Decizia nr. 226/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Georgeta Dumitrache în Dosarul nr. 8.317/2003 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, reprezentată prin avocat Ion Ionescu, lipsind partea Angela Mereu, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autoarei excepției susține neconstituționalitatea textului de lege criticat, arătând că prin eliminarea căii de atac a apelului în cauzele care au un obiect în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv se creează o discriminare nejustificată între persoanele ce se adresează justiției, fapt ce are ca efect restrângerea drepturilor procesuale ale acestora, cu încălcarea art. 53 din Constituție, republicată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că legiuitorul este unica autoritate competentă a stabili procedura de judecată, precum și căile de atac ce urmează a fi exercitate de părți în considerarea unor situații speciale. În ceea ce privește invocarea art. 53 din Constituție, republicată, se arată că această dispoziție nu are legătură cu prevederea legală ce face obiectul controlului de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 decembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 8.317/2003, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Georgeta Dumitrache.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține că în cazul în care instanța consideră că acțiunea de stabilire a răspunderii pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia are caracterul unei acțiuni de plată a unei sume de bani se ajunge la situația vădit discriminatorie în care persoana vătămată prin săvârșirea unei fapte de natură penală, care nu are posibilitatea de a se constitui parte civilă în cadrul procesului penal, nu beneficiază de același tratament din partea legii și a instanțelor judecătorești ca persoana care are această posibilitate și deci își poate valorifica pretențiile utilizând două căi de atac. Mai mult, aceasta din urmă persoană poate solicita despăgubiri peste limita prevăzută de art. 282^1 alin. 2, respectiv peste 200 milioane lei, numai pentru a putea beneficia de trei grade de jurisdicție, ceea ce, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, este în contradicție cu principiile fundamentale ale dreptului.

Tribunalul Iași apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, arătând că textul criticat este conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, republicată, precum și celor statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia Plenului nr. 1/1994 , în sensul că legiuitorul este abilitat a institui reguli procedurale speciale, în considerarea unor situații deosebite pe care le identifică și le reglementează ca atare. Astfel, dreptul de a exercita o cale de atac poate fi supus anumitor limitări, legiuitorul având largi posibilități de apreciere cu privire la acest aspect, așa cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza "Leander împotriva Suediei", 1987.

Pe de altă parte, egalitatea cetățenilor în fața legii nu exclude, ci implică tratamente diferite pentru situații diferite, excluzând doar diferențierea de tratament în situații identice.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arată că prin textul de lege criticat Codul de procedură civilă asigură, în mod egal, tuturor persoanelor interesate în realizarea acelorași categorii de drepturi același regim juridic constând în accesul liber la justiție și în exercitarea neîngrădită a drepturilor și garanțiilor procesuale. Astfel, se instituie reglementări speciale, adecvate soluționării optime a cererilor în justiție, de natură a înlătura orice posibilitate de tergiversare și compromitere a scopului înfăptuirii cu operativitate a actului de justiție.

Avocatul Poporului apreciază că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Instituirea regulilor de acces al justițiabililor la exercitarea căilor de atac nu contravine acestui principiu, deoarece în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, procedura de judecată se stabilește prin lege. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție, republicată, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu afectează drepturile procesuale ale părților și nu îngrădește exercitarea dreptului pe care îl are orice persoană de a se adresa justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate formulată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 282^1 din Codul de procedură civilă. Textul legal criticat are următorul conținut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Hotărârile instanțelor judecătorești prin care se soluționează plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 21 din Constituție, republicată, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."

În argumentarea criticii formulate, autorul excepției susține, în esență, că, prin limitarea dreptului de a ataca cu apel unele hotărâri judecătorești date în primă instanță în soluționarea cererilor introduse pe cale principală, art. 282^1 din Codul de procedură civilă creează o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, încălcându-se totodată principiul constituțional al accesului liber la justiție.

Curtea reține că textul legal criticat nu conține nici o dispoziție discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea că hotărârile judecătorești date în primă instanță privind pensiile de întreținere, obligațiile de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii sau hotărârile instanțelor judecătorești prin care se soluționează plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - fiind determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Așa fiind, cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, republicată, Curtea face trimitere la

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De aceea Curtea Constituțională consideră că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, așa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atâta timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 282^1 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 282^1 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces. Curtea constată, de asemenea, că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat că: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, republicată, Curtea reține că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Georgeta Dumitrache în Dosarul nr. 8.317/2003 al Tribunalului Iași.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2004.