Procedură · Ministerul Finanțelor Publice

Procedura din 11 octombrie 2005

de restituire a accizelor pe baza deconturilor de scutire de accize, depuse de beneficiarii produselor supuse accizelor armonizate, pentru care se acordă scutire indirectă, potrivit pct. 21, 22 și 23 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII "Accize" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 , cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
11 octombrie 2005
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 951 din 26 octombrie 2005
Citează
5 acte
Structură
0 articole, 5 anexe · 33.444 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Are ca temei 3

  • Ordinul nr. 94/2001 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților …
  • Ordinul nr. 306/2002 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europen…
  • OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală

I. Depunerea, înregistrarea și prelucrarea deconturilor de scutire de accize

1. Beneficiarii produselor supuse accizelor armonizate, pentru care se acordă scutire indirectă, potrivit pct. 21, 22 și 23 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII "Accize" din

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 , cu modificările și completările ulterioare, au dreptul să solicite restituirea accizelor plătite la momentul achiziționării produselor, pe măsura utilizării cantităților aprovizionate, în baza decontului de scutire de accize.

2. Decontul de scutire de accize se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal beneficiarul, direct la registratură sau prin poștă, prin scrisoare recomandată.

Decontul va fi însoțit de:

- copia exemplarului 2 al certificatului de scutire de plată accizelor, atât al distribuitorului autorizat, cât și al utilizatorului final, sau, după caz, copia exemplarului 2 al autorizației de utilizator final;

- copiile facturilor fiscale de achiziție a produsului accizabil, în care acciza să fie evidențiată distinct;

- dovada plății accizelor către antrepozitul fiscal expeditor, către distribuitorul agreat sau către importator, după caz, constând în copia documentului/documentelor de plată, având confirmarea băncii la care utilizatorul are contul deschis;

- dovada cantității utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situație centralizatoare a documentelor aferente cantităților efectiv utilizate.

3. Deconturile de scutire de accize se înregistrează în evidența pe plătitor într-o fișă separată, denumită "Accize de restituit", și se transmit zilnic, împreună cu documentația aferentă, pe baza notei de predare-primire, compartimentului de analiză de risc.

II. Fluxul de soluționare a deconturilor de scutire de accize

A. Fluxul de soluționare în cadrul compartimentului de specialitate

1. Compartimentul de analiză de risc, denumit în continuare compartiment de specialitate, primește zilnic deconturile de scutire de accize de la serviciul gestiune declarații și le înregistrează într-o evidență specială, care se conduce informatizat, organizată potrivit anexei nr. 1 la procedură.

2. După înregistrarea în evidență, deconturile de scutire de accize vor fi supuse analizei de risc, în vederea soluționării, etapa urmând să fie finalizată în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data depunerii decontului.

3. Compartimentul de specialitate verifică decontul și documentația depuse de solicitant, menționate la cap. I pct. 2, și analizează solicitările de restituire, în vederea soluționării.

Procedura are ca scop final încadrarea fiecărui contribuabil într-o categorie de risc fiscal, în funcție de comportamentul său fiscal, precum și în funcție de riscul pe care acesta îl prezintă pentru administrația fiscală.

B. Procedura de stabilire a gradului de risc fiscal în cazul restituirilor de accize

B1. Stabilirea comportamentului fiscal

1. După analiza decontului și a documentației depuse, compartimentul de specialitate va stabili comportamentul fiscal al contribuabililor solicitanți.

2. În prima etapă se identifică contribuabilii care prezintă risc fiscal mare, prin completarea cartușului B din Fișa indicatorilor de risc fiscal prevăzută în anexa nr. 2 la procedură. În această categorie intră contribuabilii care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:

- au înscrise fapte în cazierul fiscal;

- sunt nou-autorizați;

- nu au nici un salariat;

- nu au bunuri imobile sau mobile în patrimoniu;

- activitatea de inspecție fiscală a comunicat compartimentului de specialitate informații că prezintă un risc fiscal mare;

- organele teritoriale ale Gărzii Financiare au comunicat compartimentului de specialitate informații că prezintă un risc fiscal mare.

