Ordinul nr. 12/2006

Prezentul regulament stabilește modul de determinare, conform abordarii bazate pe modele interne de rating, a valorii ponderate la risc a expunerilor, în vederea calculării cerințelor minime de capital pentru riscul de credit.

Prezentul regulament se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.

Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, a cadrului general aferent cooperativelor de credit din cadrul rețelelor cooperatiste. Reglementările emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce privește determinarea, potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating, a valorii ponderate la risc a expunerilor în vederea calculării cerințelor minime de capital pentru riscul de credit ale cooperativelor de credit și nu vor putea stabili cerințe mai puțin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens reglementările emise de casa centrala vor fi transmise spre avizare Băncii Naționale a României.

Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăților de servicii de investiții financiare, precum și societăților de administrare a investițiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiții. În acest sens, orice referire la Banca Naționala a României se considera a fi facuta, după caz, la Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.

Cu respectarea prevederilor

art. 2 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006

privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, prezentul regulament se aplică la nivel individual și, după caz, consolidat, tuturor instituțiilor de credit și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine din state terțe în conformitate cu prevederile

Regulamentului BNR-CNVM nr. 17/22/2006

privind supravegherea pe baza consolidata a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.

Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de rețea cooperatista.

Termenii și expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificatia prevăzută de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 99/2006

privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Termenii și expresiile "instituție externa de evaluare a creditului", "instituție externa de evaluare a creditului eligibilă", "instituție externa de evaluare a creditului nominalizată", "entități din sectorul public", "entități mici și mijlocii", "organisme de plasament colectiv (OPC)" și "societăți" au semnificatia prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard.

Termenii și expresiile "risc de credit al contrapartidei", "contrapartida centrala", "tranzacții cu termen lung de decontare", "tranzacții de creditare în marja", "tranzacție de răscumpărare", "set de compensare" și "ajustare unilaterala a evaluării creditului" au semnificatia prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006

privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja.

Termenii și expresiile "securitizare" și "poziție din securitizare" au semnificatia prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006

privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate și al pozițiilor din securitizare.

Termenii și expresiile "protecție finanțată a creditului" și "protecție nefinantata a creditului" au semnificatia prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții.

Semnificatia expresiei de "grup de clienți aflați în legătură" este cea prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM Nr. 16/21/2006

privind expunerile mari ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții.

Termenii și expresiile "firme de investiții" și "instituții" au semnificatia prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006

privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții.

Termenii și expresiile "portofoliu de tranzactionare" și "operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut" au semnificatia prevăzută de

Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006

privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și firmelor de investiții.

În conformitate cu prevederile prezentului regulament, Banca Naționala a României poate permite instituțiilor de credit sa calculeze valoarea ponderată la risc a expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating. În acest scop, instituțiile de credit trebuie să solicite aprobarea Băncii Naționale a României.

Aprobarea prevăzută la alin. (1) va fi acordată numai dacă Banca Naționala a României este convinsa ca sistemele de administrare și de rating pentru expunerile la riscul de credit, de care dispune instituția de credit, sunt fiabile, implementate cu integritate și, în particular, îndeplinesc următoarele condiții potrivit prevederilor Capitolului V:

a) sistemele de rating ale instituției de credit permit o evaluare pertinenta a caracteristicilor debitorului și ale tranzacției, o diferentiere pertinenta și o cuantificare precisa, consecventa și coerenta a riscului;

b) ratingurile interne și estimarile cu privire la starile de nerambursare și pierderi, utilizate în vederea determinării cerințelor de capital, precum și sistemele și procesele asociate au un rol hotarator în administrarea riscurilor și în procesul decizional, precum și în ceea ce privește mecanismul de aprobare a creditelor, alocarea interna a capitalului și guvernanta corporativa a instituției de credit;

c) instituția de credit dispune de o unitate de control a riscului de credit care este responsabilă pentru sistemele sale de rating, și care are un grad adecvat de independenta și nu este supusă niciunei influente care să pericliteze independenta sa;

d) instituția de credit colectează și înregistrează toate datele relevante pentru a susține propriile procese de cuantificare și administrare a riscului de credit;

e) instituția de credit formalizeaza sistemele sale de rating și fundamentarea care sta la baza proiectării acestora, și validează respectivele sisteme.

În cazul prevăzut la

art. 131 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 99/2006

privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, Banca Naționala a României poate permite ca îndeplinirea cerințelor minime prevăzute în Capitolul V să fie asigurată de societatea-mama și filialele acesteia, considerate împreună.

Unei instituții de credit nu i se poate permite aplicarea permanenta atât a abordarii pe modele interne de rating de baza cat și a celei avansate asupra expunerilor pentru care a obținut aprobarea pentru aplicarea modelelor interne de rating.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), expunerile de tip retail pot fi tratate doar conform abordarii pe modele interne de rating avansate, chiar dacă instituția de credit implementeaza abordarea pe modele interne de rating de baza pentru alte clase de expuneri, prevăzute la art. 13-21.

Fără a a aduce atingere prevederilor art. 30 și ale art. 31, instituțiile de credit și orice societate-mama și filialele acesteia trebuie să implementeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile.

În condițiile obținerii aprobării Băncii Naționale a României, implementarea poate fi realizată gradual pentru diferitele clase de expuneri prevăzute la art. 13-21, în cadrul aceleiași unități operationale, pentru unități operationale diferite în cadrul aceluiași grup sau în vederea utilizării propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie pentru calculul ponderilor de risc ale expunerilor înregistrate fața societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale.

În cazul clasei de expuneri de tip retail prevăzută la art. 13-21, implementarea se poate realiza gradual pentru categoriile de expuneri cărora le corespund diferitele corelatii prevăzute la art. 40-43, din Capitolul II.

Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail la care se face referire la art. 13 lit. d), expunerile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie înregistrate față de una sau mai multe persoane fizice sau față de o entitate mica sau mijlocie, cu condiția ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată de către clientul debitor sau grupul de clienți aflați în legătură instituției de credit și societății-mama și filialelor instituției de credit, inclusiv orice expunere restanta, dar excluzând creanțele sau creanțele potențiale garantate cu proprietăți imobiliare cu destinație locativă, sa nu depășească echivalentul în RON a sumei de 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituția de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma respectivele informații;

b) să fie tratate de către instituția de credit, în cadrul procesului de administrare a riscurilor, într-o maniera similară, consecventa și coerenta în timp;

c) sa nu fie administrate în mod individual precum expunerile din clasa expunerilor față de societăți; și

d) fiecare expunere sa reprezinte o parte dintr-un număr semnificativ de expuneri, care sunt administrate în mod similar.

Valoarea actualizată a plăților minime aferente contractelor de leasing de tip retail este eligibilă pentru clasa expunerilor de tip retail.

În cadrul clasei expunerilor de tip retail se vor distinge următoarele tipuri de expuneri:

a) expuneri garantate cu proprietăți imobiliare;

b) expuneri de tip retail reinnoibile eligibile, care respecta prevederile art. 41 din Capitolul II;

c) alte expuneri de tip retail.

Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit, în cazul expunerilor incluse într-una dintre clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-e) sau la lit. g), se calculează, dacă acestea nu au fost deduse din fondurile proprii, în conformitate cu prevederile art. 32-56 din Capitolul II.

Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanței, în cazul creanțelor achiziționate, se calculează în conformitate cu prevederile art. 57 din Capitolul II. În cazul în care o instituție de credit are, pentru creanțele achiziționate, drept de recurs deplin asupra vânzătorului acestor creanțe în ceea ce privește riscul de nerambursare și riscul de diminuare a valorii creanței, nu este necesară aplicarea prevederilor art. 22-29 cu privire la creanțele achiziționate. Expunerea poate fi tratata, în schimb, ca o expunere garantată cu o garanție reală.

Valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit și pentru riscul de diminuare a valorii creanței se calculează pe baza parametrilor de risc relevanti asociați expunerilor respective. Acești parametri trebuie să includă probabilitatea de nerambursare (PD), pierderea în caz de nerambursare (LGD), scadenta (M) și valoarea expunerii. Probabilitatea de nerambursare și pierderea în caz de nerambursare se pot considera în mod distinct sau împreună, potrivit prevederilor Capitolului III.

Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), cu aprobarea Băncii Naționale a României, valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul clasei de expuneri prevăzute la art. 13 lit. e) se calculează potrivit art. 47-55 din Capitolul II. Unei instituții de credit îi este permis de către Banca Naționala a României sa utilizeze abordarea prevăzută în art. 54 și art. 55 din Capitolul II, doar dacă instituția de credit îndeplinește cerințele minime prevăzute în art. 235-250 din Capitolul V.

Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanțări specializate se calculează potrivit prevederilor art. 36 din Capitolul II. Banca Naționala a României aproba metodologia întocmită de instituțiile de credit pentru aplicarea ponderilor de risc respectivelor expuneri.

În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-d), instituțiile de credit trebuie să determine propriile estimari ale probabilitatilor de nerambursare în conformitate cu prevederile art. 3-6 și Capitolului V.

În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. d), instituțiile de credit trebuie să determine propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie, în conformitate cu prevederile art. 3-6 și Capitolului V.

În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-c), instituțiile de credit trebuie să aplice valorile pierderilor în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, și factorii de conversie prevăzuți în art. 108, alin. (2) lit. a)-d) din Capitolul IV.

Fără a aduce atingere prevederilor alin. (8), pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-c), Banca Naționala a României poate aproba instituțiilor de credit sa utilizeze propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare și ale factorilor de conversie, în condițiile respectării prevederilor art. 3-6 și Capitolului V.

Valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor securitizate și al expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. f) se calculează în conformitate cu prevederile

Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006

privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate și al pozițiilor din securitizare.

În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deținute în organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 61 și

art. 62 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard și instituția de credit are cunoștința de toate expunerile suport ale OPC, instituția de credit trebuie să ia în considerare în mod direct aceste expuneri suport în vederea determinării valorilor ponderate la risc ale expunerilor și a valorilor pierderii asteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în acest regulament.

În cazul în care instituția de credit nu îndeplinește condițiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul regulament, valorile ponderate la risc ale expunerilor și valorile pierderii asteptate se calculează în conformitate cu următoarele metode:

a) pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13, lit. e), metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. Dacă, în acest scop, instituția de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursa și expuneri provenind din alte titluri de capital, aceasta trebuie să trateze respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital.

b) pentru toate celelalte expuneri suport, prevederile

Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard, cu următoarele modificări:

(i) expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată și le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calității creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; și

(îi) expunerilor încadrate în ultimele nivele ale scalei de evaluare a calității creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, le va fi aplicată o pondere de risc de 200%.

În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deținute în OPC nu îndeplinesc condițiile stabilite la art. 61 și

art. 62 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard sau instituția de credit nu are cunoștința de toate expunerile suport ale OPC, instituția de credit trebuie să ia în considerare în mod direct expunerile suport și sa calculeze valorile ponderate la risc ale expunerilor și valorile pierderii asteptate în conformitate cu metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituția de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursa și expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata expunerile respective ca expuneri din alte titluri de capital. Pentru aceste scopuri, expunerile, altele decât cele din titluri de capital, se încadrează în una din clasele (expuneri din investiții de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursa și expuneri din alte titluri de capital) prevăzute în art. 77, alin. (1) și (2) din Capitolul II, iar expunerile a căror natura nu este cunoscută se încadrează în clasa expunerilor din alte titluri de capital.

Ca alternativa la aplicarea metodei descrise mai sus, instituțiile de credit pot determina ele însele sau pot recurge la o terta parte pentru determinarea și raportarea valorilor medii ponderate ale expunerilor, pe baza expunerilor suport ale OPC, în conformitate cu următoarele metode, în condițiile în care este asigurata corectitudinea calculului și raportarii:

a) pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. e), metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituția de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursa și expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital;

b) pentru toate celelalte expuneri suport se vor aplica prevederile

Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard, cu următoarele modificări:

(i) expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată și le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calității creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; și

(îi) expunerilor încadrate la nivelele superioare ale scalei de evaluare a calității creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, li se aplică o pondere de risc de 200%.

Instituțiile de credit care au primit aprobarea Băncii Naționale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating pentru determinarea valorilor ponderate la risc ale expunerilor și a valorilor pierderii asteptate pentru una sau mai multe clase de expuneri, pot aplica prevederile

Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard, cu aprobarea Băncii Naționale a României, pentru următoarele expuneri:

a) clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. a), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat și implementarea de către instituția de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta;

b) clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. b), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat și implementarea de către instituția de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta;

c) expuneri în unități operationale de importanța redusă, precum și clasele de expuneri de importanța redusă din perspectiva dimensiunii și a profilului de risc;

d) expuneri față de administrația centrala, administrațiile regionale și autoritățile locale ale statului membru de origine și față de organismele sale administrative, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(i) din punct de vedere al riscului, ca urmare a existenței de acorduri instituționale specifice, nu exista diferențe între expunerile față de administrația centrala și celelalte expuneri menționate; și

(îi) expunerilor față de administrația centrala le este aplicată o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor

Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard.

e) expuneri ale unei instituții de credit față de o contrapartida care este societatea sa mama, filiala sa sau o filiala a societății sale mama, cu condiția ca respectiva contrapartida să fie o instituție, o societate financiară holding, o instituție financiară, o societate de administrare a investițiilor sau o societate prestatoare de servicii auxiliare, supuse unor cerințe prudentiale adecvate, sau o societate aflată în relația prevăzută la

art. 19 alin. (4) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006

privind supravegherea pe baza consolidata a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții;

f) expuneri din titluri de capital față de entități ale căror obligații din credite se pondereaza cu grad de risc 0% potrivit prevederilor

Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard (inclusiv față de acele entități cu caracter public în cazul cărora se poate aplica ponderea de risc 0%);

g) expuneri din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care furnizează instituției de credit subvenții importante pentru investiții și implica o anumită forma de monitorizare guvernamentală și restrictii privind respectivele investiții în titluri de capital. Aceasta excepție este limitată la un total de 10% din nivelul fondurilor proprii de nivel I și al fondurilor proprii de nivel II;

h) expuneri prevăzute de

art. 31 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard care îndeplinesc condițiile specificate în acesta; sau

i) garanții și contragarantii furnizate de stat potrivit

art. 58 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții.

Prevederile alin. (1) nu aduc atingere aplicării prevederilor din

Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard pentru expunerile din titluri de capital pentru care este permis acest tratament în alte state membre.

Dacă nu este altfel specificat, parametrii de risc de intrare în formula de calcul, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare și scadenta se determina asa cum este prevăzut în Capitolul III, iar valoarea expunerii se determina asa cum este prevăzut în Capitolul IV.

Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere se calculează în conformitate cu formulele corespunzătoare din prezentul capitol.

1.1. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale

În cazul expunerilor care provin din finanțări specializate, pentru care o instituție de credit nu poate demonstra ca estimarile sale privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerințele minime prevăzute în Capitolul V, instituția de credit va aplica respectivelor expuneri ponderile de risc prevăzute în tabelul 1:

Tabel 1

Scadență reziduală

categoria 1

categoria 2

categoria 3

categoria 4

categoria 5

Mai puțin de 2,5 ani

50%

70%

115%

250%

0%

Cel puțin 2,5 ani

70%

90%

115%

250%

0%

În procesul de încadrare în categoriile menționate la alin. (1), în vederea aplicării ponderilor de risc expunerilor care provin din finanțarea specializată, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere următorii factori: puterea financiară, cadrul juridic și politic, caracteristicile tranzacției și/sau ale activului, puterea financiară a sponsorului și a inițiatorului, inclusiv veniturile generate de orice parteneriat public-privat, precum și mecanismele de garantare aferente.

În cazul expunerilor de tip retail reinnoibile eligibile, asa cum sunt definite la lit. a)-e) de la alin. (2), formula de corelatie prevăzută la art. 40 este înlocuită de corelatia (R) de 0,04.

Vor fi încadrate în categoria de expuneri de tip retail reinnoibile eligibile, expunerile care îndeplinesc următoarele condiții:

a) expunerile sunt înregistrate față de persoane fizice;

b) expunerile sunt reinnoibile, negarantate și revocabile necondiționat de instituția de credit în situația în care creditul nu este utilizat imediat (în acest context, expunerile reinnoibile sunt definite ca reprezentând acele expuneri în cazul cărora soldurile clienților pot fluctua în funcție de deciziile acestora de a imprumuta și de a rambursa, într-o limita stabilită de instituția de credit). Angajamentele de finanțare neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiționat de instituția de credit dacă termenii contractuali permit acesteia să le revoce în măsura maxima permisă de legislația privind protecția consumatorului și legislația conexă;

c) expunerea maxima, în cadrul sub-portofoliului, față de o singura persoana fizica, este cel mult egala cu echivalentul în RON a 100.000 EUR;

d) instituția de credit poate demonstra Băncii Naționale a României ca utilizarea corelatiei prevăzută la alin. (1) este limitată la portofoliile care au înregistrat o volatilitate redusă a ratei pierderilor comparativ cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în cadrul categoriilor cu probabilitate de nerambursare scăzută. Banca Naționala a României verifica volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru sub-portofoliile de expuneri de tip retail reinnoibile eligibile, precum și pentru portofoliul total de expuneri de tip retail reinnoibile eligibile și manifesta disponibilitate pentru schimbul de informații între jurisdicții, privind caracteristicile ratei pierderilor asociate expunerilor de tip retail reinnoibile eligibile; și

e) Banca Naționala a României este de acord ca tratamentul ca expunere de tip retail reinnoibila eligibilă este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente sub-portofoliului suport.

Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. b), în cazul facilităților de credit asociate unui cont în care este vărsat salariul, pentru care a fost constituită o garanție reală, Banca Naționala a României poate renunța la cerința ca expunerea sa nu fie garantată. În acest caz, sumele recuperate ca urmare a executării garanției reale nu vor fi luate în calcul la estimarea pierderii în caz de nerambursare.

Pentru calculul valorii ponderate la risc ale expunerilor provenite din titluri de capital, instituțiile de credit pot folosi una din cele trei metode: metoda simpla de ponderare la risc, metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare și metoda bazată pe modele interne.

Banca Naționala a României poate aproba unei instituții de credit utilizarea concomitenta de metode diferite pentru diferite portofolii dacă aceste metode sunt utilizate pe plan intern de instituția de credit. Instituția de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca alegerea este facuta de o maniera consecventa și coerenta și nu este determinata de consideratii legate de arbitrajul de reglementare.

Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) și (2), determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital ale societăților prestatoare de servicii auxiliare sau conexe se poate realiza în conformitate cu tratamentul aplicat activelor, altele decât creanțele din credite.

1.3.1. Metoda simpla de ponderare la risc

O instituție de credit poate aplica metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) în condițiile în care demonstreaza Băncii Naționale a României ca dezvoltarea unui model intern pentru portofoliul respectiv nu este posibila, în timp ce cerințele pentru aplicarea metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare sunt îndeplinite.

Valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform formulelor prevăzute la art. 33. Dacă instituțiile de credit nu dispun de suficiente informații pentru a utiliza definitia stării de nerambursare, prevăzută la art. 160-163 din Capitolul V, ponderilor de risc le este aplicat un factor de majorare de 1,5.

Valoarea ponderată la risc a expunerilor este pierderea potențiala asociata expunerilor din titluri de capital ale unei instituții de credit, obținută prin utilizarea unor modele interne de tip value-at-risk la un interval de încredere unilateral de 99% pentru diferența dintre randamentul trimestrial și o rata adecvată fără risc, calculată pentru o perioadă - esantion de lungă durata, înmulțită cu 12,5.

La nivelul unei expuneri individuale, valoarea ponderată la risc nu trebuie să fie mai mica decât suma dintre valoarea minima a expunerii ponderate la risc impusa prin metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) și valoarea corespunzătoare a pierderii asteptate înmulțită cu 12,5 și calculată pe baza valorii probabilitatii de nerambursare, prevăzută la art. 95 lit. a) din Capitolul III și a valorii corespunzătoare a pierderii în caz de nerambursare, prevăzută în art. 96 și art. 97 din Capitolul III.

În scopul alin. (1), instituțiile de credit vor notifica Banca Naționala a României cu privire la alegerea sau, după caz, calcularea ratei fără risc, aceasta urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea metodologiei.

Valoarea pierderii asteptate aferentă expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale și pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:

Pierderea asteptata (EL) = PD*LGD

Valoarea pierderii asteptate = EL*valoarea expunerii

În cazul instituțiilor de credit care utilizează propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare, pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (probabilitatea de nerambursare este 1), pierderea asteptata (EL) va fi cea mai buna estimare a pierderii asteptate (EL(BE)) stabilită de instituția de credit, corespunzătoare expunerii aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.

Pentru expunerile care fac obiectul tratamentului prevăzut în art. 34 din Capitolul II, pierderea asteptata este 0.

Valorile pierderii asteptate, calculate în conformitate cu prevederile art. 59, art. 60 și ale art. 64, vor fi deduse din suma ajustarilor de valoare și provizioanelor aferente acestor expuneri. Diferențele în plus sau în minus se tratează conform prevederilor

Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006

privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții.

Disconturile aferente expunerilor bilantiere achiziționate atunci când acestea se afla în stare de nerambursare, potrivit prevederilor art. 100 din Capitolul IV, trebuie tratate în aceeași maniera ca și ajustarile de valoare.

Valorile pierderii asteptate, pentru expunerile securitizate, precum și ajustarile de valoare și provizioanele aferente acestor expuneri nu se iau în calcul.

În cazul expunerilor provenite din creanțe față de societăți, achiziționate de instituția de credit, pentru care aceasta nu poate demonstra ca propriile estimari ale probabilitatii de nerambursare îndeplinesc cerințele minime prevăzute la Capitolul V, probabilitatile de nerambursare ale acestor expuneri se calculează conform următoarelor metode:

a) pentru creanțele de rang prioritar, probabilitatea de nerambursare este raportul dintre estimarea instituției de credit cu privire la pierderea asteptata și pierderea în caz de nerambursare pentru respectivele creanțe achiziționate;

b) pentru creanțele subordonate, probabilitatea de nerambursare corespunde estimarii instituției de credit cu privire la pierderea asteptata;

Dacă o instituție de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și dacă, în cazul creanțelor achiziționate față de societăți poate descompune estimarile proprii ale pierderii asteptate, într-o maniera credibila, în probabilitati de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituție de credit poate utiliza propria estimare a probabilitatii de nerambursare.

În cazul riscului de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate față de societăți probabilitatea de nerambursare este egala cu estimarea pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței.

În cazul în care o instituție de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și poate descompune, într-o maniera credibila, estimarile proprii ale pierderii asteptate aferente riscului de diminuare a valorii creanței, pentru creanțele achiziționate față de societăți, în probabilitati de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, instituția de credit poate utiliza propria estimare a probabilitatii de nerambursare.

În vederea determinării probabilitatii de nerambursare, în cazul riscului de diminuare a valorii creanței, instituțiile de credit pot recunoaște protecția nefinantata a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 și

art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții.

Dacă o instituție de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare, pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor față de societăți, achiziționate de instituția de credit, aceasta poate recunoaște protecția nefinantata a creditului, prin ajustarea probabilitatilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.

1.2. Pierderea în caz de nerambursare (LGD)

Instituțiile de credit care nu au aprobarea de a utiliza propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare utilizează următoarele valori ale acestui parametru:

a) 45% - pentru expunerile cu rang prioritar, care nu beneficiază de garanții reale eligibile;

b) 75% - pentru expunerile subordonate, care nu beneficiază de garanții reale eligibile;

c) instituțiile de credit pot recunoaște, la determinarea pierderii în caz de nerambursare, protecția finanțată și nefinantata a creditului, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 și

art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții;

d) 12,5% - pentru expunerile sub forma obligațiunilor garantate, asa cum sunt definite la

art. 52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard;

e) 45% - pentru expunerile aferente creanțelor cu rang prioritar față de societăți, achiziționate de instituția de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naționale a României ca estimarile proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerințele minime stabilite la Capitolul V;

f) 100% - pentru expunerile aferente creanțelor subordonate față de societăți, achiziționate de instituția de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naționale a României ca estimarile proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerințele minime stabilite la Capitolul V; și

g) 75% - pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate față de societăți.

Până la 31 decembrie 2010, expunerilor sub forma obligațiunilor garantate, prevăzute la lit. d), asa cum sunt definite la

art. 52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard, le poate fi aplicată o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25%, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- toate activele prevăzute la

art. 52 lit. a)-c) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard, care garantează obligațiunile, sunt eligibile pentru încadrarea pe primul nivel al scalei de evaluare a calității creditului, prevăzute în respectivul regulament;

- în cazul în care activele prevăzute la

art. 52 lit. d) și e) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard sunt utilizate în calitate de garanții reale, limita superioară prevăzută la fiecare dintre literele respective este 10% din valoarea nominală a titlurilor emise, aflate în circulație;

- activele prevăzute la

art. 52 lit. f) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard nu sunt utilizate în calitate de garanții reale; sau

- obligațiunile garantate fac obiectul unei evaluări a creditului din partea unei instituții externe de evaluare a creditului nominalizate, iar instituția respectiva le încadrează în categoria de evaluare a creditului cea mai favorabilă pe care o poate utiliza în cazul obligațiunilor garantate.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în cazul în care o instituție de credit a primit aprobarea din partea Băncii Naționale a României sa utilizeze propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale, protecția nefinantata a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilitatii de nerambursare și/sau a pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerințelor minime prevăzute în Capitolul V și cu aprobarea Băncii Naționale a României.

