Decizia nr. 333/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Monica Petronela Bârnat în Dosarul nr. 1.009/260/2018 al Judecătoriei Moinești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 917D/2018.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocatul Mihaela Iosub, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. Arată astfel că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât, în cazul soluției de renunțare la urmărirea penală, este exclusă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că renunțarea la urmărirea penală este o soluție dispusă de procurorul de caz pe considerente de oportunitate, cu privire la care există un dublu control de legalitate și temeinicie, exercitat de procurorul ierarhic superior și, respectiv, de judecătorul de cameră preliminară, în timp ce revizuirea este acea cale extraordinară de atac ce vizează îndreptarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești prin care instanța rezolvă fondul cauzei penale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Sentința penală nr. 298 din 23 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.009/260/2018, Judecătoria Moinești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Monica Petronela Bârnat cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire formulate cu privire la o încheiere definitivă prin care judecătorul de cameră preliminară a confirmat o ordonanță a procurorului de renunțare la urmărirea penală.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât încheierea definitivă prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă ordonanța procurorului de renunțare la urmărirea penală nu se regăsește printre hotărârile judecătorești cu privire la care poate fi invocat ca motiv de revizuire cazul prevăzut de dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală . În acest sens arată că prevederile

art. 452

și ale

art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală

se referă la hotărâri judecătorești definitive. Or, „încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă sau infirmă soluția propusă prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală poate fi asimilată unei asemenea situații în interpretarea in extenso a considerentelor din

Decizia Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016 “. Astfel, „deși hotărârea prin care se confirmă renunțarea la urmărirea penală beneficiază de autoritate de lucru judecat ca și hotărârile care rezolvă fondul, fiind astfel similare, părțile beneficiază - din perspectiva posibilității de a formula calea extraordinară de atac a revizuirii - de un tratament juridic diferit, ceea ce este de natură a contraveni prevederilor

art. 16 din Constituție , în condițiile în care tratamentul discriminatoriu nu își găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Mai mult, în acest fel, se limitează accesul persoanelor la justiție și implicit se încalcă dreptul la un proces echitabil“. Prin urmare, consideră că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de confirmare a renunțării la urmărirea penală pentru cazul prevăzut la

alin. (1) lit. a) , încalcă prevederile constituționale ale

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi și ale

art. 21

privind accesul liber la justiție.

7.

Judecătoria Moinești nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală . Din susținerile autoarei excepției cu privire la motivarea criticii reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală . Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. 102 pct. 272 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(4) Cazul prevăzut la

alin. (1) lit. a)

constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, […].“ [Dispozițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

prevăd că: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;“]. Prin

Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat, printre altele, că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală , care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la

alin. (1) lit. a) , este neconstituțională.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare, precum și a prevederilor

art. 6 paragraful 1

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 14

referitor la interzicerea discriminării din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale

art. 7 privind egalitatea în fața legii din Declarația universală

a drepturilor omului și ale

art. 14 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit celor statuate în jurisprudența sa, activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală și temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reținute exprimă adevărul, iar legea penală și cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă și cazuri de hotărâri definitive care au soluționat cauzele penale cu grave erori de fapt și de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, rațiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii și adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorității de lucru judecat - așadar stabilității hotărârilor judecătorești definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiției -, cazurile și condițiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opțiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituționale ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30, și

Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , precitată, paragraful 17).

14.

Calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară ( Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017 , precitată, paragraful 18).

15.

În ceea ce privește obiectul revizuirii, Curtea a reținut în jurisprudența sa că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 453 din Codul de procedură penală

- numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii). Totodată, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluționând fondul cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală, ceea ce, potrivit dispozițiilor

art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală , înseamnă că hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Așa fiind, practica judiciară a reținut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. În acest sens, sub imperiul

Codului de procedură penală din 1968 , instanțele au stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive prin care a fost soluționată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată este inadmisibilă. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut, cu titlu de exemplu, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecății, sentințele de dezînvestire, hotărârile prin

care se admite sau se respinge o cerere de recuzare ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , citată anterior, paragrafele 42 și 43,

Decizia nr. 181 din 29 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din data de 5 mai 2016, paragrafele 17 și 18, și

Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, paragraful 30).

16.

Ținând cont de cele arătate mai sus, Curtea constată că nu poate fi reținută critica autoarei excepției, potrivit căreia soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală

- care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de confirmare a renunțării la urmărirea penală - încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

17.

În acest sens, Curtea observă că, potrivit prevederilor

art. 129 din Constituție , „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Aceasta înseamnă că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută cererea, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Așadar, legiuitorul poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă să cenzureze norma legală numai în măsura în care aduce atingere acestora din urmă.

18.

Sub aspectul asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a statuat în jurisprudența sa că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește căile de atac nu este contrară acestui principiu, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că prevederile

art. 16 din Constituție

vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor ( Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002,

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și

Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, având în vedere caracterul revizuirii, de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte, și ținând cont de rolul constituțional al legiuitorului consacrat de prevederile

art. 126 alin. (2)

și ale

art. 129 din Legea fundamentală , Curtea constată că dispozițiile

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală

nu sunt de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, astfel că nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din actele normative internaționale invocate de autoarea excepției.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Monica Petronela Bârnat în Dosarul nr. 1.009/260/2018 al Judecătoriei Moinești și constată că dispozițiile

art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Moinești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 mai 2021.