Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 3861/2005

privind înființarea programelor de cercetare postdoctorală

prezumat în vigoare

Data actului
13 aprilie 2005
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 407 din 13 mai 2005
Citează
4 acte
Structură
6 articole, 1 anexă · 13.717 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza

art. 81 din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 57/2002

privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 324/2003 , cu modificările ulterioare,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 223/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,

în vederea promovării cercetării românești de excelență și a integrării cercetării românești în aria europeană a cercetării,

ministrul educației și cercetării emite următorul ordin:

Articolul 1

Începând cu anul universitar 2005-2006 se înființează programele postdoctorale.

Articolul 2

Programele postdoctorale sunt programe de cercetare avansată cu o durată de doi ani, organizate conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Programele postdoctorale sunt susținute financiar de Ministerul Educației și Cercetării prin granturi din Programul cercetare de excelență prevăzut în cap. 71 "Cercetare științifică" din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

Articolul 4

Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS) înființează în termen de 30 de zile de la emiterea prezentului ordin Ordinul privind Comisia programelor postdoctorale, care:

a) elaborează regulamentul de organizare și funcționare internă;

b) coordonează procesul de evaluare, implementare și monitorizare a programelor postdoctorale, potrivit anexei la prezentul ordin.

Articolul 5

CNCSIS lansează competiția de finanțare a programelor postdoctorale până cel târziu la data de 15 iunie 2005.

Articolul 6

CNCSIS și compartimentele de specialitate din Ministerul Educației și Cercetării vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul educației și cercetării,
Mircea Miclea
București, 13 aprilie 2005.
Nr. 3.861.

Anexa ORGANIZAREA PROGRAMELOR POSTDOCTORALE

Introducere

În Uniunea Europeană programele postdoctorale sunt platformele principale de formare a cercetătorilor de excelență, care dau vizibilitate și impact internațional cercetării europene. În România universitățile și institutele de cercetare nu au dezvoltat programe postdoctorale, acest lucru având un impact negativ direct asupra calității cercetărilor de vârf din România, asupra vizibilității și impactului internațional al cercetării românești, precum și asupra constituirii unui corp profesoral tânăr, fidel instituțiilor de învățământ superior, capabil să își asume la un nivel competitiv sarcina formării specialiștilor de excelență în cercetare.

Scop

1. Formarea cercetătorilor de excelență, prin atragerea tinerilor doctori în științe în programe postdoctorale;

2. Creșterea atractivității cercetării științifice din România pentru cariera profesională a tinerilor doctori în științe din țară și din străinătate;

3. Atragerea tinerilor doctori în științe români în scopul revenirii lor în țară.

Obiective specifice

● asigurarea suportului instituțional, financiar și logistic necesar programelor postdoctorale și tinerilor doctori în științe înscriși în aceste programe, pentru efectuarea în țară de activități de cercetare de excelență, inclusiv pentru continuarea unor cercetări inițiate în străinătate;

● facilitarea perfecționării tinerilor cercetători, inclusiv prin efectuarea în străinătate de stagii de documentare-cercetare în domeniul specific programului postdoctoral;

● crearea unei șanse suplimentare pentru tinerii cercetători în obținerea unei poziții profesionale de prestigiu în unități autohtone de cercetare;

● crearea și dezvoltarea unor echipe de cercetători cu potențial de excelență științifică la nivel național și internațional;

● creșterea vizibilității cercetării românești în plan internațional, în particular în cel european, prin creșterea calității și mai buna valorificare a rezultatelor cercetării;

● facilitarea colaborării internaționale cu programe postdoctorale similare prioritare din spațiul european.

Activități specifice

● cercetările fundamentale și aplicative de vârf;

● mobilitățile în sprijinul perfecționării profesionale, al documentării și cercetării pe specificul tematic al programului postdoctoral;

● dezvoltarea infrastructurii pentru cercetare;

● managementul de program.

