Ordinul nr. 270/1992
privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- HG nr. 961/1990 10 august 1990 privind organizarea și functionarea Ministerului Sănătății
- HG nr. 962/1990 11 august 1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale
Ministrul muncii și protecției sociale și ministrul sănătății,
avînd în vedere prevederile Legii nr. 5/1965 cu privire la protecția muncii, cu modificările ulterioare, și ale H.C.M. nr. 2896/1966 privind declararea, cercetarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale,
în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 962/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Hotărîrii Guvernului nr. 961/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății,
emit următorul ordin:
Articolul 1
Începînd cu data de 1 noiembrie 1992 prevederile Normelor tehnice cu caracter metodologic privind cercetarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, elaborate în comun de Ministerul Muncii (nr. 44852/1980) și Ministerul Sănătății (nr. 1413/1980), se aplică și agenților economici cu capital privat.
Articolul 2
Direcțiile generale din Departamentul Protecției Muncii, Direcția de medicina preventivă din Ministerul Sănătății, inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii și centrele județene de medicina preventivă vor aduce la îndeplinire prezentul ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin împreună cu Normele tehnice cu caracter metodologic privind cercetarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, elaborate în comun de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, se publică în Monitorul Oficial al României.
p. Ministrul muncii și protecției sociale, Gheorghe Brehoi Ministrul sănătății, Mircea Maiorescu Contrasemnează: Ministrul justiției, Mircea Ionescu-Quintus
Anexa 1 NORMA 30/09/1992
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.