Decizia nr. 637/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița în Dosarul nr. 2.044/2006 al Tribunalului Dâmbovița-Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate asigură controlul exercitat de instanțele judecătorești asupra actelor administrative, iar suspendarea acestora reprezintă o modalitate de apărare a drepturilor și intereselor cetățenilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.044/2006, Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de suspendare a unui act al său în baza

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul legal criticat contravine art. 1 alin. (3) și (4) din Constituție, întrucât i se acordă posibilitatea instanței judecătorești să intervină în exercițiul puterii executive înainte de a fi sesizată cu acțiunea în contencios administrativ și anume în timpul în care autoritatea publică emitentă a actului atacat are facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia.

Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Se apreciază că prin aplicarea dispozițiilor legale criticate se urmărește respectarea legalității în emiterea actelor administrative. Totodată, măsura suspendării prin hotărâre judecătorească a executării actului reprezintă o excepție de la regula executării din oficiu a acestuia. Suspendarea se dispune numai cu întrunirea anumitor condiții prevăzute de lege, iar separația puterilor în stat nu înseamnă excluderea controlului unei puteri asupra celeilalte, ci presupune realizarea unui echilibru de forțe. Totodată, în opinia instanței, cenzurarea abuzurilor autorităților publice de către instanțele judecătorești este o garanție a echilibrului de forțe și a respectării drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se susține că rațiunea instituirii posibilității instanței de contencios administrativ competente de a dispune suspendarea actului administrativ este prevenirea unei pagube iminente care ar fi produsă persoanei vătămate prin executarea acestui act. Se mai apreciază că principiul separației puterilor în stat nu exclude controlul unei puteri asupra altei puteri, prin aceasta asigurându-se echilibrul de forțe necesar, astfel încât nu sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și (4) din Constituție. Totodată, în susținerea acestui punct de vedere sunt invocate considerentele care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 44 din 24 ianuarie 2006 .

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 673 din 15 decembrie 2005 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3) și (4) privind principiile generale de organizare a statului român, respectiv principiul separației puterilor în stat.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază, în esență, că posibilitatea instanței judecătorești de a suspenda un act administrativ înainte de a fi sesizată cu acțiunea în contencios administrativ, cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) privind unele principii generale de organizare a statului român, respectiv principiul separației puterilor în stat.

Cu privire la textul de lege criticat, Curtea, prin

Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 24 februarie 2006, a stabilit că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ reprezintă o excepție de la regula executării din oficiu a acestuia. Cu același prilej, Curtea a reținut că legea prevede întrunirea a 3 condiții pentru ca instanța să poată suspenda executarea actului: existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și dovada că persoana vătămată a formulat recursul prealabil (grațios) la autoritatea emitentă a actului respectiv.

Astfel, numai cu întrunirea acestor condiții, instanța de judecată poate dispune suspendarea executării actului administrativ. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că separația puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă presupune existența unui control reciproc, precum și realizarea unui echilibru de forțe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, și posibilitatea instanței de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză își produce efectele. Această măsură reprezintă o garanție pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, precum și a valorilor constituționale. În consecință, Curtea nu poate reține în nici un mod critica autorului excepției în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, neexistând nicio intruziune arbitrară a puterii judecătorești în sfera de activitate a puterii executive.

Curtea constată că invocarea în susținerea excepției a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție nu este relevantă, întrucât textul respectiv consacră un principiu general care stă la baza statului român, iar nu un drept, astfel că acest principiu nu poate fi considerat a fi încălcat decât, eventual, în măsura încălcării unuia dintre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituție, sau a vreunui alt text constituțional relevant sub aspectul conținutului art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița în Dosarul nr. 2.044/2006 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 octombrie 2006.