Legea nr. 105/1996

Evidenta cetățenilor români care domiciliază în România se tine după principiul locului de domiciliu al acestora, de Ministerul de Interne, prin formațiunile de evidenta a populației, în cadrul Sistemului național informatic de evidenta a populației.

În sensul prezentei legi, prin formațiune de evidenta a populației se înțelege orice structura de aceasta specialitate, constituită și organizată de Ministerul de Interne.

Sistemul național informatic de evidenta a populației reprezintă ansamblul de activități desfășurate pentru ținerea evidentei populației, locului de domiciliu, stabilirii reședinței, pentru eliberarea cărților de identitate și evidenta locatarilor prin cartea de imobil.

Registrul permanent de evidenta a populației este o parte componenta a Sistemului național informatic de evidenta a populației și se întocmește pe baza datelor de evidenta a persoanelor, în scopul cunoașterii numărului, structurii și miscarii populației pe teritoriul tarii.

Întocmirea, actualizarea, exploatarea și valorificarea datelor Registrului permanent de evidenta a populației se fac de Ministerul de Interne, prin formațiunile de evidenta a populației.

Conținutul Registrului permanent de evidenta a populației se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului de Interne.

Datele individuale referitoare la persoana fizica au caracter confidențial; în toate cazurile, acestea nu pot fi comunicate altor persoane fizice sau juridice decît în condițiile legii.

Fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la naștere, un cod numeric personal care se înscrie în actele și certificatele de stare civilă și se preia în celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele persoanei respective, precum și în Registrul permanent de evidenta a populației.

Codul numeric personal reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizica și constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucreaza date nominale privind persoana fizica.

Gestionarea și verificarea atribuirii codului numeric personal revine Ministerului de Interne, prin formațiunile de evidenta a populației.

Formatiunea de evidenta a populației de la locul de domiciliu al persoanei fizice comunică acesteia, la cerere, date înscrise în fișa proprie.

Formatiunea de evidenta a populației poate comunică, la cerere, unei persoane fizice sau juridice, date de stare civilă, domiciliul sau reședința altei persoane fizice, numai după ce a obținut consimțământul scris al acesteia.

Consimțământul prevăzut la alin. (2) nu este necesar când exista un temei legal justificat.

Cartea de identitate este documentul care se eliberează cetățeanului român cu domiciliul în România, la împlinirea virstei de 14 ani, și cu care se face dovada identității și a domiciliului.

Cu cartea de identitate se poate face și dovada cetateniei române.

În relațiile dintre cetățeni și orice alte persoane fizice sau persoane juridice se folosesc, pentru legitimare și identificare, cărți de identitate valabile, potrivit legii.

Dovada identității, cetateniei române și a domiciliului minorului sub 14 ani se face cu certificatul de naștere al acestuia și cu cartea de identitate a părintelui sau a reprezentantului sau legal.

În sensul prezentei legi, prin cartea de identitate se înțelege și cartea de identitate provizorie.

Minorilor, care, la împlinirea virstei de 14 ani, se găsesc internati în unități de protecție socială, li se eliberează cărți de identitate prin grija administrației unităților respective, de către formațiunile de evidenta a populației pe raza cărora funcționează unitățile de protecție socială.

În situația în care părinții celor prevăzuți la alin. (1) nu sunt cunoscuți, la rubrica "domiciliu" se înscrie adresa unității de protecție socială respective.

Cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate de 10 ani.

De la împlinirea virstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează fără termen de valabilitate.

Orice modificări, adaugari sau mențiuni, altele decît cele prevăzute de lege, înscrise în cartea de identitate, sunt interzise și atrag nulitatea sa.

Politistul care constata una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) este obligat sa retina cartea de identitate și sa o depună la formatiunea de evidenta a populației.

În situațiile prevăzute la alin. (1), nulitatea se constata de către orice formațiune de evidenta a populației.

Personalul celorlalte autorități publice abilitate prin lege sa legitimeze persoane fizice, în cazul stabilirii uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1), este obligat sa anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

O noua carte de identitate se eliberează:

a) la expirarea termenului de valabilitate;

b) dacă s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinților, data sau locul nașterii;

c) în cazul schimbării domiciliului;

d) în cazul deteriorării;

e) în cazul distrugerii, pierderii sau furtului;

f) la expirarea sau revocarea interdicției titularului de a se afla în anumite localități;

g) când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

h) în cazul anulării.

Cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a cărții de identitate, persoana fizica în cauza ori reprezentantul sau legal are obligația să solicite formatiunii de evidenta a populației eliberarea unei noi cărți de identitate, prezentind, după caz, documentele prevăzute la art. 11.

În termenul de 15 zile de la producerea uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) - h), persoana fizica în cauza este obligată să solicite formatiunii de evidenta a populației eliberarea unei noi cărți de identitate.

Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:

a) când persoana fizica care solicită eliberarea cărții de identitate nu poseda toate actele necesare eliberării acesteia;

b) în cazul distrugerii, pierderii sau furtului cărții de identitate.

