Decizia nr. 75/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 1.066/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 1998, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 mai 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 decembrie 1997, Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 1.066/1997, aflat pe rolul acelei instanțe.

În susținerea excepției se arata ca, întrucât declararea recursului în anulare constituie, potrivit art. 130 din Constituție, "o prerogativa ce aparține exclusiv procurorului general ca reprezentant al Ministerului Public, apare firesc ca retragerea acestei cai extraordinare de atac de către inițiatorului ei, conform art. 330^4 teza întâi din Codul de procedură civilă, sa reprezinte un exercițiu al aceleiași atribuții, la indemana aceluiași subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv". De aceea, se apreciază ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, care "permit părților în proces sa ceara continuarea unei cai de atac pe care nu sunt abilitate sa o declanseze și care aparține în exclusivitate unei autorități publice, apar ca neconstituționale, deoarece transfera în competența părților litigante atribuții care, potrivit art. 130 din Constituție, constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public și se exercită numai prin procurori constituiți în parchete".

Se apreciază, de asemenea, ca deși art. 16 alin. (1) din Constituție privește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu are în vedere egalitatea și tratamentul juridic al acestora în raport cu cea care se aplică autorităților publice și nici preluarea de către cetățeni a atribuțiilor ce revin respectivelor autorități.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța arata ca aceasta nu este intemeiata, textul art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă fiind constituțional. Instanța apreciază însă ca sesizarea Curții Constituționale se impune, deoarece soluționarea excepției este determinanta pentru cauza, iar Curtea, în privinta constituționalității art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu și-a spus cuvântul printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial al României.

În aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul arata ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art, 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, asa cum s-a stabilit în mod constant în practica Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate și a fost legal sesizată, în conformitate cu dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 330^4 din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor, procurorul general își poate retrage motivul recursul în anulare. În acest caz, părțile în proces pot cere continuarea judecații".

Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, prin excepția de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale. În considerentele acestei decizii s-a reținut ca "art. 330^4 din Codul de procedură civilă arata condițiile în care procurorul general își poate retrage recursul în anulare și consacra, totodată, dreptul părților din proces de a stărui pentru continuarea judecații. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuție nici o situație conflictuala cu dispozițiile Constituției". Decizia nu a fost atacată cu recurs în ceea ce privește dispozițiile art. 330^4, astfel încât ea a rămas definitivă.

Faptul ca întregul text a fost declarat constituțional nu a împiedicat părțile, în alte cauze, sa invoce excepția de neconstituționalitate a aceluiași text, Curtea mentinand prin deciziile pronunțate aceeași soluție de constituționalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea practicii sale.

Cu privire la dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin deciziile nr. 67 și nr. 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al Romanie, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, respingând aceasta excepție.

Pentru a se pronunța aceasta soluție s-a reținut, în esenta ca textele care reglementează recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, nu contravin prevederilor art. 125 și 128 din Constituție, deoarece faptul ca o cale de atac care se poate exercita numai de către procurorul general este continuată, în caz de renunțare a acestuia, la cererea uneia dintre părți, nu este o problemă de constituționalitate, ci de opțiune legislativă care nu poate fi cenzurata de justiția constituțională.

Motivele invocate prin excepția de fața nu sunt de natura sa ducă la o reconsiderare a practicii Curții.

De aceea, având în vedere ca, față de soluțiile pronunțate prin deciziile sus-menționate, nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii jurisdicționale a Curții, urmează ca excepția privind dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă să fie respinsă.

Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 1.066/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 1998.