2.1. Contribuabilii nou-autorizați sunt acei contribuabili autorizați în cadrul perioadei de referință și care nu prezintă, la data calculării mediei restituirilor, 12 deconturi de scutire de accize.

Pentru contribuabilii nou-autorizați, care prezintă în 3 luni consecutive deconturi de scutire de accize, soluționate cu control anticipat și la care au fost stabilite diferențe de accize mai mici de 2%, la fiecare decont, media restituirilor se stabilește ca medie aritmetică a sumelor aprobate la restituire.

2.2. Stabilirea riscului fiscal mare al unui contribuabil, pe baza informațiilor primite de la organele de inspecție fiscală pentru contribuabilul respectiv, se realizează de compartimentul de specialitate.

Astfel, organul fiscal cu atribuții de inspecție fiscală va oferi informații referitoare la contribuabilii pentru care au fost primite solicitări de la alte instituții de efectuare a inspecției fiscale în scopul cercetării unor fapte de evaziune fiscală, cei pentru care au fost transmise organelor de cercetare penală sesizări efectuate cu ocazia inspecției fiscale, care cuprind fapte ce ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii, precum și orice alte informații pe care le consideră importante în stabilirea riscului fiscal mare.

Informațiile vor fi transmise pe baza unui referat motivat, aprobat de conducerea organului de inspecție fiscală, până pe data de 5 a lunii următoare celei în care au fost primite solicitările sau au fost înaintate sesizări. Referatul va cuprinde toți contribuabilii în cauză. Societățile cuprinse în referatele trimise compartimentelor de specialitate vor fi înscrise de către acestea din urmă într-o bază de date specială.

Schimbarea încadrării din categoria de risc fiscal mare și ștergerea din baza de date specială se fac tot la propunerea organului de inspecție fiscală, prin referat motivat, transmis compartimentului de specialitate până la data de 5 a fiecărei luni.

2.3. Stabilirea riscului fiscal mare al unui contribuabil, de către organul teritorial al Gărzii Financiare, se realizează pe baza unui referat motivat, aprobat de conducerea acestuia.

Referatul motivat privind stabilirea riscului fiscal mare, aprobat, se transmite compartimentului de specialitate până la data de 30 a fiecărei luni și se înscrie într-o bază de date specială.

Schimbarea încadrării din categoria de risc fiscal mare și ștergerea din baza de date specială se realizează tot la propunerea organului teritorial al Gărzii Financiare, prin referat motivat, aprobat de conducerea acestuia, transmis compartimentului de specialitate până la data de 30 a fiecărei luni și înscris în baza de date specială.

3. A doua etapă presupune completarea cartușului C "Indicatori" al Fișei indicatorilor de risc fiscal, pentru contribuabilii care nu se încadrează în prevederile pct. 2 de la lit. B1.

Pentru stabilirea comportamentului fiscal al contribuabililor, perioada de referință ce se va lua în calcul cuprinde ultimele 12 luni anterioare lunii la care se referă decontul de scutire de accize.

Datele din situațiile financiare se vor completa astfel:

- pentru deconturi aferente perioadei ianuarie-iunie - raportări contabile din anul precedent;

- pentru deconturi aferente perioadei iulie-decembrie - situații financiare anuale.

3.1. În baza punctajului obținut la indicatori, contribuabilii se împart în două categorii:

a) contribuabili cu risc fiscal mare, dacă punctajul obținut este mai mare de 250 de puncte;

b) contribuabili cu risc fiscal mic, dacă punctajul obținut este mai mic sau egal cu 250 de puncte.

4. Solicitările depuse de contribuabilii cu risc fiscal mare se transmit zilnic, pe bază de borderou, compartimentului cu atribuții în domeniul inspecției fiscale.

