Decizia nr. 31/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrul de sindicat Daniel Stan, în Dosarul nr. 44.201/3/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.514D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

4.

Președintele Curții dispune a se face apelul și în dosarele nr. 202D/2018 și nr. 466D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrii de sindicat Nicolaie Bodorin și Daniel Manuel Achim în dosarele nr. 44.325/3/2015 și nr. 44.197/3/2015* ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

5.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosare, partea Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

7.

Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 202D/2018 și nr. 466D/2018 la Dosarul nr. 1.514D/2017, care a fost primul înregistrat.

8.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanța constituțională s-a pronunțat în prealabil asupra unor critici identice celor formulate în prezentul dosar prin

Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2018

și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluțiile adoptate de Curte, se impune menținerea jurisprudenței.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9.

Prin deciziile civile nr. 5.791 din 5 decembrie 2016, nr. 350 din 30 ianuarie 2017 și nr. 4.538 din 6 noiembrie 2017, pronunțate în dosarele nr. 44.201/3/2015, nr. 44.325/3/2015 și nr. 44.197/3/2015*, Curtea de Apel București - Secția a VIIIa contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurentul-reclamant Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrii de sindicat Daniel Stan, Nicolaie Bodorin și Daniel Manuel Achim, în cauze având ca obiect cererea de calculare și acordare la salariul de bază a unui spor în cuantum de 75% pentru compensarea timpului liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și acordarea timpului liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal.

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , paragraful 17, și prin

Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , paragraful 24, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , și, în conformitate cu

art. 2 alin. (1)

din aceeași lege, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv

Legea nr. 53/2003, republicată . Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , respectiv

Legea nr. 360/2002 .

11.

Programul de lucru al polițistului, organizarea acestuia și acordarea repausului săptămânal sunt în directă legătură cu modul de executare a raporturilor de serviciu, influențându-le și având consecințe directe asupra acestora. Astfel, orice modificare adusă programului de lucru implică o modificare a acestor raporturi. Modificările privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal presupun și o modificare a salarizării. Exercitarea raportului de serviciu al polițistului se realizează de la nașterea acestuia, prin actul de numire, și până la încetarea lui, în condițiile legii. Astfel, situațiile juridice care pot interveni pe parcursul perioadei dintre nașterea și încetarea raportului de serviciu, în legătură cu programul de lucru, formele de organizare a acestuia, acordarea repausului săptămânal, deci, implicit, exercitarea atribuțiilor, țin de modul de executare a raportului de serviciu.

12.

Statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la drepturile și obligațiile specifice funcției, precum și la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie; în consecință, regulile esențiale privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal țin de statutul polițistului, mai exact de drepturile sale și exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la nașterea până la încetarea acestuia.

13.

Ținând cont de dispozițiile constituționale ale

art. 73 alin. (3) lit. j) , Curtea Constituțională a constatat că aspectele esențiale ale exercitării raporturilor de serviciu, în cazul polițiștilor, trebuie reglementate prin lege organică, respectiv

Legea nr. 360/2002 , lege specială în sensul

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 .

14.

Dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort, care este abilitat să adopte ordine, contravenind și

art. 41 alin. (2) din Constituție , care consacră dreptul fundamental al salariaților la repaus săptămânal, ca element component al dreptului fundamental la muncă și protecție socială a muncii.

15.

În aceste condiții, referirea pe care textul de lege criticat o face așadar la un drept fundamental al polițiștilor conduce la concluzia că reglementarea unui asemenea drept ține de statutul acestei categorii profesionale și, ca atare, trebuie reglementat prin norme de natura legii organice, nu prin acte ale unei autorități executive.

16.

Potrivit

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , statutul funcționarilor publici, în speță și al polițiștilor, care sunt funcționari publici cu statut special, trebuie reglementat prin lege organică. Ținând cont de faptul că aspectele privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal vizează conținutul juridic al raporturilor de serviciu ale polițiștilor,

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

este viciat din punctul de vedere al constituționalității normelor.

17.

Astfel cum deja a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie, printr-o asemenea reglementare se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate, previzibilitate și claritate. Delegarea atribuției de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte administrative ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.

18.

