Decizia nr. 286/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 și

art. 54 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 115/F/2004 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dreptul judecătorului-sindic de a numi un administrator în cazul societăților debitoare intrate în faliment.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 115/F/2004, Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 și

art. 54 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Textila Sinmatex" - S.A. într-un proces având ca obiect soluționarea cererii privind declanșarea procedurii judiciare și a falimentului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile legale criticate, așa cum au fost ele modificate prin

Legea nr. 149/2004 , sunt neconstituționale, întrucât, "dacă prin vechea redactare a

Legii nr. 64/1995 , legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului-sindic să desemneze, dacă consideră că este necesar pentru protejarea intereselor creditorilor și/sau a acționarilor, un administrator, apreciind oportunitatea unei astfel de măsuri pe existența unor indicii vizând manopere dolosive, fraude, incompetență sau vădita greșită conducere a afacerilor debitorului, prin noua redactare, judecătorul-sindic este obligat să numească un administrator prin hotărârea de deschidere a procedurii, chiar dacă din toate actele ar reieși că debitorul este de bună-credință, că este competent să-și conducă afacerile și că reușita planului de reorganizare depinde în mod esențial de conducerea activității, în tot de către acesta". În opinia autorului excepției, prin această reglementare sunt încălcate, astfel, principiul libertății comerțului și al inviolabilității proprietății, "operând o indisponibilizare abuzivă a bunurilor, care afectează în esență dreptul de proprietate al debitorului". În ceea ce privește art. 54 din lege, consideră că acesta încalcă "flagrant" art. 53 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, întrucât prin "această redactare se permite numai creditorului de a invoca compensarea creanței sale cu a debitorului, fiind exclus în mod abuziv dreptul debitorului de a invoca compensarea creanței sale cu a creditorului, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite".

Instanța de judecată, referindu-se la excepția de neconstituționalitate vizând art. 41, arată că "numirea administratorului judiciar nu încalcă dreptul constituțional al libertății comerțului și nu aduce atingere nici inviolabilității proprietății, întrucât, în raport de celelalte prevederi ale

Legii nr. 64/1995 , în special ale art. 50, judecătorul-sindic nu ridică automat dreptul de administrare al debitorului la deschiderea insolvenței, acesta din urmă având, la rândul său, dreptul să-și manifeste intenția de reorganizare, situație în care se poate dispune doar limitarea dreptului de administrare, arătându-se condițiile de exercitare ale acestuia".

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 54 din Legea nr. 64/1995 , instanța de judecată își exprimă opinia în sensul admiterii acesteia, cu motivarea că, prin modul de redactare a acestui text, "este îngrădită libertatea exercitării comerțului, asigurarea unei egalități de tratament în privința celor două categorii de comercianți, creditor și debitor, și ar impune și recunoașterea dreptului debitorului, asupra căruia s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, să solicite, chiar în cadrul contestației formulate potrivit

art. 38 alin. 3 din Legea nr. 64/1995 , compensarea creanței sale cu cea a creditorului, când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală".

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că textele legale criticate sunt constituționale. În susținerea acestui punct de vedere, arată că

Legea nr. 149/2004 , care a modificat și completat o serie de prevederi ale

Legii nr. 64/1995 , inclusiv art. 41, contestat, a avut în vedere accelerarea și simplificarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, crearea unui echilibru între procedura reorganizării judiciare și procedura falimentului, în sensul eliminării barierelor la ieșirea de pe piață a agenților economici, eliminarea procedurilor de executare silită individuală, ce se derulează în paralel, și întărirea controlului asupra activității administratorilor și a lichidatorilor. Printre modificările importante pe care

Legea nr. 149/2004

le-a adus

Legii nr. 64/1995

s-a aflat și desemnarea obligatorie a administratorului încă de la data deschiderii procedurii, în vederea împiedicării sustragerii frauduloase din averea debitorului. Mai mult, întrucât judecătorul nu ridică automat dreptul de administrare al debitorului la deschiderea procedurii insolvenței, debitorul având dreptul de a-și manifesta intenția de reorganizare, potrivit art. 91 alin. (1) lit. a) din lege, situație în care se poate dispune limitarea dreptului de administrare cu arătarea condițiilor exercitării acestuia, numirea administratorului nu încalcă prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, principiile economiei de piață și inviolabilitatea proprietății private.

În ceea ce privește art. 54 din lege, arată că prevederea criticată își are temeiul în lărgirea ariei de garanții ale creditorului, prin dreptul de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite.