Pentru fiecare solicitare, dosarul va cuprinde:

- decontul de scutire de accize;

- documentația depusă de solicitant;

- fișa indicatorilor de risc fiscal.

5. În cazul deconturilor de scutire de accize depuse de contribuabilii cu risc fiscal mic, se verifică în evidența specială, pentru fiecare contribuabil, dacă există deconturi de scutire de accize depuse în perioadele anterioare și nesoluționate. În această situație decontul de scutire de accize va fi soluționat odată cu deconturile anterioare, fiind încadrat în aceeași categorie de risc.

În situația în care, pentru contribuabilul care a depus decontul de scutire de accize, nu există deconturi de scutire de accize depuse în perioadele anterioare și nesoluționate, decontul se va supune analizei de risc.

B2. Analiza de risc în cazul deconturilor depuse de contribuabilii cu risc fiscal mic

1. Prima etapă a analizei constă în compararea sumei solicitate la restituire cu media aritmetică a accizelor restituite în ultimele 12 luni anterioare lunii la care se referă decontul de scutire de accize.

2. Dacă suma solicitată la restituire este mai mică sau egală cu media aritmetică a accizelor restituite în ultimele 12 luni anterioare lunii la care se referă decontul de scutire de accize, se emite Decizia de restituire a accizelor prevăzută în anexa nr. 3 la procedură.

Decizia de restituire a accizelor se emite în 3 exemplare (un exemplar se transmite compartimentului de colectare, un exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului și un exemplar se transmite contribuabilului), se vizează de conducătorul compartimentului de specialitate și se aprobă de conducătorul unității fiscale/directorul coordonator.

Decizia de restituire de accize emisă este o decizie sub rezerva verificării ulterioare, potrivit

art. 88 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

3. Dacă suma solicitată la restituire este mai mare decât media aritmetică a accizelor restituite în ultimele 12 luni anterioare lunii la care se referă decontul de scutire de accize, decontul se supune analizei documentare.

B3. Analiza documentară

1. Pentru efectuarea analizei documentare, compartimentul de specialitate solicită contribuabilului prezentarea de documente suplimentare, care să justifice diferența în plus față de suma solicitată la restituire.

2. Solicitarea documentației se face în scris, menționându-se documentele care trebuie prezentate, data și locul întâlnirii, precum și numele și prenumele persoanei din cadrul compartimentului de specialitate, care se ocupă de analiză. Modelul înștiințării este prevăzut în anexa nr. 4 la procedură.

3. Pentru efectuarea analizei documentare, compartimentul de specialitate va solicita contribuabilului să prezinte:

- balanțele de verificare;

- contractele comerciale, facturile și documentele vamale care să ateste importul efectuat, după caz;

- documentele pentru operațiuni economice la intern;

- documentele care să ateste creșterea consumului mediu față de perioadele precedente, precum și alte documente din care să rezulte diferența de accize solicitată la restituire;

- orice alte documente pe care organul fiscal le consideră necesare pentru justificarea restituirii.

Documentele prezentate trebuie să se refere la perioada din care provine suma accizelor solicitate la restituire.

4. Neprezentarea în termenul stabilit de organul fiscal a documentelor solicitate pentru efectuarea analizei documentare atrage încadrarea în gradul de risc fiscal mare și soluționarea cu verificare de către organele de inspecție fiscală.

5. Termenul legal de soluționare se prelungește cu perioada cuprinsă între data emiterii înștiințării pentru prezentarea documentelor și data prezentării documentelor la organul fiscal, potrivit

art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

6. Pentru toate deconturile supuse analizei documentare se întocmește Referatul pentru analiză documentară, în două exemplare, potrivit modelului din anexa nr. 5 la procedură.

7. Referatul pentru analiză documentară se înaintează, împreună cu decontul de scutire de accize, conducătorului compartimentului, pentru avizare.

8. În cazul în care, prin referat, se propune restituirea sumei solicitate, se întocmește decizia de restituire a accizelor. Decontul de scutire de accize, referatul pentru analiză documentară și decizia de restituire a accizelor se transmit conducătorului unității fiscale/directorului coordonator pentru aprobare.

