Normele din 15 decembrie 2005
de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 247/2005 19 iulie 2005 (prevederi anume) privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Capitolul I Organizarea Oficiului Național de Rentă Viageră Agricolă și a birourilor județene
Articolul 1
Sediul Oficiului Național de Rentă Viageră Agricolă, denumit în cele ce urmează Oficiul național, este în București, str. Știrbei Vodă nr. 43, sectorul 1.
Articolul 2
La nivelul fiecărui județ se organizează și funcționează birouri ale Oficiului național ca reprezentanțe teritoriale în structura aparatului propriu al Agenției Domeniilor Statului, fără personalitate juridică, denumite în cele ce urmează birouri județene.
Articolul 3
Fondurile necesare pentru plata rentei viagere agricole se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Capitolul II Documente și proceduri
Articolul 4
Pot beneficia de renta viageră agricolă cetățenii români care au împlinit vârsta de 62 de ani la data înstrăinării sau, respectiv, a arendării terenurilor agricole proprietate personală.
Terenurile care sunt înstrăinate sau arendate sunt cele dobândite anterior anului 1989 sau după 1989 prin aplicarea
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și care nu au fost înstrăinate prin acte între vii după 1990.
Beneficiază de prevederile legii și persoanele prevăzute la
art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele care au dobândit terenuri prin moștenire de la cei care au primit titluri de proprietate prin aplicarea
Legii nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Legii nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare. Aceștia trebuie să își dovedească calitatea prin certificatul de moștenitor.
Beneficiază de renta viageră agricolă proprietarii care au încheiat contracte de arendare după apariția
Legii nr. 247/2005 , dacă aceste contracte sunt încă în vigoare la sfârșitul anului calendaristic pentru care se plătește renta.
În cazul proprietarilor căsătoriți, care beneficiază de renta viageră agricolă prin înstrăinarea sau arendarea unor terenuri proprietate comună, în devălmășie sau pe cote-părți, și în cazul cărora doar unul dintre soți îndeplinește condiția de vârstă, renta viageră agricolă se va plăti doar până la decesul soțului respectiv. Soțul supraviețuitor beneficiază de renta viageră agricolă dacă, anterior datei decesului rentierului, a împlinit vârsta minimă prevăzută de
art. 9 din titlul XI al Legii nr. 247/2005 , cu reducerea corespunzătoare a sumei acordate în situația în care suprafața se diminuează întrucât există și alți moștenitori. În această situație pe numele soțului supraviețuitor se va emite un nou carnet de rentă viageră agricolă.
Articolul 5
Persoanele care doresc să beneficieze de renta viageră agricolă trebuie să depună la biroul județean în a cărui rază teritorială se află terenul care face obiectul vânzării sau arendării, personal ori prin mandatar, o cerere, conform anexei nr. 1, însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate al solicitantului;
b) copie de pe actul de vânzare-cumpărare intabulat sau, după caz, de pe titlul de proprietate al arendatorului și de pe contractul de arendă încheiat cu respectarea prevederilor
Legii arendării nr. 16/1994 , cu modificările și completările ulterioare;
c) declarație pe propria răspundere din care să rezulte faptul că nu are în proprietate pentru folosința proprie teren agricol în suprafață mai mare de 0,5 ha.
Solicitanții vor prezenta la birourile județene documentele menționate la alin. (1) lit. b), în original, pe baza cărora funcționarii birourilor județene vor certifica copiile depuse. După certificare, originalele vor fi restituite solicitanților.
Opțiunea de înstrăinare sau de arendare a unui teren agricol poate fi notificată, conform anexei nr. 2, de către persoanele interesate birourilor județene. Orice persoană interesată poate consulta gratuit baza de date cu privire la intențiile de înstrăinare și arendare, constituită la nivelul Oficiului național sau al birourilor județene. Datele sintetice cu privire la terenurile oferite spre vânzare sau arendare vor fi afișate la sediile birourilor județene și ale primăriilor, precum și pe pagina de Internet a Oficiului național. Oficiul național pune la dispoziție tipizate pentru formularea notificărilor.
Articolul 6
Birourile județene înregistrează documentația pentru primirea rentei viagere agricole și o verifică în termen de maximum 10 zile de la data înregistrării solicitării. După verificare documentația este înaintată imediat spre aprobare Oficiului național.
