Decizia nr. 77/1998
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Decizia nr. 73/1996 4 iunie 1996 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1, …
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.030/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 1998, fiind consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 mai 1998.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 11 februarie 1998, Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.030/1996 al acestei instanțe.
În motivarea excepției se arata ca dispozițiile legale atacate sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 128 și 130 din Constituție cu privire la "rolul Ministerului Public". Se mai susține ca, întrucât legiuitorul a rezervat numai procurorului general dreptul de a declara recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiție împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile, pentru motivele prevăzute în text, în acord cu dispozițiile art. 130 din Constituție, se impune ca și retragerea acestei cai să fie "la indemana aceluiași subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv". De aceea se apreciază ca dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, "care permit părților din proces de a cere continuarea judecații unei cai de atac pe care nu sunt abilitate sa o declanseze și care aparține în exclusivitate unei autorități publice", sunt neconstituționale, pentru ca transfera în competența părților în litigiu atribuții "care constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public", potrivit prevederilor art. 130 din Constituție, atribuții ce "se exercită numai prin procurorii constituiți în parchete".
Se precizează, totodată, ca art. 16 alin. (1) din Constituție nu are în vedere egalitatea de tratament juridică al cetățenilor "în raport cu cea care se aplică autorităților publice și nici preluarea de către cetățeni a atribuțiilor ce revin respectivelor autorități".
Exprimandu-și opinia, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata, invocand jurisprudenta Curții Constituționale, care, în mod constant, a statuat ca dispoziția legală atacată este constituțională.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și ale părții prezente, precum și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, fiind legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992.
Potrivit art. 330^4 din Codul de procedură civilă, "până la închiderea dezbaterilor, procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile în proces pot cere continuarea judecații".
Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, prin excepția de neconstituționalitate, Curtea pronunțându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale. În considerentele acestei decizii s-a reținut ca "art. 330^4 din Codul de procedură civilă arata condițiile în care procurorul general își poate retrage recursul în anulare și consacra, totodată, dreptul părților din proces de a stărui pentru continuarea judecații. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusă în discuție nici o situație conflictuala cu dispozițiile Constituției". Decizia nu a fost atacată cu recurs în ceea ce privește dispozițiile art. 330^4, astfel încât ea a rămas definitivă.
Faptul ca întregul text a fost declarat constituțional nu a împiedicat părțile, în alte cauze, sa invoce excepția de neconstituționalitate a aceluiași text, Curtea mentinand prin deciziile pronunțate aceeași soluție de constituționalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi care să facă necesară reconsiderarea practicii sale.
Cu privire la dispozițiile art. 330^4 teze a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin deciziile nr. 67 și nr. 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, respingând excepția. Pentru a se pronunța aceasta soluție s-a reținut, în esenta, ca textele care reglementează recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teze a doua din Codul de procedură civilă, nu contravin prevederilor art. 125 și 128 din Constituție, deoarece faptul ca o cale de atac care se poate exercita numai de către procurorul general este continuată, în caz de renunțare a acestuia, la cererea uneia dintre părți, nu este o problemă de constituționalitate, ci de opțiune legislativă ce nu poate fi cenzurata de justiția constituțională.
Motivele invocate prin excepția de fața nu sunt de natura sa ducă la o reconsiderare a practicii Curții.
De aceea, având în vedere ca, față de soluțiile pronunțate prin deciziile sus-menționate, nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii jurisdicționale a Curții, urmează ca excepția privind dispozițiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă să fie respinsă.
Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedură civilă, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție în Dosarul nr. 3.030/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 1998.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof.univ.dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.