Decizia nr. 36/1993
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
----------
Victor Dan Zlatescu - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit prevederilor
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , ridicată de inculpatii Iasar Regep și alții în dosarul nr. 6182/1993 al Judecătoriei Tulcea, constata următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 319/P/1992 al Procuraturii Județene Tulcea au fost trimiși în judecata Iasar Regep, Saban Ibram, Saban Ibram (II), Sachir Asan, Regep Chemal, Sali Chiris, Regep Mavisan și Saban Elmaza pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 50 lit. c) (efectuarea de operațiuni interzise cu metale prețioase ori pietre prețioase și semipretioase, naturale) combinat cu
art. 67 din Decretul nr. 244/1978
cu referire la
art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960
și a infracțiunii prevăzute de art. 302 din Codul penal (nerespectarea dispozițiilor privind operațiuni de import și export), cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal.
S-a reținut ca inculpatii au efectuat mai multe excursii în Turcia, de unde au procurat bijuterii din aur, pe care apoi le-au valorificat în țara, unele din ele prin intermediul unor firme.
În fața Judecătoriei Tulcea, la termenul de 15 ianuarie 1993, apărătorii inculpaților, invocand art. 144 lit. c) din Constituție, au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , care sancționează operațiunile interzise cu metale prețioase, sustinand ca acestea contravin prevederilor art. 41 și art. 135 din Constituția României, potrivit cărora dreptul de dispoziție asupra bunurilor proprietate privată nu poate fi îngrădit. Întrucât obiectele din aur cumpărate din Turcia au devenit proprietatea lor și cum Constituția garantează dreptul de proprietate, ocrotește proprietatea privată, pe care o declara inviolabilă,
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978
este abrogat, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, care prevede că legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin Constituției.
Instanța, prin încheierea din aceeași dată, a dispus suspendarea judecații, scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea lui Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției pe care o considera nefondata, întrucât "nu suntem în prezenta unei dezincriminari".
În vederea soluționării excepției, au fost solicitate, în baza
art. 24 din Legea nr. 47/1992 , punctele de vedere ale Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca, din punct de vedere procedural, greșit a fost sesizată Curtea, întrucât, pe de o parte, fiind vorba de un act normativ adoptat anterior Constituției, se încalcă dispozițiile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora legea se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției, iar pe de altă parte, chiar în situația în care
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978
ar contraveni Constituției, operează art. 150 alin. (1) din Constituție, problema de interpretare juridică, de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.
Se apreciază ca excepția este neîntemeiată și pe fond deoarece prin
au fost abrogate numai dispozițiile "articolului 37 din
privind regimul mijloacelor de plată străine", nu și cele referitoare la regimul "metalelor prețioase și pietrelor prețioase" care constituie sediul dispozițiilor sanctionatoare și pentru faptele penale prevăzute de
Decretul nr. 244/1978 , inclusiv pentru cea prevăzută în art. 50 lit. c).
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
luând act de susținerile inculpaților în fața Judecătoriei Tulcea, de Încheierea de sesizare din 15 ianuarie 1993, de conținutul raportului întocmit de judecătorul desemnat în acest scop, având în vedere dispozițiile
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , ale
art. 37 din Decretul nr. 210/1960 , ale
Decretului-lege nr. 9/1989 , ale
art. 144 lit. c) din Constituție, precum și prevederilor Legii nr. 47/1992 , retine:
Examinând excepția, se constată că aceasta privește neconstituționalitatea
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978
care, însă, a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, potrivit
Deciziei nr. 19 din 8 aprilie 1993 , rămasă definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, prin care aceasta excepție a fost respinsă.
În aceste condiții și ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție și ale
art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii pentru viitor, se impun unele precizări. Partea care a invocat excepția nu o mai poate reitera, întrucât prima hotărâre intră în puterea lucrului judecat și, în consecința, este inadmisibila. Dacă aceeași excepție este ridicată de o altă parte și într-o alta cauza, chiar dacă nu exista putere de lucru judecat, decizia anterioară de respingere este obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, atât timp cat motivele care au justificat soluția subzistă în continuare, fiind aceleași. În aceasta situație, concluzia ce se impune este aceea ca soluția în rezolvarea unei excepții ulterioare, de aceeași natura, nu poate fi alta decât cea pronunțată în prima cauza judecata.
Din conținutul
Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 8 aprilie 1993
rezultă ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978
a fost respinsă, reținându-se următoarele:
*) Definitivă prin nerecurare.
Miklos Fazakas - președinte
Articolul 50
lit. c) din Decretul nr. 244/1978
incrimineaza efectuarea de către persoanele domiciliate în România de operațiuni interzise cu metale prețioase ori pietre prețioase și semipretioase, naturale. Aceste operațiuni sunt stabilite în art. 25 din decret, între ele figurand, la lit. c), și "vânzarea și cumpărarea de metale prețioase, pietre prețioase și semipretioase, naturale, precum și mijlocirea acestor operațiuni", operațiuni ce interesează cauza de fața.
În art. 2 alin. 1 din decret se precizează ca deținerea cu orice titlu a metalelor prețioase, precum și operațiunile de orice fel cu acestea și cu pietrele prețioase constituie monopol de stat, iar prin art. 26 alin. 1 se stabilește ca operațiunile prevăzute de art. 25, ca acte de comerț sau ca îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, nu sunt permise decât unităților socialiste.