O instituție de credit nu poate aloca expunerilor garantate o valoare ajustata a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustata ar fi mai mica decât cea a unei expuneri directe, comparabile, față de garant.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 78, instituțiile de credit aplica expunerilor din tranzacții de răscumpărare sau din operațiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut o valoare a scadentei de 0,5 ani, iar pentru toate celelalte expuneri o valoare a scadentei de 2,5 ani.

Instituțiile de credit care au obținut aprobarea sa utilizeze propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare și/sau ale factorilor de conversie pentru expunerile față de societăți, instituții sau administrații centrale sau bănci centrale, calculează scadenta pentru fiecare dintre aceste expuneri asa cum este prevăzut la art. 78-84, cu respectarea prevederilor art. 85 și ale art. 86. În toate cazurile, scadenta nu poate fi mai mare de 5 ani.

În cazul instituțiilor de credit care utilizează pentru determinarea valorii expunerii metoda modelelor interne prevăzută la Capitolul VI din
Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006
privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja, pentru expunerile cărora li se aplică aceasta metoda și care sunt incluse într-un set de compensare în care scadenta contractului celui mai îndelungat este mai mare de 1 an, scadenta se calculează în conformitate cu următoarea formula:
┌tk<=1 an
scadenta
┐
│
Σ
EE(k) efectivă * DELTA t(k) * df(k) +
Σ
EE(k) * DELTA t(k) * df(k) │
│ k=1
tk>1 an
│
M = MIN │────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────; 5│
│
tk<=1 an
│
│
Σ
EE(k) efectivă * DELTA t(k) * df(k)
│
└
k=1
┘
unde:
df(k) este factorul de actualizare fără risc pentru perioada de timp viitoare t(k), iar ceilalți parametri sunt definiți în Capitolul VI din
Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006
privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja.

Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o instituție de credit care utilizează un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterala a evaluării creditului, poate folosi ca valoare a scadentei, cu aprobarea Băncii Naționale a României, scadenta efectivă a creditului, estimată prin modelul intern.

Sub rezerva prevederilor art. 85, pentru toate seturile de compensare în cazul cărora toate contractele au o scadenta inițială mai mica de 1 an, se aplică formula de la art. 78.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 77-81, scadenta este de cel puțin 1 zi în următoarele cazuri:

- instrumentele financiare derivate prevăzute în Anexa la

Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006

privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanții reale;

- tranzacțiile de creditare în marja care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanții reale; și

- tranzacțiile de răscumpărare și operațiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut

Prevederile alin. (1) se aplică sub condiția ca prevederile contractuale sa stipuleze ajustari de marja și reevaluari zilnice, și sa includă clauze care să permită lichidarea sau compensarea rapida a garanțiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 77-81, în cazul altor expuneri pe termen scurt, care nu fac parte din finanțarea curenta a debitorului, scadenta nu va fi mai mica de o zi. Pentru fiecare situație trebuie să se analizeze cu atenție detaliile specifice.

În cazul riscului de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate, probabilitatea de nerambursare este egala cu estimarile pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței.

În cazul în care o instituție de credit poate să descompuna într-o maniera credibila estimarile proprii ale pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate, în probabilitati de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, aceasta poate utiliza estimarea proprie a probabilitatii în caz de nerambursare.

Protecția nefinantata a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilitatilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 93.

Pentru riscul de diminuare a valorii creanței, în cazul instituțiilor de credit care nu utilizează estimari proprii ale pierderilor în caz de nerambursare, se respecta prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 și

art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții.

2.2. Pierderea în caz de nerambursare

Pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate, se utilizează o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 75%.

În cazul în care, pentru creanțele achiziționate, o instituție de credit poate să descompuna, într-o maniera credibila estimarile proprii ale pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței, în probabilitati de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituție de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare.

Protecția nefinantata a creditului poate fi recunoscută, fie pentru o expunere individuală, fie pentru o grupa de expuneri, prin ajustarea estimarilor probabilitatii de nerambursare sau ale pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerințelor minime prevăzute la art. 214-219 din Capitolul V, și în condițiile obținerii aprobării Băncii Naționale a României.

O instituție de credit nu poate aplica unei expuneri garantate o valoare ajustata a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustata va fi mai mica decât cea a unei expuneri directe, comparabile, față de garant.

Valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing este reprezentată de valoarea actualizată a plăților minime de leasing.

În sensul alin. (1), plățile minime de leasing sunt acele plati de-a lungul duratei contractului de leasing pe care locatarul va fi sau poate fi obligat să le efectueze și orice opțiune a locatarului cu privire la cumpărarea avantajoasă a bunului - în cazul în care exercitarea acestei opțiunii este certa, într-o măsura rezonabila.

Orice valoare reziduala garantată care îndeplinește condițiile referitoare la eligibilitatea furnizorilor de protecție, prevăzute în

art. 27-29 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții, precum și cerințele minime pentru recunoașterea altor tipuri de garanții, prevăzute în art. 55-58 din cadrul aceluiași regulament, trebuie de asemenea inclusă în plățile minime de leasing.

În cazul unei expuneri sub forma de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacțiilor de răscumpărare, sau al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinata în conformitate cu prevederile

art. 3 din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006

privind determinarea cerințelor minime de capital pentru instituțiile de credit și firmele de investiții. Atunci când este utilizata metoda extinsă a garanțiilor financiare, prevăzută de Capitolul IV din cadrul

Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, potrivit dispozițiilor regulamentului respectiv.

În cazul tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja, valoarea expunerii se determina fie potrivit prevederilor

Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006

privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacțiilor de răscumpărare, al operațiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marja fie potrivit prevederilor

art. 73-80 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții.

Valoarea expunerii pentru elementele de la alin. (2) se calculează ca produs între valoarea reprezentând suma angajata ferm dar neutilizata și un factor de conversie.

În scopul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să utilizeze următorii factori de conversie:

a) 0% pentru liniile de credit care nu sunt angajate ferm, care sunt revocabile necondiționat, în orice moment și fără aviz prealabil de către instituția de credit sau care permit efectiv acesteia revocarea automată în cazul deteriorării calității creditului unui debitor. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituțiile de credit trebuie să monitorizeze activ situația financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediata a oricărei deteriorării a calității creditului aferentă acestuia. Liniile de credit acordate clientelei de tip retail neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiționat dacă termenii contractuali permit instituției de credit să le revoce în măsura maxima permisă de legislația privind protecția consumatorului și legislația conexă.

b) 20% pentru scrisorile de credit pe termen scurt provenind din circulația bunurilor, atât în cazul instituției de credit emitente, cat și în cel al instituției de credit care face confirmarea.

c) 0% pentru angajamentele de cumpărare reinnoibile neutilizate privind creanțele achiziționate, care sunt revocabile necondiționat sau care permit efectiv instituției de credit revocarea automată, în orice moment și fără aviz prealabil. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituțiile de credit vor monitoriza activ situația financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediata a oricărei deteriorări a calității creditului aferente acestuia.

d) 75% pentru alte linii de credit, facilități de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities - NIF) și facilități reinnoibile de subscriere ferma (Revolving Underwriting Facilities - RUF).

Cu acordul Băncii Naționale a României, instituțiile de credit care îndeplinesc cerințele minime pentru utilizarea propriilor estimari ale factorilor de conversie, prevăzute în Capitolul V, pot utiliza propriile estimari ale factorilor de conversie pentru diferite tipuri de produse, asa cum este prevăzut la lit. a)-d) de la alin. (2).

Pentru toate elementele extrabilantiere, altele decât cele menționate la art. 100-108, valoarea expunerii corespunde următoarelor procente din valoarea sa:

a) 100% dacă este un element cu risc maxim,

b) 50% dacă este un element cu risc mediu,

c) 20% dacă este un element cu risc moderat și

d) 0% dacă este un element cu risc scăzut.

În scopul alin. (1), elementele extrabilantiere se încadrează în categoriile de risc prevăzute în Anexa la

Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006

privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordarii standard.