Mai mult,

art. 39 din Legea nr. 360/2002

are dispoziții contradictorii:

alin. (1)

stabilind „Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege“, iar

alin. (2)

că „Programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne“. Or, o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi.

19.

Soluția legislativă prevăzută de

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit

Legii nr. 24/2000 , ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat și prin emiterea

Ordinului ministrului internelor și reformei administrative nr. 577/2008

privind programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal.

20.

În ceea ce privește

art. 39 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 , critica vizează încălcarea prevederilor

art. 1 alin. (4)

și

(5) din Constituție

privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și cel al obligativității respectării

Constituției , a supremației sale și a legii, a clarității și previzibilității legii, în sensul că expresia

„Dacă interesele serviciului o impun“ este neclară și lipsită de previzibilitate, iar o dispoziție legală trebuie să fie neechivocă, să instituie norme clare, previzibile, precise și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi.

21.

De asemenea se încalcă prevederile

art. 21 alin. (3) din Constituție . Imprecizia sau lipsa de previzibilitate a textului de lege supus controlului Curții afectează demnitatea umană, valoare supremă prevăzută la

art. 1 alin. (3) , și dreptul la apărare și la un proces echitabil.

22.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că exprimarea opiniei instanței judecătorești este obligatorie față de dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. Ca atare, instanța se limitează la justificarea admisibilității sesizării Curții Constituționale în raport cu dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , fără a-și exprima opinia.

23.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

24.

Guvernul, în Dosarul nr. 1.514D/2017, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că aspectele legate de modalitatea în care se organizează efectiv programul de lucru al polițiștilor și se acordă repausul săptămânal nu sunt aspecte esențiale care țin de statutul special al acestei categorii de funcționari publici și că dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției nu impun ca absolut toate aspectele referitoare la desfășurarea activității polițiștilor să fie reglementate prin lege. De asemenea reține că previzibilitatea și predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcție de care este obligat să-și modeleze conduita. Or, o persoană care ocupă funcția de polițist cunoaște încă de la momentul intrării în acest corp profesional că, potrivit

Legii nr. 360/2002 , „Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu“, ceea ce poate presupune un program de lucru diferit de cel al altor categorii profesionale și situații diverse în care ar putea să nu beneficieze de timp liber potrivit dreptului comun. Prin urmare, nici critica privind neclaritatea și imprevizibilitatea normei nu poate fi primită. Față de susținerea încălcării

art. 21 alin. (3) din Constituție , fără a se prezenta însă și argumente de ordin neconstituțional în susținerea acestei ipoteze, precizează că instanța de control constituțional nu se poate substitui părții în motivarea criticii.

25.

Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 202D/2018, arată că își menține punctul de vedere transmis în dosarele nr. 745D/2017, nr. 746D/2017, nr. 747D/2017, nr. 748D/2017, nr. 749D/2017, nr. 750D/2017 și nr. 751D/2017, în sensul caracterului întemeiat al excepției de neconstituționalitate.

26.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

27.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

28.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, care au următorul cuprins:

(2)

Programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.

(3)

Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânale ce se cuvin polițistului poate fi amânată, în mod excepțional, cel mult de două ori într-o lună.

29.

În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (3) ,

(4)

și

(5)

privind trăsăturile statului român, principiul separației și echilibrului puterilor în stat și cel al obligativității respectării

Constituției , a supremației sale și a legii,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 41 alin. (2)

referitor la munca și protecția socială a muncii, precum și în

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție .

30.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici identice formulate de același autor, respectiv Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne și, prin

Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2018 , nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a statuat conformitatea acestor reglementări cu prevederile constituționale invocate.

31.

Astfel, prin

Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2018 , Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , și că, în conformitate cu

art. 2 alin. (1)

din actul normativ menționat, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. Pe cale de consecință, elementele esențiale în ceea privește nașterea, executarea și încetarea raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , respectiv

Legea nr. 360/2002

(a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014,

Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015,

Decizia nr. 172 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016,

Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016,

Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017,

Decizia nr. 306 din 8 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018).

32.