Persoanele fizice și persoanele juridice pot deține, potrivit
art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 244/1978 , metale prețioase și pot efectua operațiuni cu metale prețioase sau cu pietre prețioase și semipretioase, naturale, în cazurile și în condițiile stabilite prin decret.
În art. 14 alin. 1 lit. a)-e) sunt prevăzute obiectele ce pot fi deținute de persoanele fizice și, potrivit alin. 2 al art. 14 din decret, deținerea celor menționate la lit. a)-d) este ingaduita numai pentru uzul personal, iar dobândirea sau transmiterea lor, precum și a pietrelor prețioase și semipretioase, naturale, este permisă dacă dobândirea sau transmiterea nu s-a făcut în scop de specula.
După decembrie 1989, prin Decretul nr. 90 din 5 februarie 1990 au fost abrogate în mod expres din
numai prevederile "cu privire la obligativitatea depunerii la Banca Naționala a bunurilor culturale mobile cuprinzând metale prețioase sau pietre prețioase ori semipretioase".
Alte texte, neabrogate însă, trebuie interpretate în funcție de realitatile actuale. Astfel, s-a apreciat ca persoanele fizice pot cumpara orice cantitate de bijuterii din țara pentru a-și investi sumele de bani și nu pentru a le revinde, dar, apoi, dacă este cazul, le pot vinde; pot aduce din străinătate bijuterii de uz personal, în limitele stabilite de
Hotărârea Guvernului nr. 685/1990
(pct. 23 din anexa nr. 1), fără declarație vamală și fără taxe vamale; pot aduce din străinătate bijuterii ce depășesc uzul personal ori pentru alți membri ai familiei sau ca investiție, fără sa intereseze cantitatea și fără taxe vamale, dar cu declarație scrisă. Asadar, bijuteriile cumpărate în țara sau cele aduse din străinătate în condițiile menționate pot fi deținute în proprietate fără nici o restrictie și, la nevoie, pot fi vândute. Esențial este, în toate cazurile, ca ele sa nu fie cumpărate în scopul revânzării, sa nu se urmărească deci efectuarea de activități comerciale ilicite.
Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție "dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", iar în conformitate cu art. 135 alin. (6) "proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă". Rezultă deci ca pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privinta obiectului dreptului, fie în privinta unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale și economice ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane. Esențial este ca prin aceste restrictii stabilite de lege sa nu se atinga fondul acestui drept, sa nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proportionalitatii înscris în art. 49 alin. (2) din Constituție.
Asa fiind, Curtea a constatat ca dispoziția
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , corelata la speta cu prevederea înscrisă în art. 25 lit. c) din același decret, nu pun în discuție dreptul de proprietate, ci se referă în exclusivitate la efectuarea unor operațiuni interzise de lege, care, fiind săvârșite în anumite circumstanțe, constituie infracțiuni. Este unanim admis ca legiuitorul poate institui, în interes general, un regim special cu privire la producerea, deținerea, circulația unor bunuri de interes național, economic sau strategic.
În consecința, cu referire la art. 25 lit. c) și la
art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , care stabilesc ca este infracțiune "vânzarea și cumpărarea de metale prețioase, pietre prețioase și semipretioase, naturale, precum și mijlocirea acestor operațiuni" și raportandu-se numai la operațiuni de acest fel cu bijuterii, astfel cum o obliga cadrul spetei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, Curtea a apreciat ca textele ar fi neconstituționale, dacă ar fi interpretate în continuare în sensul că operațiunile cu bijuterii - vânzare, cumpărare, mijlocire - pot fi efectuate numai de agenți economici cu capital de stat. Curtea a interpretat însă textele respective în sensul că este posibil ca orice agent economic să efectueze astfel de operațiuni cu bijuterii, dacă sunt menționate în obiectul de activitate și este autorizat - când este cazul - potrivit legii, textele mai sus menționate având în condițiile actuale rolul de a-i opri pe cei care nu au astfel de abilitari și incearca sa eludeze regimul special instituit cu privire la metalele și pietrele prețioase, precum și alte dispoziții legale cum sunt cele fiscale sau cele care reglementează îndatoririle profesionale ale comercianților. Pe de altă parte, în rezolvarea unor cazuri concrete, organele de aplicare a legii trebuie să aibă în vedere și dispozițiile
art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990
privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 42/1991 , potrivit cărora constituie activitate comercială ilicită și atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz, efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege.
Aceste motive care fundamentează Decizia nr. 19/1993 subzistă și în acest dosar și întrucât nu exista nici un nou element care să infirme și care, deci, să facă necesară reconsiderarea lor, ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție, excepția urmează să fie respinsă ca vadit nefondata.
Stabilirea la speta a împrejurării ca bijuteriile s-au cumpărat ori nu în scop de revânzare, a faptului dacă s-a săvârșit sau nu o activitate ilicită, precum și dacă este cazul răspunderii contravenționale sau a celei penale nu sunt de competența Curții, ci a instanței judecătorești care urmează sa țină seama de interpretarile cuprinse în considerentele deciziei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) și art. 150 alin. (1) din Constituție, al art. 13 lit. A.c.), art. 24 alin. (2) și
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția ridicată de către Iasar Regep, Saban Ibram, Saban Ibram (II), Sachir Asan, Regep Chemal, Sali Chiris, Regep Mavisan și Saban Elmaza, în dosarul nr. 6183/1992 al Judecătoriei Tulcea.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la 5 iulie 1993.
PREȘEDINTE, Miklos Fazakas Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.