierdute sau furate.

Articolul 7

(1)

După primirea și verificarea dosarului de preschimbare a permisului de conducere, se restituie solicitantului documentul de identitate și i se eliberează o dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație, cu valabilitate de cel mult 30 de zile, în care se consemnează numărul de înregistrare al dosarului și data depunerii, numele și prenumele solicitantului, seria și numărul permisului de conducere, statul emitent și categoria/categoriile pentru care documentul este considerat a fi valabil, precum și mențiunea "permisul de conducere a fost depus pentru preschimbare".

(2)

Permisul de conducere românesc se eliberează în termen de maximum 30 de zile de la depunerea dosarului. Dovada înlocuitoare prevăzută la alin. (1) se anulează la eliberarea permisului de conducere românesc.

Articolul 8

(1)

Permisele de conducere străine ale membrilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare străine, ale corespondenților de presă străini, precum și ale reprezentanților organizațiilor economice, culturale sau ale altor asemenea organizații străine, cu statut diplomatic, acreditați în România, vor fi preschimbate, cu toate categoriile înscrise în acestea, indiferent de statul emitent.

(2)

Pentru preschimbarea permiselor de conducere, aceste categorii de persoane vor depune următoarele documente:

a) permisul de conducere străin în original, însoțit de traducerea legalizată în limba română a acestuia;

b) documentul de identitate în original și în copie, respectiv pașaport diplomatic și carte de identitate eliberată de Ministerul Afacerilor Externe sau, după caz, pașaport de serviciu și carte de identitate eliberată de Ministerul Afacerilor Externe;

c) fișa deținătorului permisului de conducere, completată prin dactilografiere, care să aibă atașată în spațiul special destinat o fotografie color 3 x 4 cm/4 x 5 cm, de dată recentă, precum și semnătura;

d) fișa medicală completată de o unitate de asistență medicală ambulatorie de specialitate autorizată, cu menționarea categoriilor pentru care solicitantul este apt de a conduce autovehicule;

e) dovada achitării taxelor prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere.

(3)

După primirea și verificarea actelor menționate, se restituie solicitantului documentul de identitate.

Articolul 9

După preschimbare, instituția prefectului va remite misiunii diplomatice sau oficiului consular al statului emitent permisul de conducere străin, prin adresă oficială, în cuprinsul căreia informează cu privire la efectuarea preschimbării.

Articolul 10

Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor este autorizată să întreprindă demersurile necesare pe lângă autoritățile competente din statele în care este stabilit un număr semnificativ de cetățeni români, în vederea încheierii, în condițiile legii, a unor tratate bilaterale între România și statele respective pentru preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere.

Articolul 11

Permisele de conducere străine aflate în curs de preschimbare la data intrării în vigoare a prezentului ordin urmează fie procedura legală anterioară, fie prevederile prezentului ordin, dacă acest lucru este în favoarea solicitantului.

Articolul 12

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
București, 19 octombrie 2006.
Nr. 1.480.

Anexa 1

LISTA cuprinzând statele semnatare ale Convenției asupra circulației rutiere, pentru care permisele de conducere naționale emise de acestea pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea persoanelor posesoare ale unor astfel de permise

1. Republica Africa de Sud

2. Republica Albania

3. Republica Armenia

4. Republica Austria

5. Republica Azerbaidjan

6. Uniunea Bahamas

7. Statul Bahrain

8. Republica Belarus

9. Regatul Belgiei

10. Republica Bosnia și Herțegovina

11. Republica Federativă a Braziliei

12. Republica Bulgaria

13. Republica Cote d'Ivoire

14. Republica Croația

15. Republica Cuba

16. Regatul Danemarcei

17. Republica Estonia

18. Republica Macedonia

19. Federația Rusă

20. Republica Finlanda

21. Republica Franceză

22. Georgia

23. Republica Federală Germania

24. Republica Elenă

25. Republica Cooperatistă Guyana

26. Republica Ungară

27. Republica Islamică Iran

28. Statul Israel

29. Republica Italiană

30. Republica Kazahstan

31. Statul Kuwait

32. Republica Letonia

33. Republica Liberia

34. Republica Lituania

35. Marele Ducat de Luxemburg

36. Regatul Maroc

37. Principatul Monaco

38. Statul Mongoliei

39. Republica Federală Nigeria

40. Regatul Norvegiei

41. Republica Uzbekistan

42. Republica Islamică Pakistan

43. Republica Filipinelor

44. Republica Polonă

45. Republica Centrafricană

46. Republica Moldova

47. Republica Congo

48. Republica Cehă

49. Serenisima Republică San Marino

50. Republica Senegal

51. Serbia

52. Republica Seychelles

53. Republica Slovacă

54. Republica Slovenia

55. Regatul Suediei

56. Confederația Elvețiană

57. Republica Tadjikistan

58. Republica Tunisiană

59. Republica Turkmenistan

60. Ucraina

61. Republica Orientală a Uruguayului

62. Republica Zimbabwe

Anexa 2

LISTA cuprinzând statele care nu au semnat Convenția asupra circulației rutiere, pentru care permisele de conducere naționale emise de acestea pot fi preschimbate fără examinarea sau testarea persoanelor posesoare ale unor astfel de permise

1. Canada

2. Republica Cipru

3. Republica Coreea

4. Republica Arabă Egipt

5. Regatul Hașemit al Iordaniei

6. Republica Irlanda

7. Republica Islanda

8. Japonia

9. Republica Libaneză

10. Republica Malta

11. Regatul Unit al Marii Britanii

12. Regatul țărilor de Jos (Olanda)

13. Republica Portugheză

14. Muntenegru

15. Republica Arabă Siriană

16. Regatul Spaniei

17. Statele Unite ale Americii

18. Republica Turcia

19. Republica Populară Chineză*)

-------

*) Permisele emise de autoritățile competente din Republica Populară Chineză se preschimbă cu permise de conducere românești valabile doar pentru categoria B, până la încheierea tratatului bilateral cu acest stat.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.