Guvernul, referindu-se la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 41 din Legea nr. 64/1995 , invocă jurisprudența Curții Constituționale, care, având de soluționat excepții de neconstituționalitate ce vizau competența judecătorului-sindic de a ridica dreptul administratorului societății debitoare intrate în faliment de a-și administra singură averea și de a numi un administrator, a statuat că aceste reglementări sunt conforme cu litera și spiritul dispozițiilor constituționale, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea pentru debitorul față de care s-a declanșat procedura de reorganizare și faliment și care suferă pierderi continue din averea sa ori se află în situația în care nu există posibilitatea de realizare a unui plan rațional de activitate. Acest text, arată Guvernul, este de altfel o aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea".

Cu privire la art. 54 din lege, arată că prin această reglementare se garantează dreptul de proprietate al creditorilor, în sensul art. 44 din Constituție, particularizat prin dreptul de creanță asupra patrimoniului debitorului. Mai exact, este o aplicare a jurisprudenței constituționale potrivit căreia, pentru situații deosebite, legiuitorul aplică soluții deosebite. În consecință, consideră că excepția este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că textele criticate sunt constituționale, arătând că scopul legii este tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plăți, iar prin prevederile criticate se realizează respectarea întocmai a obligațiilor statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, precum și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția are ca obiect prevederile art. 41 și

art. 54 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.

Aceste prevederi legale au următorul conținut:

- Art. 41: "Prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va desemna un administrator, stabilindu-i atribuțiile, potrivit art. 24, precum și remunerația, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului.";

- Art. 54: "Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii."

Autorul excepției consideră că textele legale criticate încalcă principiul libertății comerțului și cel al inviolabilității proprietății private, "operând o indisponibilizare abuzivă a bunurilor care afectează, în esență, dreptul de proprietate al debitorului".

Textele constituționale considerate de autorul excepției a fi încălcate sunt cele ale art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) și art. 136 alin. (5), texte a căror redactare este următoarea:

- Art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai soluționat excepții ce aveau ca obiect dreptul judecătorului-sindic de a numi un administrator în cazul societății debitoare intrate în faliment. În acest sens sunt

Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 lit. d) și

art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , precum și

Decizia nr. 504 din 16 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 2 februarie 2005, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) și

art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 .

În aceste decizii Curtea a constatat că aceste texte de lege nu numai că nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, ci, dimpotrivă, sunt conforme cu litera și spiritul acestora, ele având ca finalitate încetarea dreptului de a-și conduce activitatea pentru debitorul față de care s-a declanșat procedura de reorganizare și faliment și care suferă pierderi continue din averea sa ori se află în situația în care nu există probabilitatea de realizare a unui plan rațional de activitate și încredințarea acestei administrări unui administrator sau lichidator, după caz.

De asemenea, prin

Decizia nr. 138 din 8 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, Curtea a reținut că "posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-și conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligației statului de a ocroti libertatea comerțului, concurența loială și condițiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, neaducându-se astfel atingere textului constituțional al art. 135 alin. (2) lit. a)".

În aceste decizii Curtea a mai constatat că reglementările legale ce aveau ca obiect dreptul judecătorului-sindic de a numi un administrator în cazul societății debitoare intrate în faliment sunt constituționale și în raport cu art. 136 alin. (5) din Constituție, deoarece se operează numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esență dreptul de proprietate al debitorului. Curtea, prin

Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 septembrie 2001, a decis că inviolabilitatea proprietății trebuie înțeleasă "în condițiile legii", așa cum, de altfel, stabilește și art. 136 alin. (5) din Constituție.

Atât considerentele, cât și soluțiile pronunțate în aceste decizii sunt valabile și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 din lege, text care reglementează posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legea civilă (art. 1143 și 1144) în materie de compensare legală, Curtea constată, de asemenea, că nu pot fi primite. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanță al creditorului asupra patrimoniului debitorului. Astfel, prin indisponibilizarea averii debitorului se urmărește evitarea diminuării masei credale a creditorilor înscriși în adunarea creditorilor. În acest sens dispozițiile art. 1718 din Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, că patrimoniul unei persoane reprezintă gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor sale.

Referitor la invocarea încălcării art. 53 din Constituție, Curtea constată că acest text nu are incidență în cauză, întrucât dreptul comerciantului de a-și conduce activitatea nu este unul dintre drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituție, la care se referă acest text constituțional.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 și

art. 54 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 115/F/2004 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2005.