În scopul prezentului regulament, prin "rating al debitorului" se înțelege o clasa de risc din cadrul scalei de rating aferente sistemului de rating al debitorilor, în care sunt alocati debitorii, pe baza unui set distinct și specific de criterii de rating care stau la baza estimarii probabilitatii de nerambursare.

O instituție de credit trebuie să formalizeze relația dintre ratingurile debitorilor, din perspectiva nivelului riscului de nerambursare corespunzător fiecărei clase de rating și criteriile utilizate în vederea determinării acelui nivel al riscului de nerambursare.

Instituțiile de credit care dețin portofolii concentrate pe un anumit segment de piața și într-un anumit interval al riscului de nerambursare, trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul acestui interval pentru a evita concentrarea excesiva a debitorilor într-o anumită clasa de rating.

Concentrarile semnificative din cadrul unei singure clase de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingatoare cu privire la faptul ca respectivul rating al debitorilor acoperă un interval suficient de ingust al probabilitatilor de nerambursare și ca riscul de nerambursare al tuturor debitorilor din aceasta clasa de rating se situeaza în cadrul acestui interval.

În scopul prezentului regulament, prin "rating al tranzacției" se înțelege o clasa de risc din cadrul unei scale de rating a tranzacțiilor aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct și specific de criterii de rating, în baza cărora se obțin propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare. Definitia ratingului trebuie să includă atât o descriere a modului în care expunerile sunt alocate respectivei clase de risc, cat și a criteriilor utilizate pentru a diferentia nivelul de risc asociat fiecărui rating.

Concentrarile semnificative din cadrul unui singur rating al tranzacției trebuie justificate prin dovezi empirice convingatoare cu privire la faptul ca respectiva clasa de risc a tranzacției acoperă un interval suficient de ingust al pierderilor în caz de nerambursare și ca riscul aferent tuturor expunerilor din aceasta clasa de risc se situeaza în cadrul acestui interval.

Instituțiile de credit care, pentru alocarea ponderilor de risc în cazul expunerilor din finanțări specializate, utilizează metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, sunt exceptate, în ceea ce privește respectivele expuneri, de la obligația de a dispune de o scala de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare prezentat de aceștia pentru expunerile respective.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 36, instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de un minim de 4 clase de rating pentru debitorii care nu se afla în stare de nerambursare și de cel puțin o clasa de rating pentru debitorii care se afla în stare de nerambursare.

1.1.2. Expuneri de tip retail

Nivelul de diferentiere a riscului trebuie să asigure faptul ca numărul de expuneri dintr-o anumită clasa de rating sau grupa de risc este suficient de mare pentru a permite o cuantificare și o validare adecvată a caracteristicilor pierderii la nivelul clasei de rating sau a grupei de risc.

Alocarea expunerilor și a debitorilor pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie să se realizeze astfel încât să fie evitate concentrarile excesive.

Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc permite o diferentiere adecvată a riscului, regruparea expunerilor în ansambluri suficient de omogene și estimarea precisa, consecventa și coerenta a caracteristicilor pierderii la nivelul fiecărei clase de rating sau grupe de risc.

În cazul creanțelor achiziționate, regruparea expunerilor trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorilor și eterogenitatea clienților.

La alocarea debitorilor și tranzacțiilor pe clase de rating sau grupe de risc, o instituție de credit trebuie să ia în considerare toate informațiile relevante. Informațiile trebuie să fie de actualitate și să permită instituției de credit sa previzioneze performanta viitoare a expunerii. Cu cat o instituție de credit deține mai puține informații, cu atât trebuie să fie mai prudenta în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori și de tranzacții.

În cazul în care este utilizat un rating extern ca factor principal în vederea alocării unui rating intern, instituția de credit trebuie, de asemenea, să se asigure ca tine cont și de alte informații relevante.

1.3. Alocarea expunerilor

1.3.1. Expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale

Fiecare entitate juridică distinctă față de care o instituție de credit înregistrează expuneri trebuie să fie evaluată separat.

O instituție de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca a implementat politici adecvate cu privire la tratamentul debitorilor luati individual precum și al grupurilor de clienți aflați în legătură.

Instituțiile de credit trebuie să formalizeze situațiile în care rationamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau asupra rezultatelor procesului de alocare pe clase de rating și pe grupe de risc, precum și informațiile legate de personalul care este responsabil cu aprobarea deciziilor în acest sens. Instituțiile de credit trebuie să formalizeze aceste ajustari și sa consemneze în scris personalul responsabil cu aplicarea lor.

Instituțiile de credit vor analiza performanta expunerilor ale căror alocari au fost modificate. Aceasta analiza trebuie să includă evaluarea performantei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate cu aprobare de către o anumită persoana, care își asuma responsabilitatea pentru întregul personal responsabil.

1.4. Integritatea procesului de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc

1.4.1. Expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale

Instituțiile de credit trebuie să actualizeze alocarile cel puțin anual.

Debitorii care prezintă un risc ridicat și expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente.

În măsura în care devin disponibile noi informații semnificative cu privire la un debitor sau la o expunere, instituțiile de credit trebuie să efectueze o noua alocare (a acestora).

Instituțiile de credit trebuie să actualizeze, cel puțin anual, alocarile debitorilor și ale tranzacțiilor sau, după caz, sa revizuiasca caracteristicile pierderilor și situația cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de plată, pentru fiecare grupa de risc identificata.

Instituțiile de credit trebuie, de asemenea, pe baza unui esantion reprezentativ, sa revizuiasca, cel puțin anual, situația expunerilor individuale din cadrul fiecărei grupe de risc, pentru a se asigura ca acestea sunt în continuare corect alocate.

1.5. Utilizarea modelelor

Instituția de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca modelul utilizat are o buna putere de previzionare și ca utilizarea sa nu denatureaza cerințele de capital.

Variabilele de intrare trebuie să constituie o baza rezonabila și eficienta de previzionare.

Rezultatele estimate nu trebuie să prezinte abateri semnificative față de cele efective.

Instituția de credit trebuie să completeze modelul statistic cu rationamentul profesional și monitorizarea umană pentru a verifica alocarile efectuate pe baza modelului și pentru a se asigura ca modelul este utilizat în mod adecvat.

Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea și limitarea erorilor care sunt asociate unor deficiente ale modelului.

Rationamentele profesionale trebuie să țină cont de toate informațiile relevante pe care modelul nu le-a luat în considerare.

Instituția de credit trebuie să formalizeze modul în care se imbina rationamentul uman cu rezultatele modelului.

1.6. Documentația aferentă sistemelor de rating

Instituțiile de credit trebuie să formalizeze detaliile conceptuale și operationale ale sistemelor lor de rating.

Documentația trebuie să ateste respectarea cerințelor minime prevăzute în acest capitol și sa trateze subiecte precum: diferentierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilitățile părților care acorda ratinguri debitorilor și tranzacțiilor, frecventa cu care sunt revizuite alocarile pe clase de rating și pe grupe de risc și monitorizarea procesului de rating de către conducere.

Instituția de credit trebuie să formalizeze motivele și analiza aferentă, care stau la baza alegerii criteriilor de rating.

Instituția de credit trebuie să formalizeze toate modificările importante aduse procesului de rating al riscului, iar documentația aferentă trebuie să permită identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului ulterior ultimei verificări efectuate de către Banca Naționala a României.

Instituția de credit trebuie, de asemenea, sa formalizeze modul în care este organizată alocarea pe clase de rating și grupe de risc, cu accent pe procesul de atribuire de ratinguri și pe structura controlului intern.

Instituțiile de credit trebuie să colecteze și sa păstreze:

a) istoricul complet al ratingurilor alocate debitorilor și garantilor recunoscuți;

b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile;

c) metodologia și datele principale utilizate în vederea obținerii ratingurilor;

d) identitatea persoanei responsabile cu alocarea ratingurilor;

e) identitatea debitorilor aflați în stare de nerambursare și expunerile aflate în stare de nerambursare;

f) data (calendaristică) și circumstanțele apariției starilor de nerambursare; și

g) datele cu privire la probabilitatile de nerambursare și rata de nerambursare efectivă asociate fiecărei clase de rating, precum și la migratia ratingurilor.

În cazul instituțiilor de credit care nu utilizează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare și/sau ale factorilor de conversie, se colectează și se păstrează datele care permit compararea pierderilor în caz de nerambursare efective cu valorile prevăzute la art. 73 din Capitolul III și a factorilor de conversie efectivi cu valorile prevăzute la art. 108 din Capitolul IV.

O instituție de credit trebuie să dispună de procese riguroase de simulare de criza (stress-test) pe care să le utilizeze în vederea evaluării adecvarii capitalului.