Articolul 7
În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la înregistrarea documentației, Oficiul național comunică birourilor județene dacă solicitantul poate beneficia de rentă viageră agricolă.
Articolul 8
Birourile județene comunică solicitanților rezultatele verificărilor, stabilind data la care se pot prezenta pentru ridicarea carnetelor de rentier.
Articolul 9
Birourile județene arhivează documentația primită. Evidența rentierilor agricoli este ținută de către Oficiul național pe baza solicitărilor primite și a informațiilor primite de la birourile județene.
Articolul 10
În exercitarea atribuțiilor ce le revin birourile județene colaborează cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din cadrul consiliilor locale și județene.
La începutul fiecărui an calendaristic birourile județene vor solicita serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor situația privind beneficiarii de rentă viageră agricolă decedați în anul precedent.
Birourile județene vor solicita primăriilor la începutul fiecărui an calendaristic situația contractelor de arendă ai căror arendatori sunt înregistrați ca beneficiari de rentă viageră agricolă, cu precizarea cel puțin a următoarelor informații: dacă contractele mai sunt în vigoare, data încetării, dacă este cazul, și suprafața arendată în decursul anului respectiv.
Capitolul III Carnetul de rentier agricol
Articolul 11
Prin grija Oficiului național se vor emite carnetele de rentier agricol, având următoarele elemente:
1. dimensiune: 13 x 10 cm;
2. coperte tari de culoare portocalie pe care este inscripționată cu negru mențiunea "Carnet de rentier agricol";
3. coperta interioară va conține:
- antet - Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă;
- stema țării, plasată central;
4. prima pagină va conține:
- numele și prenumele rentierului, cu datele de identificare ale acestuia;
- numele și prenumele soțului rentierului, care se completează în condițiile în care terenul vândut sau arendat reprezintă bun comun;
- suprafața înstrăinată sau arendată.
Carnetul de rentier agricol va conține elemente de securizare și va avea în interior 6 pagini cu un număr de 36 de rubrici. Fiecare rubrică reprezintă spațiul în care se completează de către birourile județene valoarea rentei viagere agricole în euro și valoarea rentei viagere agricole în lei.
Capitolul IV Plata rentei viagere agricole
Articolul 12
Plata rentei viagere agricole se face pe baza mediei cursului calculat de Banca Națională a României din primul trimestru al anului în care se efectuează plata.
Articolul 13
Renta viageră agricolă este personală și netransmisibilă și se poate încasa doar de titularul carnetului de rentier agricol sau de mandatarul său cu procură specială autentificată.
Articolul 14
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 -------
la normele metodologice
-----------------------
CERERE
Subsemnatul ........, domiciliat în localitatea ......., str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul ......, posesor al B.I./C.I. seria ..... nr. ......, eliberat/eliberată de ......, CNP ......., având vârsta de ..... ani, solicit acordarea rentei viagere agricole, în conformitate cu prevederile titlului XI "Renta viageră agricolă" din
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare.
Dețin/am deținut în proprietate suprafața agricolă de ... ha, din care:
- suprafața vândută ................. ha;
- suprafața arendată ................. ha.
Anexez: - copie de pe B.I./C.I.;
- copie de pe actul de vânzare-cumpărare;
- copie de pe contractul de arendă;
- declarație pe propria răspundere că nu am în proprietate pentru folosința proprie teren agricol în suprafață mai mare de 0,5 ha.
Data Semnătura
.............. ..................
Biroul de Rentă Viageră al Județului ...........
Anexa 2 -------
la normele metodologice
-----------------------
NOTIFICARE
Subsemnatul ........, domiciliat în localitatea ........., str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ....., ap. ..., județul ....., posesor al B.I./C.I. seria ..... nr. ...., eliberat/eliberată de ......, CNP ......., având vârsta de ... ani, proprietar de teren agricol:
- ofer spre vânzare suprafața de ... ha, situată în localitatea ......, județul ....., având calitatea ...... (I, II, III sau IV) și solicit un preț de ...... lei/ha;
- ofer spre arendare suprafața de ... ha, situată în localitatea ....., județul ....., având calitatea de .... (I, II, III sau IV).
Data Semnătura
............... ................
Biroul de Rentă Viageră al Județului .......
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.