Organizarea programelor postdoctorale

Directorul unui program de cercetare face aplicația pentru o temă cu scopul de a dezvolta un program postdoctoral de cercetare avansată finanțat de Ministerul Educației și Cercetării prin grant atribuit la propunerea Consiliului Național al Cercetării din Învățământul Superior (CNCSIS). Dacă programul este declarat câștigător, directorul de program scoate la concurs un număr de două până la cel mult 5 poziții de cercetare postdoctorală. Un director de proiect nu poate conduce la un moment dat mai mult de un program postdoctoral susținut financiar de Ministerul Educației și Cercetării. Postdoctoranzii vor fi angajați pe perioadă determinată ai instituției în care este organizat programul postdoctoral și au statutul de cercetători științifici. Selecția postdoctoranzilor se face exclusiv pe baza criteriilor de competență științifică. Dacă la momentul selecției în programul postdoctoral postdoctoranzii sunt angajați cu contract de muncă, atunci postdoctoranzii acceptați își suspendă activitatea la locul de muncă anterior. Pe toată durata activității postdoctorandul beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă.

Mai mulți directori de programe specifice se pot asocia propunând un program mai amplu, coordonat de unul dintre directori. În acest caz evaluarea programului se face însumând scorul fiecărui program specific condus de un director de program și împărțindu-l la numărul de programe specifice (directori) cuprinse în programul mai amplu.

Criterii de eligibilitate

1. Instituțională: instituții organizatoare de doctorat și institute de cercetare; aplicația se face în limba engleză.

2. Individuală:

● Directorul de program:

- doctor în științe;

- profesor sau conferențiar universitar ori echivalentul acestuia în sistemul institutelor de cercetare-dezvoltare;

- vârsta maximă mai mică cu 2 ani decât limita de pensionare;

- conduce sau a condus în ultimii 3 ani cel puțin un proiect de cercetare finanțat prin competiție națională ori internațională.

● Cercetătorul postdoctoral:

- vârsta maximă - 35 de ani;

- maximum 5 ani de la obținerea titlului de doctor în științe, indiferent de instituția la care a obținut titlul de doctor;

- nu este angajat într-un alt program de studii postdoctorale;

- nu se află în conflict de interese cu directorul de program.

Durata programului

Durata programului este de 24 de luni.

Nivelul de finanțare

- grantul acordat de la bugetul Programului cercetare de excelență pentru un program postdoctoral, pe toată durata acestuia, este de maximum 150.000 euro, echivalentul în lei;

- în cadrul programului pot fi angajați maximum 5 doctori în științe (vor fi angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituția care derulează programul);

- salariul net este echivalentul în lei a 300 euro/lună, toate cheltuielile de angajare fiind suportate de către program;

- veniturile postdoctoranzilor pot fi suplimentate din granturile directorului de program și/sau din granturile proprii obținute în calitate de postdoctorand în domeniul temei de cercetare.

Cheltuieli eligibile:

- cheltuieli de personal - maximum 43% din finanțarea programului de către Ministerul Educației și Cercetării pentru pozițiile cercetătorilor postdoctoranzi și pentru directorul de program;

- cheltuieli de mobilități - maximum 15% din finanțarea programului de către Ministerul Educației și Cercetării (numai pentru cercetătorii postdoctoranzi). Prin cheltuielile de mobilitate se asigură participarea cercetătorilor postdoctoranzi la evenimente științifice de prestigiu, precum și la stagii de documentare-cercetare în străinătate de maximum 2 luni;

- cheltuieli de logistică pentru derularea programului (infrastructura de cercetare, cheltuieli materiale etc.) - maximum 25% din finanțarea programului de către Ministerul Educației și Cercetării;

- cheltuieli de management și administrare de program - maximum 7% din finanțarea programului de către Ministerul Educației și Cercetării;

- cheltuieli de regie - maximum 10% din finanțarea programului de către Ministerul Educației și Cercetării.