Simularea de criza (stress-test) trebuie să identifice posibilele evenimente sau modificări viitoare ale condițiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituții de credit, și sa evalueze capacitatea acesteia de a face fața acestor modificări.

O instituție de credit trebuie să deruleze cu regularitate o simulare de criza (stress-test) pentru riscul de credit, în vederea evaluării efectului pe care anumite condiții specifice îl pot avea asupra cerințelor totale de capital pentru riscul de credit.

Simularea de criza este aleasă de către instituția de credit, și face obiectul revizuirii Băncii Naționale a României.

Simularea de criza trebuie să fie semnificativă și suficient de prudenta, luând în considerare cel puțin efectul unor scenarii de recesiuni moderate.

În cadrul fiecărui scenariu utilizat în derularea simulării de criza instituția de credit trebuie să evalueze totodată și migratia ratingurilor sale.

Portofoliile testate în simularea de criza trebuie să cuprindă cea mai mare parte a expunerilor instituției de credit.

Se considera ca un anumit debitor se afla în stare de "nerambursare" atunci când are loc oricare sau ambele dintre evenimentele următoare:

a) instituția de credit considera ca, fără a recurge la măsuri precum executarea garanției, dacă aceasta exista, este improbabil ca debitorul să-și plătească în întregime obligațiile din credite către instituția de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia;

b) întârzierea la plata a debitorului a depășit 90 de zile pentru orice obligație semnificativă din credite către instituția de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia.

În cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plata începe să curgă de la data la care debitorul a depășit o limita autorizata, a fost avertizat ca are la dispoziție o sumă inferioară celei trase la data respectiva, sau a tras un credit fără autorizație în condițiile în care valoarea acestuia este semnificativă.

O limita autorizata în sensul alin. (2), înseamnă o limita care a fost adusă la cunoștința debitorului.

În cazul cardurilor de credit, întârzierea la plata începe să curgă de la data scadentei a plății minime.

În cazul expunerilor de tip retail și al expunerilor față de entități din sectorul public, fără a aduce atingere prevederilor art. 162 alin. (2), pentru întârzierea la plata se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).

În cazul expunerilor față de societăți, fără a aduce atingere prevederilor art. 262, pentru întârzierea la plata se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).

În cazul expunerilor de tip retail, instituțiile de credit pot aplica definitia stării de nerambursare la nivel de tranzacție.

În toate cazurile, întârzierile la plata aferente expunerilor trebuie să se situeze deasupra unui prag stabilit de Banca Naționala a României, care reflecta un nivel acceptabil al riscului.

Instituțiile de credit care utilizează date externe care nu sunt conforme cu definitia stării de nerambursare, trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca au efectuat ajustari adecvate pentru a obține un nivel substanțial de echivalenta cu definitia stării de nerambursare.

În cazul expunerilor de tip retail și al expunerilor față de entități din sectorul public, înregistrate față de contrapartide de pe teritoriul altor state membre, pentru definirea stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autoritățile competente din respectivele state membre.

Estimarile proprii ale unei instituții de credit cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie și pierderea asteptata trebuie să ia în considerare toate datele, informațiile relevante și metodele relevante.

Estimarile trebuie să fie determinate utilizând atât experienta istorica, cat și constatările empirice și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe considerente ce țin de rationamentul personal.

Estimarile trebuie să fie plauzibile și intuitive și să se bazeze pe factorii principali care determina evoluția respectivilor parametrii de risc.

Cu cat o instituție de credit dispune de mai puține date, cu atât estimarile sale trebuie să fie mai prudente.

Instituția de credit trebuie să fie în măsura sa furnizeze un istoric al pierderilor, detaliat în funcție de factorii pe care instituția de credit îi considera determinanți pentru evoluția parametrilor de risc, care să evidențieze frecventa apariției starilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorii de conversie sau, atunci când sunt utilizate estimari ale pierderii asteptate, nivelul pierderii.

Instituția de credit trebuie să demonstreze ca estimarile sale sunt reprezentative în contextul unei experiențe de lungă durata.

Orice modificare intervenita în practicile de creditare sau în procesul de recuperare a sumelor datorate pe parcursul perioadei de observare prevăzute la art. 181, art. 186, art. 197, art. 201, art. 208 și art. 210 trebuie luată în considerare.

Estimarile unei instituții de credit trebuie să țină cont de implicatiile pe care le au utilizarea de tehnici avansate, noile date și alte informații, pe măsura ce acestea devin disponibile.

Instituțiile de credit trebuie să revizuiasca propriile estimari atunci când apar noi informații, și de cel puțin o dată pe an.

Esantionul de expuneri reprezentat în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate când au fost generate datele precum și alte caracteristici relevante, trebuie să fie comparabile față de totalitatea expunerilor și standardelor instituției de credit.

Instituția de credit trebuie de asemenea sa demonstreze relevanta condițiilor economice sau de piața, care caracterizează datele utilizate la estimari, în raport de condițiile prezente și de evoluția previzibila a acestora.

Numărul expunerilor din esantion precum și perioada de observare a datelor utilizate în cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a putea oferi instituției de credit asigurarea acuratetei și robustetii estimarilor sale.

O instituție de credit trebuie să adauge la estimarile sale o marja de prudenta, care să țină cont de intervalul asteptat al erorilor de estimare.

În cazul în care metodele și datele sunt mai puțin satisfăcătoare, iar intervalul asteptat al erorilor de estimare este mai mare, marja de prudenta va fi în mod corespunzător mai mare.

În cazul în care o instituție de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituții de credit, aceasta va rămâne responsabilă în ceea ce privește integritatea sistemelor proprii de rating.

Instituția de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca, pe plan intern, dispune de o înțelegere suficienta a propriilor sisteme de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza și audita procesul de rating.

2.2.1. Cerințe specifice cu privire la estimarea probabilitatii de nerambursare

Expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale

Tehnicile de estimare a probabilitatii de nerambursare trebuie să facă obiectul unei analize suport preliminare care să justifice alegerea unei anumite tehnici de estimare.

Instituțiile de credit trebuie să recunoască importanța considerentelor ce țin de rationamentul profesional pentru a imbina rezultatelor tehnicilor de estimare și pentru a efectua ajustari care să țină cont de existenta unor limite inerente ale tehnicilor și informațiilor.

În măsura în care o instituție de credit utilizează, în scopul estimarii probabilitatilor de nerambursare, date provenind din experienta sa proprie în materie de nerambursare, aceasta trebuie să demonstreze în cadrul analizelor sale ca estimarile obținute reflecta condițiile sale de acordare a creditelor și orice diferențe între sistemul de rating care a generat datele și sistemul actual de rating.

În cazul în care condițiile de acordare a creditelor sau sistemele de rating au suferit modificări, instituția de credit trebuie să adauge o marja mai mare de prudenta în estimarile sale privind probabilitatea de nerambursare.

În măsura în care o instituție de credit asociaza sau pune în corespondenta clasele interne de rating cu cele corespunzătoare scalei utilizate de o instituție externa de evaluare a creditului sau de entități similare și apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observata pentru clasele respectivei entități externe, punerile în corespondenta trebuie să aibă la baza comparatia criteriilor interne de rating cu cele utilizate de instituția/entitatea externa, precum și compararea ratingurilor interne cu cele externe atribuite oricăror debitori comuni.

Instituția de credit trebuie să evite orice distorsiuni, inconsecvente sau incoerente în cadrul procesului de punere în corespondenta sau la nivelul datelor suport.

Criteriile instituției/entitatii externe care stau la baza datelor utilizate în cuantificare trebuie să aibă în vedere numai riscul de nerambursare și sa nu reflecte caracteristicile tranzacției.

Analiza instituției de credit trebuie să includă o comparatie a definitiilor utilizate cu privire la starea de nerambursare, luând în considerare cerințele prevăzute la art. 160-163.

Instituția de credit trebuie să formalizeze baza utilizata pentru punerea în corespondenta.

Indiferent dacă, în vederea estimarii probabilitatii de nerambursare, o instituție de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate - provenind de la mai multe instituții de credit - sau o combinație a celor trei variante, perioada de observare a datelor suport, pentru cel puțin una dintre aceste surse, trebuie să fie de cel puțin 5 ani. Dacă, pentru oricare dintre surse, perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile, de asemenea, și în cazul metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare aplicate în cazul titlurilor de capital.

Banca Naționala a României poate permite instituțiilor de credit cărora nu le este permis sa utilizeze propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie, sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante, care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu câte un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

Expuneri de tip retail

În scopul estimarii caracteristicilor pierderii, instituțiile de credit vor considera datele interne utilizate pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, drept sursa principala de informații.