Decizia de restituire a accizelor emisă este o decizie sub rezerva verificării ulterioare, potrivit

art. 88 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

9. În cazul în care prin referatul pentru analiză documentară se propune efectuarea verificării de către organele de inspecție fiscală, acesta se înaintează, împreună cu decontul de scutire de accize, spre avizare conducătorului compartimentului, apoi spre aprobare conducătorului unității fiscale/directorului coordonator.

După aprobare se transmite compartimentului de inspecție fiscală dosarul solicitării, cuprinzând următoarele documente:

- decontul de scutire de accize;

- documentația depusă de solicitant;

- fișa indicatorilor de risc fiscal;

- referatul pentru analiză documentară.

C. Fluxul operațiunilor în cazul deconturilor de scutire de accize, soluționate cu verificare efectuată de organele de inspecție fiscală

1. Deconturile de scutire de accize care au fost încadrate în categoria de risc fiscal mare se transmit, zilnic, împreună cu documentația aferentă, compartimentului cu atribuții de inspecție fiscală, în vederea efectuării verificării. Verificarea se efectuează în baza

art. 56 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2. După finalizarea controlului, compartimentul cu atribuții în domeniul inspecției fiscale va întocmi procesul-verbal de control, în care se vor înscrie, în mod distinct, motivele de fapt și temeiul de drept pentru accizele propuse spre respingere.

3. În maximum 35 de zile calendaristice de la data depunerii decontului, compartimentul cu atribuții de inspecție fiscală va transmite compartimentului de specialitate dosarul solicitării, împreună cu procesul-verbal de control.

4. În situațiile în care, pentru soluționarea solicitării de restituire, organul cu atribuții în domeniul inspecției fiscale consideră că sunt necesare informații suplimentare, termenul de soluționare se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor respective, potrivit

art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prelungirea termenului de soluționare se realizează pentru întreaga solicitare de restituire, nu pentru sume parțiale.

5. În baza procesului-verbal de control, compartimentul de specialitate va emite decizia de restituire a accizelor.

6. În maximum 40 de zile calendaristice de la data depunerii decontului, compartimentul de specialitate va transmite compartimentului de colectare decizia de restituire a accizelor aprobată de conducătorul unității fiscale/directorul coordonator.

D. Fluxul operațiunilor în cadrul compartimentului de colectare

1. La sfârșitul fiecărei zile compartimentul de specialitate va transmite compartimentului de colectare, în vederea compensării și/sau restituirii, deciziile de restituire a accizelor aprobate.

2. Compartimentul de colectare, în baza datelor din evidența analitică pe plătitor și a deciziei de restituire, întocmește nota de compensare și/sau nota de restituire/rambursare, conform formularelor aprobate.

Nota se întocmește în 4 exemplare, se semnează de șeful compartimentului de colectare și se aprobă de conducătorul unității fiscale/directorul coordonator.

Nota aprobată se transmite cel mai târziu a doua zi, pe bază de borderou, compartimentului trezorerie, în vederea efectuării compensării și/sau restituirii.

Datele din decizia de restituire aprobată vor fi operate în evidența analitică pe plătitor, la poziția denumită "accize de restituit", în fișa de plătitor fiind înscrise numai accizele aprobate la restituire.

3. După efectuarea compensării și/sau restituirii, compartimentul de trezorerie va transmite compartimentului de colectare 3 exemplare din nota de compensare și/sau nota de restituire/rambursare, cuprinzând și data la care s-a efectuat operațiunea de compensare și/sau restituire, cel târziu a doua zi de la efectuarea compensării și/sau restituirii.

E. Finalizarea procedurii și arhivarea documentelor

1. Compartimentul de colectare va reține decizia de restituire a accizelor și un exemplar din nota de compensare și/sau nota de restituire/rambursare și va transmite compartimentului de specialitate, cel mai târziu a doua zi, două exemplare din notă, un exemplar pentru a fi comunicat contribuabilului și un exemplar în vederea arhivării.