Pentru cartea de identitate provizorie, termenul de valabilitate se stabilește de formatiunea de evidenta a populației, dar nu poate depăși un an.

Cartea de identitate a persoanei fizice reținute, arestata preventiv sau care executa pedepse privative de libertate se păstrează de administrația aresturilor ori a penitenciarelor și se restituie la punerea în libertate a titularilor acesteia.

Cartea de identitate a persoanei fizice internate în instituții de reeducare și de protecție socială se păstrează, pe durata internării, de către administrația acestor instituții.

Titularii cărților de identitate, precum și autoritățile publice prevăzute la art. 19 sunt obligate sa ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.

Furtul cărții de identitate trebuie reclamat de către persoanele fizice și autoritățile publice menționate în alin. (1) unității de poliție pe raza căreia s-a produs, în termen de 24 de ore de la constatare, iar pierderea sau distrugerea, la formatiunea de evidenta a populației de la locul de domiciliu sau reședința a titularului.

Cartea de identitate a unei persoane fizice nu poate fi reținută în afară cazurilor prevăzute în prezenta lege.

Este interzisă darea sau primirea cărții de identitate drept garanție pentru prestarea unor servicii, pentru încredințarea unor bunuri și valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri.

Cetățenii români cu domiciliul în România au dreptul să-și stabilească sau să-și schimbe domiciliul ori reședința în orice localitate din țara, în condițiile legii.

Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) nu pot avea, în același timp, decît un singur domiciliu și o singura reședința. În cazul în care acestea dețin mai multe locuințe își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.

Domiciliul persoanelor fizice prevăzute în art. 24 este la adresa din localitatea unde acestea își au locuinta statornică.

Domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic.

Domiciliul minorului încredințat de instanța judecătorească unei alte persoane rămâne la părinții săi, iar în cazul în care aceștia au domiciliile separate și nu se înțeleg, instanța judecătorească decide la care dintre ei va avea domiciliul minorul.

Domiciliul minorului este la reprezentantul sau legal, în cazul în care numai unul dintre părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se afla sub tutela.

Dispozițiile alin. (4) se aplică și în cazul persoanei fizice puse sub interdicție.

Stabilirea domiciliului sau, după caz, înscrierea mențiunii de stabilire a reședinței în cartea de identitate se face la cererea persoanei fizice interesate, care declara pe propria răspundere adresa la care are locuinta asigurata.

Declarația se da în scris și se semnează în fața unei persoane autorizate din cadrul formatiunii de evidenta a populației.

Pentru minorii și persoanele fizice puse sub interdicție, declarația prevăzută la alin. (2) se da și se semnează de părinți sau de reprezentanții lor legali.

În cazurile de imposibilitate de scriere sau de semnare se face mențiune despre aceasta.

Stabilirea domiciliului sau a reședinței se înscrie în fișa de evidenta a populației și în Registrul permanent de evidenta a populației.

Persoana care locuiește temporar mai mult de 45 de zile la alta adresa decît cea de domiciliu este obligată să se prezinte la formatiunea de evidenta a populației pentru înscrierea, în cartea de identitate și în documentele de evidenta, a mențiunii de stabilire a reședinței.

Mențiunea de stabilire a reședinței se acordă pentru perioada solicitată, dar nu mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cît persoana locuiește la reședința stabilită. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni de stabilire a reședinței.

Evidenta locatarilor prin cartea de imobil se tine în următoarele categorii de imobile:

a) destinate cazarii în comun;

b) care servesc total sau parțial ca locuinta, situate în municipii, orașe sau în comunele din zona de frontieră;

c) care servesc total sau parțial ca locuinta, situate în celelalte localități, dacă dispun de mai multe unități locative.

Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile locatarilor imobilelor situate în incinta unităților militare, a sediilor misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare sau în locuintele ocupate exclusiv de membrii acestora.

Organizarea activității de ținere a evidentei locatarilor prin cartea de imobil revine Ministerului de Interne, prin unitățile de poliție. Proprietarul, administratorul de imobil sau unul dintre locatari, desemnat de aceștia, căruia i-a fost încredințată cartea de imobil, are obligația sa înscrie, pe baza cărților de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv și sa o prezinte, la cerere, organelor abilitate ale Ministerului de Interne.

Cartea de imobil se întocmește în doua exemplare, dintre care unul se păstrează la responsabilul cărții de imobil, iar celălalt la unitatea locală de poliție.

Formațiunile de evidenta a populației comunică direcțiilor județene de statistica sau, după caz, Direcției generale de statistica a municipiului București, datele necesare pentru statistica demografică, referitoare la persoanele fizice care își schimba domiciliul ori reședința dintr-o localitate în alta sau dintr-un sector în altul, în municipiul București.

Forma și cuprinsul imprimatelor folosite pentru comunicarea datelor, precum și periodicitatea și circuitul lor se stabilesc de Ministerul de Interne și Comisia Naționala pentru Statistica.