Plecând de la aceste considerente, Curtea a analizat dacă aspectele referitoare la stabilirea programului de lucru, a formelor de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal constituie sau nu elemente esențiale ale raporturilor de serviciu ale polițistului și, implicit, ale statutului său. Astfel, procedând la această analiză sistematică, în ansamblul reglementărilor cuprinse în

Legea nr. 360/2002 , Curtea a observat că elemente esențiale privind programul de lucru al polițistului sunt reglementate prin

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , potrivit căruia „Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.“, expresie a regulii fundamentale prevăzute de

art. 41 alin. (3) din Constituție , conform căreia „Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.“ Durata programului de lucru reprezintă, așadar, un element esențial în executarea raportului de serviciu al polițistului, stabilit prin norme de natura legii organice. Curtea a mai reținut că prevederile legale criticate recunosc dreptul polițistului la acordarea repausului săptămânal, fiind astfel în concordanță cu prevederile

art. 41 alin. (2) din Constituție . De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 , „polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii“.

33.

În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002

nu fac altceva decât să precizeze atribuția ministrului de resort de a stabili prin ordin, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor, programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal, în limitele enunțate de

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , asemenea aspecte având, în viziunea legiuitorului, particularități tehnice, de organizare în concret a activității polițistului.

34.

În același timp, Curtea a constatat că regulile specifice privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal pot fi stabilite prin ordin al ministrului de resort, în condițiile dispozițiilor

art. 77

și

78 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar acestea trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

35.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a constatat că delegarea către ministrul de resort a stabilirii prin ordin a programului de lucru, a organizării acestuia și a acordării repausului săptămânal nu vizează elemente esențiale ale raportului de serviciu al polițiștilor, în sensul reținut de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, ci reprezintă o modalitate prin care legiuitorul a înțeles să creeze condiții adecvate de organizare în concret a activității polițistului.

36.

În ceea ce privește critica privind existența unei neconcordanțe între dispozițiile

art. 39 alin. (1)

și

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 , formulată din perspectiva încălcării dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută, deoarece noțiunea de „lege“, utilizată în cuprinsul

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , are în vedere un sens larg, ce acoperă ansamblul dispozițiilor normative cuprinse în reglementările ce formează dreptul intern, nevizând în exclusivitate doar legile, în sens formal ca acte normative adoptate de Parlament.

37.

Referitor la dispozițiile

art. 39 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 , criticate sub aspectul lipsei de precizie și claritate, în acord cu jurisprudența sa referitoare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate prevăd cu claritate posibilitatea amânării excepționale a repausului săptămânal, în cazuri justificate obiectiv de interesele serviciului, în condițiile în care

Legea nr. 360/2002

instituie prin

art. 39 alin. (1)

regula asigurării continuității serviciului polițienesc și stabilește, prin

art. 44 alin. (1) , că „Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu“, ceea ce poate presupune un program de lucru diferit al polițiștilor de cel al altor categorii profesionale și situații diverse în care polițistul ar putea să nu beneficieze de timp liber în aceleași condiții cu cele stabilite în dreptul comun.

38.

În privința sintagmei „dacă interesele serviciului o impun“ din cuprinsul normei legale criticate, Curtea a precizat că orice eventuală măsură arbitrară sau abuzivă dispusă de șefii ierarhici din cadrul Poliției Române atrage sancțiune juridică, potrivit

art. 5 din Legea nr. 360/2002 , aceștia „răspund pentru legalitatea dispozițiilor date subordonaților. Ei sunt obligați să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de îndeplinire a lor“.

39.

Prin urmare, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispozițiilor

Legii nr. 360/2002 , prevederile

art. 39 alin. (3)

din lege au un conținut normativ clar și predictibil și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de față, polițistul - să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita.

40.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

41.

În final, Curtea constată că, deși autorii excepției invocă în mod formal prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind trăsăturile statului român și ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, în realitate aceștia nu motivează pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu prevederile constituționale invocate. Or, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate. Prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile

art. 146 din Constituție .

42.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 ,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrii de sindicat Daniel Stan, Nicolaie Bodorin și Daniel Manuel Achim, în dosarele nr. 44.201/3/2015, nr. 44.325/3/2015 și nr. 44.197/3/2015* ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 39 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 ianuarie 2019.