2. După operarea datelor privind soluționarea decontului de scutire de accize în evidența specială, compartimentul de specialitate va transmite dosarul solicitării compartimentului de gestionare a dosarului fiscal, în vederea arhivării.

Dosarul solicitării va cuprinde:

1. decontul de scutire de accize;

2. documentația depusă de solicitant;

3. fișa indicatorilor de risc fiscal;

4. referatul pentru analiză documentară și/sau procesul-verbal de control, după caz;

5. decizia de restituire a accizelor;

6. nota de compensare și/sau nota de restituire/ rambursare, cuprinzând data la care s-a efectuat operațiunea de compensare și/sau restituire.

3. În cel mult o zi de la primirea notei de compensare și/sau a notei de restituire/rambursare de la compartimentul de colectare, compartimentul de specialitate înștiințează contribuabilul despre modul de soluționare a solicitării de restituire, prin transmiterea notei de compensare și/sau a notei de restituire/rambursare, însoțite de decizia de restituire a accizelor.

4. Compartimentul de specialitate va transmite compartimentului de inspecție fiscală, până la data de întâi a lunii următoare, un extras al registrului de evidență specială, cuprinzând deconturile de scutire de accize, soluționate cu control ulterior în luna anterioară, pentru cuprinderea în programul de inspecție fiscală.

5. Controlul ulterior se efectuează în maximum 2 ani de la aprobarea restituirii.

Anexa

ANEXA 1

la procedură

EVIDENȚA DECONTURILOR DE SCUTIRE DE ACCIZE

Nr. crt.

Denu- mirea/ numele și pre- numele

Codul de identifi- care fiscală

Nr. și data înregis- trării decon- tului de scutire de accize

Suma solici- tată

Proce- dura aplicată în soluțio- nare1)

Decizia organului fiscal2)

Suma aprobată

Diferen- țele consta- tate față de suma solici- tată

Nr. și data adresei de transmi- tere spre soluțio- nare comparti- mentului de inspecție fiscală

Nr. și data adresei de transmi- tere a rezultate- lor con- trolului de la ac- tivitatea de inspecție fiscală

Prelungirea termenului de soluționare

Data efectu- ării compen- sării și/sau a resti- tuirii

Nr. de zile de soluționare

Ca urmare a inspec- ției fiscale

Ca urmare a analizei docu- mentare

A) Total

B) Prelun- girea terme- nului

Depăși- rea terme- nului legal

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14= (col. 13- col. 3)

15= (col. 11+ col. 12)

16= (col. 14-col. 15-45 de zile)

-------

*1) Se va completa cu:

R - în cazul în care se încadrează la pct. 2 al

lit. B din cap. II al procedurii (risc fiscal mare

fără analiză);

D - în cazul soluționării directe (suma solicitată

mai mică sau egală cu media pe 12 luni a

restituirilor);

AD - în cazul soluționării pe bază de analiză

documentară;

V - în cazul soluționării cu verificare efectuată de

organele de inspecție fiscală.

*2) Se va completa cu:

A - în cazul cererilor aprobate;

R - în cazul cererilor respinse.

Anexa 2 la procedură

FIȘA INDICATORILOR DE RISC FISCAL

A. Datele de identificare a contribuabilului

Denumirea ................................................................

Codul de identificare fiscală ............................................

Domiciliul fiscal ........................................................

B. Risc fiscal mare

- au înscrise fapte în cazierul fiscal;

- sunt nou-autorizați;

- nu au nici un salariat;

- nu au bunuri imobile sau mobile în patrimoniu;

- activitatea de inspecție fiscală a comunicat compartimentului de specialitate informații că prezintă un risc fiscal mare, conform Referatului nr. ............................;

- organele teritoriale ale Gărzii Financiare au comunicat compartimentului de specialitate informații că prezintă un risc fiscal mare, conform Referatului nr. ...................

