Decizia nr. 272/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Călin Laurențiu Pop în Dosarul nr. 7.069/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 7.069/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Călin Laurențiu Pop în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că statuarea prin textul criticat asupra posibilității atacării cu recurs exclusiv a încheierilor date la judecarea în fond și în apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o măsură preventivă, și excluderea posibilității exercitării aceleiași căi de atac în vederea verificării legalității încheierilor cu același obiect, date la judecarea în recurs a cauzei penale, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiție, ale art. 23, privind libertatea individuală, și ale art. 24, privind dreptul la apărare. Se arată că "[...] nu are relevanță ce fel de instanță soluționează pentru prima dată [...]" o astfel de cerere, iar "în toate cazurile trebuie să existe o cale de atac împotriva acestei soluții".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu limitează în nici un fel accesul la o jurisdicție superioară și nu încalcă dreptul la apărare sau egalitatea în drepturi, având în vedere posibilitatea inculpatului sau procurorului de a ataca separat cu recurs încheierile date în primă instanță și în apel. Totodată, se arată că art. 141 din Codul de procedură penală se referă la căi de atac împotriva unor măsuri procesuale provizorii, și nu la căi de atac care privesc hotărâri judecătorești, acestea din urmă fiind avute în vedere de art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul unei persoane de a cere examinarea condamnării de o jurisdicție superioară.

Se mai precizează că reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului, precum și faptul că o garanție a respectării legalității în materie sunt prevederile art. 160^b din Codul de procedură penală, potrivit cărora în cursul judecății se verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată. Se arată că normele criticate nu creează nici o discriminare în folosirea căilor de atac, iar faptul că legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac în sensul celor arătate de autorul excepției nu este contrar Constituției, câtă vreme art. 129 din Legea fundamentală statuează că acestea se exercită numai în condițiile stabilite de lege. De asemenea, arată că nici normele constituționale, nici cele cuprinse în convențiile internaționale privind drepturile omului nu stabilesc dreptul la exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor privind măsurile preventive. Astfel, dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției stabilesc dreptul la un recurs efectiv pentru cauzele în care se atacă o hotărâre de condamnare, așadar o hotărâre prin care s-a soluționat cauza în fond. În opinia Guvernului, sunt lipsite de temei și susținerile privind încălcarea, prin textul criticat, a accesului liber la justiție, a libertății individuale și a dreptului la apărare, art. 141 din Codul de procedură penală reglementând tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanța de judecată a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. În punctul de vedere exprimat în cauză se face referire și la garanția reglementată în materie de dispozițiile art. 160^b din Codul de procedură penală, privind obligația verificării periodice de către instanță a legalității și temeiniciei arestării preventive.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 141 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată că aceste prevederi legale se aplică în mod egal tuturor inculpaților împotriva cărora au fost dispuse măsuri preventive, fără discriminări pe criterii arbitrare, neputând fi reținută, prin urmare, critica formulată în raport de art. 4 alin. (2) și art. 16 din Constituție. Art. 141 din Codul de procedură penală nu încalcă nici art. 21 din Constituție, întrucât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, iar noțiunea de "proces echitabil" nu implică, imperios, existența mai multor grade de jurisdicție. În opinia Avocatului Poporului, textul de lege criticat nu contravine nici art. 24 din Constituție, întrucât nu îngrădește sub nici un aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal. Totodată, se arată că legiuitorul a stabilit calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, în deplină concordanță cu prevederile art. 23 alin. (7) și ale art. 129 din Constituție, criticile formulate sub acest aspect fiind lipsite de temei.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Curtea constată că, deși a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală, în realitate, așa cum rezultă din motivarea excepției, critica de neconstituționalitate privește numai dispozițiile alineatului 1 al acestui articol. Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă."

Autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16, privind egalitatea în drepturi, în art. 21, privind accesul liber la justiție, în art. 23, privind libertatea individuală, și în art. 24, care reglementează dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Curtea reține că nu există nici o contradicție între dispozițiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală și ale art. 16 din Constituție, câtă vreme dispozițiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără nici o discriminare în raport de criteriile egalității în drepturi stabilite de art. 4 din Constituție.

Textul de lege ce face obiectul excepției nu aduce nici o atingere liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, dă expresie acestui drept, reglementând posibilitatea atacării separat cu recurs, de către procuror sau de către inculpat, a încheierii date în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

De asemenea, prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin art. 24 din Constituție, întrucât nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal.

În ceea ce privește susținerea în sensul încălcării, prin normele ce fac obiectul excepției, a libertății individuale, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de critici similare, prin

Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 60 din 18 ianuarie 2005. Cu acel prilej, respingând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea a reținut că, "potrivit art. 23 alin. (7) din Legea fundamentală, «încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege». Rezultă că opțiunea legiuitorului de a nu fi prevăzut o astfel de cale de atac și împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive, dată la judecarea în recurs a cauzei penale, nu poate fi considerată neconstituțională, deoarece, potrivit art. 129 din Constituție, «împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii». Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate". S-a reținut totodată că "aceste dispoziții se referă la o hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ci care privește o măsură procesuală provizorie, chiar dacă aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului penal, iar dacă nu mai există temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus menționate sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Călin Laurențiu Pop în Dosarul nr. 7.069/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2005.