Instituțiile de credit pot utiliza date externe, inclusiv date centralizate sau modele statistice pentru cuantificare, în condițiile în care pot demonstra ca exista o legătură puternica între:

a) procesul utilizat de instituția de credit pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc și procesul utilizat de sursa externa de date; și

b) profilul de risc intern al instituției de credit și compozitia datelor externe.

Pentru creanțele achiziționate de tip retail, instituțiile de credit pot utiliza date de referința externe și interne. Instituțiile de credit trebuie să utilizeze ca baza de comparatie toate sursele de date relevante.

Indiferent dacă, în vederea estimarii caracteristicilor pierderii, o instituție de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate provenind de la mai multe instituții de credit - sau o combinație a celor trei variante, perioada de observare a datelor pentru cel puțin una dintre surse trebuie să fie de cel puțin 5 ani.

În cazul în care, pentru oricare dintre surse perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele respective sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă.

Nu este necesar ca o instituție de credit sa acorde importanța egala datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naționale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a ratei pierderilor.

Banca Naționala a României poate permite instituțiilor de credit sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

Instituțiile de credit trebuie să utilizeze estimari ale pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate în ipoteza unui declin economic, în cazul în care acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.

În măsura în care se asteapta ca un sistem de rating sa furnizeze valori efective ale pierderilor în caz de nerambursare la un nivel constant, pe clasa de rating sau pe grupa de risc, instituțiile de credit vor ajusta propriile estimari ale parametrilor de risc pe clasa de rating sau pe grupa de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.

În măsura în care estimarile pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenta garanției reale, respectivele estimari nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piața estimată a acestei garanții.

Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie să ia în considerare incidența unei eventuale incapacități a instituției de credit de a obține rapid controlul asupra garanțiilor reale și de a le lichidă.

Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioada care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementarii, până când datele vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puțin o sursa de date.

Dacă perioada de observare disponibilă, pentru oricare dintre surse, este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.

Expuneri de tip retail

Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, nu este necesar ca o instituție de credit sa acorde aceeași importanța datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naționale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a ratei pierderilor.

Banca Naționala a României poate permite instituțiilor de credit sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date adecvate care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

2.2.3. Cerințe specifice cu privire la estimarile proprii ale factorilor de conversie

Instituțiile de credit trebuie să utilizeze estimari ale factorilor de conversie adecvate în ipoteza unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.

În măsura în care se asteapta ca un sistem de rating sa furnizeze, în timp, valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasa de rating sau pe grupa de risc, instituțiile de credit vor ajusta propriile estimari ale parametrilor de risc pe clasa de rating sau pe grupa de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.

Estimarile instituțiilor de credit cu privire la factorii de conversie trebuie să reflecte posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare din credite atât până la data declanșării unui eveniment de nerambursare cat și după această dată.

Estimarea factorilor de conversie trebuie să includă o marja mai mare de prudenta în cazul în care se poate anticipa o corelatie pozitiva mai puternica între frecventa apariției starilor de nerambursare și nivelul factorului de conversie.

Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme și proceduri adecvate pentru a monitoriza valoarea expunerilor, a sumelor trase și nerambursate în raport cu liniile de credit angajate și a modificării sumelor datorate pe debitor și pe clasa de rating.

Instituția de credit trebuie să aibă capacitatea de a monitoriza zilnic soldurile.

Estimarile factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioada care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementarii, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puțin o sursa de date.

Dacă perioada de observare disponibilă se extinde pe o perioadă mai mare pentru oricare dintre surse, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.

Expuneri de tip retail

Estimarile factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 202, nu este necesar ca o instituție de credit sa acorde importanța egala datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naționale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a tragerilor.

Banca Naționala a României poate permite instituțiilor de credit sa dispună, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.

2.2.4. Cerințe minime privind evaluarea efectelor garanțiilor personale și ale instrumentelor financiare derivate de credit

Expuneri față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale pentru care sunt utilizate propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare și expuneri de tip retail

Garanția personală trebuie să fie atestata în scris, nu poate fi revocată de către garant, trebuie să fie valabilă până la îndeplinirea totală a obligației (potrivit sumei și perioadei de valabilitate a garanției) și trebuie să fie executorie în ceea ce-l privește pe garant într-o jurisdicție în care acesta deține active care pot fi executate pe baza unei hotărâri judecătorești.

Garanțiile care prevăd condiții conform cărora garantul nu poate fi obligat să-și îndeplinească obligația (garanții condiționate) pot fi recunoscute doar cu aprobarea Băncii Naționale a României.

Instituția de credit trebuie să demonstreze ca criteriile de alocare evidențiază în mod adecvat orice diminuare potențiala a efectului de reducere a riscului asociat garanțiilor.

Criterii de ajustare

Cerințele minime prevăzute în prezentul capitol pentru garanțiile personale se aplică, de asemenea, și în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la baza o singura semnatura.

În cazul în care exista o neconcordanta între creanta suport și creanta de referința care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între creanta suport și obligația utilizata pentru a determina dacă s-a produs sau nu un eveniment de credit, se vor aplica cerințele prevăzute la

art. 60 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006

privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții.

În cazul expunerilor de tip retail și al creanțelor achiziționate eligibile, prezentul articol se aplică în ceea ce privește procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc.

Criteriile trebuie să ia în considerare structura plăților aferentă instrumentului financiar derivat de credit și sa evalueze în mod prudent impactul pe care aceasta îl are asupra nivelului și datelor de recuperare.

Instituția de credit trebuie să ia în considerare măsura în care se mențin alte forme de risc rezidual.

2.2.5. Cerințe minime cu privire la creanțele achiziționate

Siguranța juridică

În vederea determinării eligibilității vânzătorului și a societății de administrare, instituția de credit trebuie să dispună de politici și proceduri clare și eficiente.

Instituția de credit sau mandatarul sau trebuie să evalueze periodic fiecare vânzător și societate de administrare în scopul de a verifica acuratetea rapoartelor acestora, de a detecta eventualele fraude sau deficiente operationale, precum și în scopul de a verifica calitatea politicilor de credit ale vânzătorului și cea a politicilor și procedurilor societății de administrare cu privire la colectarea plăților. Concluziile acestor evaluări trebuie să fie formalizate.

Instituția de credit trebuie să dispună de sisteme și proceduri pentru identificarea în faza incipienta, a deteriorarilor situației financiare a vânzătorului și a calității creanțelor achiziționate, precum și pentru tratarea pro-activa a situațiilor problematice nou apărute.

În special, instituția de credit trebuie să dispună de politici, proceduri și sisteme informationale clare și eficiente în vederea monitorizarii incalcarilor prevederilor contractuale, precum și de politici și proceduri clare și eficiente pentru inițierea procedurilor judiciare și pentru administrarea adecvată a situațiilor problematice cu privire la creanțele achiziționate.

Eficienta sistemelor de control al garanțiilor reale, al accesului la credit și al lichidității

Instituția de credit trebuie să dispună de politici și proceduri clare și eficiente de control al creanțelor achiziționate, creditului și numerarului.

Politicile interne, consemnate în documente, trebuie să precizeze, în mod special, toate elementele semnificative ale programului de achiziție a creanțelor, inclusiv ratele de avans, garanțiile reale eligibile, documentația necesară, limitele de concentrare și modalitatea în care urmează să fie gestionate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare toți factorii relevanti și semnificativi, inclusiv situația financiară a vânzătorului și a societății de administrare, concentrarile de risc, evoluția calității creanțelor achiziționate și a portofoliului de clienți ai vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul ca fondurile nu sunt avansate decât pe baza garanțiilor reale și a documentației suport prevăzute.

Respectarea politicilor și procedurilor interne ale instituției de credit

Instituția de credit trebuie să dispună de un proces intern eficient în vederea evaluării conformitatii cu totalitatea politicilor și procedurilor interne.

Procesul prevăzut la alin. (1) trebuie să includă:

a) angajamente de audit desfășurate cu regularitate pe parcursul tuturor etapelor importante ce trebuie parcurse în cadrul programului pentru achiziționarea creanțelor;

b) verificări cu privire la segregarea responsabilităților, în ceea ce privește evaluarea vânzătorului și a societății de administrare pe de o parte, precum și evaluarea debitorului, pe de altă parte, precum și între evaluarea și auditul specializat pentru vânzător și societatea de administrare; și

c) evaluarea operațiunilor de înregistrare și monitorizare a tranzacțiilor inițiate (back office), accentul fiind pus în special pe gradul de dotare cu personal calificat și cu experienta precum și infrastructura informatica disponibilă.

Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste pentru a valida acuratetea, consecventa și coerenta sistemelor și procedurilor de rating, precum și a estimarilor tuturor parametrilor de risc relevanti.

O instituție de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca procesul de validare interna îi permite sa evalueze, într-o maniera consecventa, coerenta și semnificativă, performanta sistemelor interne de rating și de estimare a riscului.

Instituțiile de credit trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimarile probabilitatilor de nerambursare pentru fiecare clasa de rating și, în cazul în care respectivele rate de nerambursare efective se situeaza în afară intervalului previzionat pentru clasa respectiva de rating, instituțiile de credit trebuie să analizeze motivele acestei abateri.

Instituțiile de credit care utilizează propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare și/sau ale factorilor de conversie, vor efectua analize similare pentru aceste estimari.

Comparatiile prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să se bazeze pe date istorice care să acopere o perioadă de timp cat mai lungă posibil.

Instituțiile de credit trebuie să formalizeze metodele și datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Analiza și documentația aferentă trebuie actualizate cel puțin anual.

Instituțiile de credit trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă și să efectueze comparatii cu surse de date externe relevante.

Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliilor considerate, sunt actualizate cu regularitate și acoperă o perioadă de observare corespunzătoare adecvată.

Evaluarile interne ale instituțiilor de credit cu privire la performanta sistemelor proprii de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cat mai lungă posibil.

Metodele și datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie consecvente și coerente în timp.

Modificările intervenite în cadrul metodelor și datelor (atât a surselor de date, cat și a perioadelor de timp acoperite) utilizate pentru estimari și validari trebuie să fie formalizate.

Instituțiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile estimarilor față de valorile efective ale probabilitatilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie și ale pierderilor totale, atunci când pentru estimari este utilizata pierderea asteptata, devin suficient de semnificative astfel încât validitatea estimarilor să fie privită cu rezerva.

Standardele interne menționate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice și factori care determina o variatie sistematica similară ratei de nerambursare.

În cazul în care valorile efective sunt în continuare mai mari decât valorile asteptate, instituțiile de credit trebuie să-și revizuiasca estimarile în sensul majorării acestora pentru a reflecta rata de nerambursare și pierderile observate.

Estimarile pierderilor potențiale trebuie să fie suficient de robuste astfel încât să fie pertinente și în condițiile unei evolutii negative a pieței care poate afecta profilul de risc pe termen lung al diferitelor participatii ale instituției de credit.

Datele utilizate pentru a reprezenta distributiile rentabilitatii titlurilor trebuie să reflecte esantionul care acoperă perioada cea mai lungă pentru care sunt disponibile date pertinente pentru a reprezenta profilul de risc al expunerilor instituției de credit din titluri de capital. Datele utilizate trebuie să fie suficiente în vederea furnizarii unor estimari prudente ale pierderii care din punct de vedere statistic, trebuie să prezinte încredere și să fie robuste și care să nu se bazeze în mod exclusiv pe considerente subiective sau care țin de rationamentul profesional.

Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României ca socul utilizat furnizează o estimare prudenta a pierderilor potențiale pe parcursul unui ciclu economic sau de piața pe termen lung.

Instituțiile de credit trebuie să combine analiza empirica a datelor disponibile cu ajustari care se bazează pe un ansamblu de factori, în vederea obținerii unor rezultate ale modelului caracterizate de un nivel adecvat de realism și prudenta.

În vederea construirii modelelor de tip "valoare la risc" (VaR) care estimeaza pierderile potențiale trimestriale instituțiile de credit pot utiliza date trimestriale sau pot transforma datele aferente unei perioade de timp mai scurte în echivalentul unor date trimestriale, prin utilizarea unei metode analitice adecvate, bazate pe date empirice, precum și prin intermediul unui proces și al unei analize profesionale dezvoltate în mod corespunzător și formalizate. Aceasta abordare trebuie aplicată într-o maniera prudenta, consecventa și coerenta de-a lungul timpului. În situația în care este disponibil doar un volum limitat de date relevante, instituțiile de credit trebuie să adauge o marja de prudenta adecvată.

Modelele utilizate trebuie să permită surprinderea tuturor riscurilor semnificative inerente randamentului titlurilor de capital, incluzând atât riscul general de piața cat și riscul specific ale expunerii aferente portofoliului de titluri de capital al instituției de credit.

Modelele interne trebuie să explice în mod adecvat variatiile istorice de preț, sa reflecte amploarea concentrarilor potențiale și modificările în compozitia acestora și să fie robuste în condiții de piața nefavorabile.

Esantionul de expuneri utilizat în estimarea datelor trebuie să fie în mare măsura similar sau cel puțin comparabil cu populația expunerilor din titluri de capital a instituției de credit.

Modelul intern trebuie să fie adecvat profilului de risc și complexității portofoliului de titluri de capital al instituției de credit.

În situația în care o instituție de credit are detineri semnificative ale căror valori au, prin natura lor, un comportament non-linear accentuat, modelele interne trebuie să fie astfel concepute încât sa reflecte în mod adecvat riscurile aferente unor asemenea instrumente.

Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste de validare a acuratetei, consecventei și coerentei modelelor lor interne și procesului de modelare.

Toate elementele semnificative ale modelelor interne și ale procesului de modelare și validare trebuie formalizate.

Metodele și datele utilizate în vederea validării cantitative trebuie să fie consecvente și coerente în timp.

Modificările cu privire la metodele și datele (atât în ceea ce privește sursele de date, cat și perioadele de timp acoperite) utilizate pentru estimari și validari trebuie să fie formalizate.

Instituțiile de credit trebuie să compare cu regularitate randamentele efective ale titlurilor de capital (calculate pe baza câștigurilor și pierderilor realizate și nerealizate) cu cele estimate de model.

Comparatiile prevăzute la alin. (1) trebuie să utilizeze date istorice care să acopere o perioadă de timp cat mai lungă posibil.

Instituțiile de credit trebuie să formalizeze metodele și datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Aceasta analiza și documentația aferentă trebuie actualizate cel puțin anual.

Instituțiile de credit trebuie să utilizeze și alte instrumente de validare cantitativă și comparatii cu surse de date externe. Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliului considerat, sunt actualizate în mod regulat și acoperă o perioadă de observare adecvată.

Evaluarile interne ale instituțiilor de credit cu privire la performanta modelelor lor trebuie să ia în considerare o perioadă de timp cat mai lungă posibil.

Instituțiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care comparatia între randamentele efective ale titlurilor de capital și estimarile modelelor ridica problema validității estimarilor sau a modelului.

Standardele interne menționate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice precum și factorii care determina o variatie sistematica similară a randamentelor titlurilor de capital.

Toate ajustarile aduse modelelor interne ca urmare a revizuirii acestora trebuie să fie formalizate și să respecte standardele instituției de credit cu privire la revizuirea modelelor.

Conducerea superioară trebuie să aibă o buna înțelegere asupra conceperii și funcționarii sistemelor de rating.

Conducerea superioară trebuie să se asigure în permanenta ca sistemele de rating funcționează în mod corect.

Conducerea superioară trebuie să fie informată cu regularitate de către structurile de control a riscului de credit cu privire la performanta procesului de rating, aspectele care necesita îmbunătățiri și stadiul eforturilor de remediere a deficiențelor constatate anterior.

Fără a aduce atingere prevederilor art. 256, instituțiile de credit care utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituții de credit, conform prevederilor art. 172 și ale art. 173, pot externaliza următoarele activități:

a) producerea de informații relevante în vederea testarii și monitorizarii claselor de rating și grupelor de risc;

b) elaborarea rapoartelor de sinteza cu privire la sistemele de rating ale instituției de credit;

c) producerea de informații relevante în vederea revizuirii criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea își păstrează capacitatea de previzionare a riscului;

d) formalizarea modificărilor aduse procesului de rating, a criteriilor de rating sau a parametrilor de rating individuali; și

e) producerea de informații relevante în vederea revizuirii și îmbunătățirii continue a modelelor utilizate în procesul de rating.

Instituțiile de credit care aplica prezentul articol trebuie să asigure faptul ca Banca Naționala a României are acces la toate informațiile relevante provenind de la terțe părți, la informațiile relevante necesare pentru a verifica respectarea cerințelor minime și ca Banca Naționala a României poate efectua inspecții la fața locului în aceeași măsura în care acestea pot fi efectuate în cadrul instituțiilor de credit.

5.3. Auditul intern