C. Indicatori

Nr. crt.

Indicatori

Punctajul

1.

Capitalurile proprii

- mai mic sau egal cu 0

100

- mai mare decât 0

0

2.

Gradul de îndatorare = capital împrumutat/capital propriu

- mai mare decât 0 și mai mic sau egal cu 1

0

- mai mare decât 1

50

3.

Profitabilitatea = profit/cifra de afaceri

- egal cu 0

70

- mai mare decât 0

0

4.*)

Declarațiile fiscale nedepuse în perioada de referință

- nici una (toate declarațiile depuse)

0

- 1

50

- mai mult de una

100

5.*)

Obligațiile fiscale restante în perioada de referință

- obligații la începutul perioadei mai mici decât obligațiile la sfârșitul perioadei

50

- obligații la începutul perioadei mai mari decât obligațiile la sfârșitul perioadei

30

- nu există

0

6.

Numărul de restituiri soluționate fără verificare în ultimele 12 luni

- până la 3 inclusiv

0

- între 4-6 inclusiv

20

- între 7-9 inclusiv

40

- între 10-12 inclusiv

60

7.

Ponderea sumelor neaprobate la restituire în totalul sumei solicitate la restituire

[(sume solicitate--sume aprobate)/sume solicitate]

- pondere suma neaprobată <= 2%

0

- 2% > pondere suma neaprobată <= 4%

5

- 4% > pondere suma neaprobată <= 6%

15

- 6% > pondere suma neaprobată <= 8%

35

- 8% > pondere suma neaprobată <= 10%

45

- pondere suma neaprobată > 10%

60

8.

Totalul sumelor restituite în ultimele 12 luni fără verificare

- între 5.000 lei RON și 50.000 lei RON inclusiv

0

- între 50.001 lei RON și 150.000 lei RON inclusiv

10

- între 150.001 lei RON și 350.000 lei RON inclusiv

20

- între 350.001 lei RON și 550.000 lei RON inclusiv

30

- între 550.001 lei RON și 750.000 lei RON inclusiv

40

- între 750.001 lei RON și 1 milion lei RON inclusiv

50

- mai mari de 1 milion lei RON

60

TOTAL PUNCTAJ:

D. Media accizelor restituite în ultimele 12 luni .........................

(suma accizelor restituite în ultimele 12 luni/12)

--------

Pct. 4*) - se verifică depunerea formularului 100 "Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat" și, după caz, a formularului 300 "Decont de T.V.A.".

Pct. 5*) - se consideră toate obligațiile declarate de către contribuabili sau stabilite de către organul fiscal și neachitate, cu excepția sumelor pentru care acesta beneficiază de înlesniri la plată aprobate.

LEGENDA:

Locul de unde se obțin elementele din fișa de calcul al mediei restituirilor:

1. Bilanțul contabil, pentru pct. 1, 2 și 3, precum și contul de profit și pierdere, pentru pct. 3.

Rd. 1 = rd. 82 bilanț conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94/2001

rd. 32 bilanț conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 306/2002

Rd. 2 = rd. 58/rd. 82 bilanț conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94/2001

rd. 14/rd. 32 bilanț conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 306/2002

Datele se completează numai în condițiile în care capitalul propriu este pozitiv și există datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (capital împrumutat).

Rd. 3 = rd. 77 bilanț sau rd. 1 cont profit și pierdere, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94/2001

rd. 29 bilanț sau rd. 1 cont profit și pierdere, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 306/2002

2. Aplicația "DECIMP", pentru pct. 4.

3. Fișa analitică de evidență pe plătitori, pentru pct. 5.

Anexa 3 la procedură

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Unitatea fiscală .........................

Nr. înregistrare ............ Data ............

DECIZIE DE RESTITUIREA ACCIZELOR

Către: Denumirea/Numele și prenumele ....................................

Codul de identificare fiscală ...........................................