Termene și criterii de evaluare:

Evaluarea programelor postdoctorale se face în trei momente:

1. evaluarea inițială în scopul ierarhizării și finanțării programelor postdoctorale care aplică la CNCSIS în scopul obținerii de finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării;

2. evaluarea intermediară (după un an);

3. evaluarea finală (după doi ani).

Evaluarea se face pe baza criteriilor menționate mai jos. În cazul evaluării intermediare și finale, în evaluare se include și contribuția postdoctoranzilor [la pct. 3a) și 4 de mai jos].

1. Calitatea științifică a programului: 25 de puncte.

2. Modul de organizare a programului (managementul programului): 15 puncte.

3. Competența științifică și managerială a directorului de program: 40 de puncte

a) competența științifică a directorului de program: 30 de puncte;

b) competența managerială a directorului de program: 10 puncte.

4. Infrastructura de cercetare disponibilă: 15 puncte.

5. Structura bugetului: 5 puncte.

Evaluarea propunerilor de programe se face într-o singură etapă.

Fiecare propunere de program va fi evaluată de către un panel format din experți români și străini.

Programul va fi monitorizat pe parcursul derulării lui prin evaluarea intermediară.

Evaluarea inițială, intermediară și finală vor fi făcute de către un evaluator străin și doi evaluatori români.

Nr. crt.

Etapa de evaluare (unică)

Denumirea criteriului

Punctajul maxim

1.

I

Calitatea științifică a programului:

25

- importanța și relevanța conținutului științific

- metodologia cercetării

- gradul de originalitate/inovarea

- gradul de interdisciplinaritate, transdisciplinaritate și multidisciplinaritate, dacă este cazul

- integrarea programului în prioritățile europene

2.

I

Modul de organizare a programului (managementul programului):

15

- obiectivele și activitățile programului - planul de lucru

- fezabilitatea și credibilitatea programului

- planul de diseminare a rezultatelor

- delimitarea clară și credibilă a rolului în desfășurarea activităților de cercetare pentru cercetătorii postdoctoranzi ce urmează a fi angajați

3.

I

Competența științifică și managerială a directorului de program

40

? Competența științifică a directorului de program - activitatea științifică, în domeniul temei propuse, a directorului de program în ultimii 5 ani

30

- domenii de competență și rezultate semnificative, atât rezultate teoretice, cât și rezultate practice (expertiza științifică în domeniul abordat)

2

- lucrări științifice publicate:

12

- articole publicate în reviste cotate ISI

- articole publicate în reviste din fluxul principal cu recunoaștere internațională (reviste indexate în baze de date internaționale pe baza unui proces de selecție)

- cărți științifice în domeniu (monografii, tratate, alte cărți) indexate ISI, recenzate în baza de date internaționale, și/sau publicate în edituri internaționale și naționale de prestigiu

5

- brevete de invenție/descoperiri/contribuții esențiale la dezvoltarea cunoașterii:

2

- brevete de invenție recunoscute și aplicate în țară

- brevete de invenție recunoscute și aplicate în străinătate

- produse informatice originale înregistrate

- citări ale rezultatelor cercetării

- produse concepute/realizate și valorificate în mediul socioeconomic:

2

- produse omologate și introduse în circuitul economic

- produse cu relevanță socială ridicată

- membru în colective de redacție ale unor reviste internaționale (cotate ISI sau incluse în baze de date internaționale) sau în colective editoriale ale unor edituri internaționale recunoscute

4

- premii naționale (CNCSIS și Academia Română) și internaționale acordate de asociații profesionale și instituții de prestigiu, în urma unui proces demonstrabil de evaluare

3

? Competența managerială a directorului de program:

10

- granturi și contracte de cercetare naționale și internaționale

- înființarea (coordonarea) de centre și institute de cercetare

4.

I

Infrastructura de cercetare disponibilă

15

- calitatea infrastructurii de cercetare existente

5.

I

Bugetul programului

5

- realismul costurilor

- concordanța dintre obiective și valoarea solicitată

------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.