Decizia nr. 366/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Teodora Mitu în Dosarul nr. 2.749/2004 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Iulian Vasile Zlate în Dosarul nr. 8.940/2005 al Tribunalului Iași, precum și de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 152/2005 al acestei instanțe.

La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepției, Teodora Mitu, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 263D/2005, nr. 393D/2005 și nr. 400D/2005 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 393D/2005 și nr. 400D/2005 la Dosarul nr. 263D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, Teodora Mitu depune note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorii excepției, întrucât accesul liber la justiție are în vedere dreptul la un recurs efectiv, iar instituirea unei singure căi de atac vizează soluționarea cauzelor de celeritate, într-un termen rezonabil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.749/2004 de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, Încheierea din 21 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 8.940/2005 de Tribunalul Iași, și prin Încheierea din 14 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 152/2005 de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Teodora Mitu, Iulian Vasile Zlate și, respectiv, de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, din oficiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă sunt în contradicție cu prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituție.

În acest sens, arată că prin restrângerea arbitrară a sferei de aplicare a căii ordinare de atac a apelului se ajunge în situația paradoxală ca partea care figurează, în calitate de reclamant, într-unul din litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, să nu beneficieze decât de un grad de jurisdicție. Așa fiind, reglementarea dedusă controlului de neconstituționalitate creează o diferențiere valorică în baza căreia părțile pot ataca cu apel sau recurs hotărâri având același obiect, iar prin această posibilitate diferită și administrarea probelor este diferită. Astfel, în cazul atacării hotărârii cu apel, partea are posibilitatea administrării unor probe complexe, dat fiind caracterul devolutiv al apelului și potrivit art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că "instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei". Spre deosebire de calea de atac a apelului, în recurs, potrivit art. 305 din Codul de procedură civilă, probatoriul este limitat la administrarea înscrisurilor, deoarece "în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor". Așa fiind, ca urmare a acestor diferențieri, apar în practică diverse situații inegale, cum ar fi, de exemplu, în procesele de partaj, unde administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară este esențială în rezolvarea pricinii, iar criticile apărute pe calea de atac a recursului cu privire la evaluarea imobilului nu pot fi primite în lipsa posibilității refacerii probei cu expertiză tehnică și limitării posibilităților de casare a hotărârii cu trimitere, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Situația este diferită însă pentru părțile al căror litigiu are o valoare de peste 1 miliard lei și care au acces la toate probatoriile prevăzute de art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În consecință, reglementarea criticată creează o evidentă discriminare între cele două categorii de părți, bazată exclusiv pe criteriul de valoare a litigiului.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin limitarea dreptului de a ataca cu apel unele hotărâri judecătorești date în primă instanță în soluționarea cererilor introduse pe cale principală, creează o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, încălcându-se și principiul constituțional al liberului acces la justiție, astfel încât unele părți nu beneficiază decât de un singur grad de jurisdicție, în timp ce altele beneficiază de două grade de jurisdicție. Instanța apreciază că încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 21 derivă și din faptul că, în funcție de valoarea masei partajabile, se determină calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond, deși, în mod normal și firesc, natura juridică a cauzelor determină ce cale de atac se va exercita. De altfel, rațiunile avute în vedere de legiuitor în ceea ce privește modificarea dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă privesc celeritatea procesului civil și degrevarea activității jurisdicționale a instanțelor de judecată, prin optimizarea actului de justiție. De asemenea, instanța apreciază că textul de lege criticat încalcă și dispozițiile art. 21 din Constituție. Astfel, arată că deși legiuitorul poate institui în considerarea unor situații deosebite reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, instituirea însă a căilor de atac în funcție de valoarea obiectului dedus judecății încalcă accesul liber la justiție. Așa fiind, consideră că reglementarea actuală prevăzută de art. 282^1 din Codul de procedură civilă nu constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

Tribunalul Iași apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă nu încalcă dispozițiile constituționale și nu creează o discriminare, întrucât prin aceste dispoziții legale legiuitorul a urmărit ca un număr mai mare de cauze - calificate în funcție de valoarea litigiului și nu de obiectul acestuia - să fie soluționate cu celeritate, în spiritul reformei judiciare și al armonizării legislației interne cu legislația europeană. Așa fiind, asigurarea pentru unele cauze a dublului grad de jurisdicție, iar pentru altele doar a unuia singur nu înseamnă instituirea vreunei discriminări.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că procedura de judecată în ansamblul său, inclusiv regimul căilor de atac, se întemeiază pe dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), care prevăd în mod expres că reglementarea competenței și a procedurii de judecată se face "numai prin lege", în timp ce art. 129 din Constituție consacră dreptul la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, însă "numai prin lege". Așa fiind, arată că textul criticat nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la realizarea drepturilor în justiție, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării acestora. De asemenea, apreciază că dispozițiile procedurale deduse controlului de constituționalitate nu creează discriminări între cetățeni, fiind conforme cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție, precum și cu cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale. Astfel, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite, în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Ca atare, în măsura în care reglementarea criticată se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect este neîntemeiată. În final, în susținerea punctului său de vedere, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale, în deplin acord cu aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume

Decizia nr. 226/2004 .

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine art. 16 din Constituție, întrucât reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare. Totodată consideră că dispozițiile legale criticate nu conțin nici o dispoziție contradictorie, fiind determinate de situațiile care impun soluții legislative diferite, în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul instanțelor. De asemenea, consideră că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale ale art. 21 atâta timp cât, potrivit art. 282^1 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 282^1 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 282^1 din Codul de procedură civilă în raport cu art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că aceste prevederi constituționale nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 282^1 din Codul de procedură civilă, introduse prin

art. I pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, și completate prin

art. I pct. 4 din Legea nr. 195/2004

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 282^1: "1. Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

2. Hotărârile instanțelor judecătorești prin care se soluționează plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) și art. 21, potrivit cărora:

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în condițiile în care nu există un drept al părților de a beneficia de acces la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, iar în ceea ce privește accesul liber la justiție, acesta are în vedere doar dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție, nu se poate reține încălcarea art. 15 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, reglementarea dedusă controlului, departe de a contraveni art. 21 alin. (3) din Constituție, nu face decât să-i dea expresie, instituirea unei singure căi de atac fiind menită să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În sfârșit, criteriul valoric adăugat celui al naturii cauzei, în funcție de care se determină regimul căilor de atac aplicabil, având caracter obiectiv și găsindu-și aplicare în cazul oricărui subiect de drept, în măsura în care raportul juridic procesual în care este parte își relevă apartenența la una sau alta dintre categoriile delimitate potrivit criteriilor menționate, nu oferă temei de discriminare și, ca atare, nu justifică critica adusă reglementării legale în cauză, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

De altfel, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile art. 16 și

art. 21 din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 226 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, Curtea a reținut că textul de lege criticat nu conține nici o dispoziție discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Așa fiind, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție nu este întemeiată.

De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atâta timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 282^1 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Astfel, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 282^1 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces. Curtea a constatat, de asemenea, că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.

Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în Cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat că: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Teodora Mitu în Dosarul nr. 2.749/2004 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, de Iulian Vasile Zlate în Dosarul nr. 8.940/2005 al Tribunalului Iași, precum și de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 152/2005 al acestei instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2005.