Adresa: localitatea ..................., str. ................... nr. ...., bl. ...., ap. ...., et. ..., județul/sectorul ........... .

În baza art. 85 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Decontului de scutire de accize pentru perioada fiscală ................., înregistrat sub nr. ......... din ............., și a analizei de risc/verificării efectuate în perioada .............., se stabilește acciza de restituit astfel:

1. Acciza solicitată la restituire ............... lei

2. Acciza aprobată la restituire ............... lei

3. Acciza respinsă la restituire ............... lei

3.1. Motivele de fapt ale respingerii

3.2. Temeiul de drept

Actul normativ nr. ............... art. ...... paragraful ..... pct. ..... lit. ...... alin. .........

Suma aprobată la restituire urmează procedura prevăzută la art. 111, 112 sau 113, după caz, din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prezenta decizie de restituire a accizelor poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, la organul fiscal emitent.

Aprobat,

Verificat,

Întocmit,

Funcția

Funcția

Funcția

Numele și prenumele

Numele și prenumele

Numele și prenumele

Data

Data

Data

Semnătura

Semnătura

Semnătura

Anexa 4 la procedură

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Unitatea fiscală .........................

Nr. înregistrare ............ Data .............

CĂTRE,

Denumirea ..................................................................

Codul de identificare fiscală ..............................................

Adresa: localitatea ....................., str. .................... nr. ...., bl. ...., ap. ...., et. ..., județul/sectorul ............

Prin decontul de scutire a accizelor aferent lunii .............. anul ........, ați solicitat restituirea sumei de .................... lei.

În vederea soluționării acestei solicitări, vă rugăm să prezentați, până cel târziu la data de ...................., între orele ..........., la domnul/doamna ......................., camera ......, telefon .............., următoarele documente, pentru perioada .......................:

- balanțele de verificare;

- contractele comerciale, facturile și documentele vamale care să ateste importul efectuat, după caz;

- documentele care să ateste creșterea consumului mediu față de perioadele precedente, precum și alte documente din care să rezulte diferența de accize solicitată la restituire;

- alte documente relevante pentru susținerea solicitării dumneavoastră.

Documentele vor fi prezentate în original și în copie.

Neprezentarea, în termenul stabilit, a documentelor solicitate pentru efectuarea analizei documentare atrage încadrarea în gradul de risc fiscal mare și soluționarea cu verificare de către organele de inspecție fiscală a solicitării dumneavoastră.

Conducătorul unității fiscale,

.............................

Anexa 5 la procedură

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Unitatea fiscală ..........................

Nr. .......................................

Aprobat,

Conducătorul unității fiscale/

Director coordonator

Avizat,

Șef compartiment specialitate

REFERAT PENTRU ANALIZA DOCUMENTARĂ

A. Datele de identificare a contribuabilului

Codul de identificare fiscală ............................................

Denumirea ................................................................

Domiciliul fiscal ........................................................

B. Analiza documentară

1. Perioada fiscală la care se referă decontul de scutire

de accize

2. Media pe 12 luni a restituirilor de accize

3. Suma solicitată la restituire

4. Diferența dintre suma solicitată și media de la rd. 2

5. Se încadrează decontul în tiparul ultimelor perioade?

[] Da

[] Nu

6. Oferă ultimul raport de inspecție fiscală motive pentru

inițierea unei inspecții anticipate?

[] Da

[] Nu

7. Au fost solicitate documente suplimentare?

Da, adresa

nr. ....

din ......

8. Contribuabilul nu s-a prezentat până la expirarea

termenului stabilit de organul fiscal

[] Decontul se

transmite

activității de

inspecție

fiscală.

9. Sunt anexate copii ale documentelor care au fost supuse

analizei, potrivit borderoului anexat:

10. Documente analizate și aspecte constatate

11. Se propune aprobarea restituirii în urma analizei

documentare:

[] Da, în

totalitate -

suma ..........

[] Nu, se

transmite

pentru

verificare

organelor de

inspecție

fiscală.

Întocmit,

...............

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.