Decizia nr. 192/2003

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Elisabeta Mihai în Dosarul nr. 14.422/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal este prezenta Dana Valeria Berinde, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezenta solicita respingerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 14.422/2001, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 241/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Elisabeta Mihai.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

contravin prevederilor constituționale ale art. 16 și ale art. 20 coroborat cu art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și cu art. 9, 10, 11 și 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum și prevederilor art. 22, 43 și ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție. În opinia autorului excepției, "în conceptul constituțional de calitate a vieții intra și condițiile de locuinta, aceasta situație nefiind avută în vedere de către dispozițiile legale criticate", astfel ca se creează o discriminare între foștii proprietari și chiriași.

Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale și nici dispozițiilor din actele internaționale. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, care a statuat ca dispozițiile

art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

sunt constituționale.

Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, face de asemenea referire la jurisprudenta Curții Constituționale, apreciind ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Examinând încheierea de sesizare, precum și notele scrise depuse de autorul excepției în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, astfel cum a fost modificat potrivit pct. 6 din

Legea de aprobare a acestei ordonanțe nr. 241/2001 , dispoziții al căror conținut este următorul: "Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică:

a) în cazul contractelor de închiriere încheiate de chiriași cu proprietari persoane fizice, altele decât cele prevăzute la art. 2-7;

b) în cazul contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuințe proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menționați în contract sunt proprietari ai unei locuințe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinta corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeași localitate. Fac excepție contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menționați în contract au redobândit, ca fosti proprietari sau moștenitori ai acestora, locuințe care sunt efectiv ocupate de chiriași persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituție publică;

c) chiriașului care refuza sa preia în folosință o alta locuinta pusă la dispoziție, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de fostul proprietar sau de moștenitorii acestuia ori de autoritățile publice locale;

d) în cazul litigiilor determinate de refuzul chiriașilor cărora li s-a notificat sa încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul, potrivit

Legii nr. 17/1994 ,

Legii nr. 112/1995

sau

Legii nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) în cazul litigiilor dintre proprietar și chiriaș având ca obiect schimbul de locuințe;

f) în cazul chiriașilor care au subinchiriat locuinta fără consimțământul scris al proprietarului;

g) în cazul chiriașilor care au schimbat total sau parțial destinația ori structura interioară a locuinței fără consimțământul scris al proprietarului și fără aprobările legale;

h) chiriașului care a pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, clădirii în care este situata aceasta, instalațiilor sau bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părți din acestea;

i) chiriașului care are un comportament ce face imposibila conviețuirea sau împiedica folosirea normală a locuinței;

j) chiriașilor rezidenți în străinătate care, fără a fi detasati, nu au mai folosit locuinta mai mult de un an fără întrerupere."

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, pentru cele ce urmează.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

are ca scop protecția chiriașilor, asigurarea stabilitatii în viitor a drepturilor lor locative, prin acordarea dreptului chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere și crearea unor garanții împotriva unei evacuari abuzive, precum și a unui drept de preemțiune în cazul în care proprietarul intenționează sa vândă locuinta.

Măsurile de protecție a chiriașilor, instituite prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , își au temeiul constituțional în prevederile art. 43 alin. (1) și în cele ale art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.";

- Art. 134 alin. (2) lit. f): "Statul trebuie să asigure: [...]

f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții."

Conținutul notiunii "nivel de trai decent" nu este definit de Constituție, dar el trebuie examinat în raport cu situațiile avute în vedere de legiuitor, precum și în funcție de reglementările internaționale privind drepturile omului, obligatorii, în temeiul art. 11 și 20 din Constituție.

În acest sens, potrivit art. 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde, printre altele, și dreptul la locuinta. În același sens, art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, prevăzând obligația statelor de a recunoaște dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa, se referă, în mod expres, și la locuinta.

Legea interna, dezvoltand aceste principii, trebuie să aducă soluții concrete în diferite domenii supuse reglementării. Rezultă deci ca legiuitorul, dând curs acestor dispoziții, este îndreptățit, stabilind conținutul și limitele dreptului de proprietate, sa țină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci și de cele ale chiriașilor, cărora statul trebuie să le asigure dreptul la o locuinta, realizand un echilibru între cele doua comandamente constituționale.

Examinând susținerile autorilor excepției cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea constata ca acestea, de asemenea, nu pot fi primite. Textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat prin art. 16 din Constituție, tratamentul egal impunandu-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice. Curtea Constituțională a reținut în mod constant în jurisprudenta sa ca principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotriva, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite. Dispozițiile legale criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar și pe chiriaș, stabilind, pe de o parte, în ce măsura proprietarul poate refuza, în mod justificat, prelungirea contractului, iar pe de altă parte, dând chiriașului posibilitatea să își apere dreptul locativ în condițiile în care nu i se poate reprosa vreo conduita culpabilă.

De altfel, Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 . Astfel, prin deciziile: nr. 213 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 3 octombrie 2002; nr. 89 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 6 iunie 2001; nr. 166 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 7 noiembrie 2000, și nr. 168 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 noiembrie 2000, Curtea Constituțională a statuat ca aceste dispoziții sunt constituționale.

Soluțiile din aceste decizii sunt valabile și în cauza prezenta, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Și, în fine, în legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 22 din Constituție, referitor la dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, Curtea constata ca acest text nu are incidența în cauza.

Fața de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Elisabeta Mihai în Dosarul nr. 14.422/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2003.