Decizia nr. 143/2005

Ion Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Andrei Dombi în Dosarul nr. 9.890/2004 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției critică modul în care instanța de judecată a interpretat și a aplicat dispozițiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 9.890/2004, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Excepția a fost ridicată de Andrei Dombi într-o cauză ce are ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 2.028/C din 25 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.465/2004 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ.

Din examinarea încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorului excepției reiese că, în concret, critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile

art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 , referitoare la perioada de timp care constituie vechime în muncă și care se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, pentru timpul în care acestea au fost private de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin art. 52 din Constituție, precum și reglementărilor internaționale cuprinse în art. 4 pct. 2 și art. 5 pct. 1 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De fapt, critica autorului excepției este îndreptată împotriva modului în care instanța de judecată a aplicat aceste dispoziții, precizând că instanța de judecată nu a reușit să definească privarea de libertate în baza unor măsuri administrative și a acționat cu rea-credință, neincluzând în sfera măsurilor administrative recrutarea și încorporarea într-o unitate în vederea supunerii la muncă forțată.

Curtea de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens apreciază că

Decretul-lege nr. 118/1990 , cu modificările și completările ulterioare, se referă la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și are un vădit caracter reparatoriu, definind drepturile ce se cuvin și categoriile de cetățeni care se bucură de acestea. De asemenea, apreciază că susținerea autorului excepției privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. b) din actul normativ mai sus menționat, față de prevederile art. 52 alin. (2) din Constituție, nu are suport real, arătând totodată că "este posibil ca modalitățile represiunii politice să se fi manifestat în mai multe forme cu privire la diferiți cetățeni, însă legea a circumscris în mod exact categoria persoanelor care beneficiază de drepturile instituite prin

Decretul-lege nr. 118/1990 ".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 , în raport cu prevederile art. 52 din Constituție, aceasta este inadmisibilă, întrucât "nu vizează compatibilitatea actului normativ contestat cu dispozițiile constituționale, ci interpretarea acestuia de către instanța sesizată cu acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamant".

Referitor la susținerea privind contrarietatea dispozițiilor legale criticate față de art. 4 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Guvernul consideră că aceasta este neîntemeiată. În final, arată că dispozițiile

art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990

au mai fost supuse controlului Curții Constituționale, care a statuat cu acele prilejuri, prin decizii precum

Decizia nr. 242/2003

și

Decizia nr. 303/2003 , că acestea sunt constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a

Decretului-lege nr. 118/1990 , față de art. 52 din Constituție, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere sub nici un aspect dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține, în condițiile legii, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, cu atât mai mult cu cât dispozițiile

Decretului-lege nr. 118/1990

recunosc posibilitatea persoanelor interesate de a formula contestație împotriva deciziei emise de organele competente, potrivit

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

Decretului-lege nr. 118/1990

față de art. 4 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se apreciază că acestea nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului observă că, în realitate, critica autorului excepției vizează modul în care instanța de judecată a aplicat dispozițiile legale criticate, ceea ce contravine

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform căruia Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (1) lit. b): "(1) Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: [...]

b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;".

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 52, referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, potrivit cărora:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 4 pct. 2 și art. 5 pct. 1 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul conținut:

- Art. 4 pct. 2: "Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie.";

- Art. 5 pct. 1 și 5: "1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității competente;

e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. [...]

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în concret, autorul excepției critică modul în care instanța de judecată a interpretat și a aplicat dispozițiile legale criticate.

În acest context, motivul de neconstituționalitate invocat nu privește textul de lege ca atare, ci interpretarea dată acestui text. Cu privire la acest aspect, prin

Decizia nr. 51 din 5 octombrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituțională a statuat că, de principiu, nu intră în atribuțiile sale cenzurarea interpretării date de către instanțele judecătorești unei dispoziții legale, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. S-a apreciat, de asemenea, că o asemenea ingerință a Curții în activitatea de judecată ar fi neconstituțională, fiind contrară prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Andrei Dombi în Dosarul nr. 9.890/2004 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2005.