Decizia nr. 150/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 216/2021 30 martie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și ale …
Pus în aplicare prin 1
- Decizia nr. 216/2021 30 martie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) și ale …
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 161/2003 19 aprilie 2003 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, …
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
privind Statutul aleșilor locali, excepție ridicată de Constantin Oprea în Dosarul nr. 33.930/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.417D/2015.
2. La apelul nominal răspunde consilierul juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegație la dosar, pentru partea Agenția Națională de Integritate. Lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În primul rând, arată că
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
nu este menționat în raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate. În al doilea rând, criticile autorului excepției se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege criticate, iar nu la neconstituționalitatea acestora. Cât privește susținerile referitoare la existența unui paralelism legislativ, susține că acestea sunt neîntemeiate, deoarece cele două texte de lege criticate reglementează situații diferite, fiind clare și previzibile. Depune concluzii scrise în acest sens.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece interpretarea și aplicarea textelor de lege sunt de competența instanțelor judecătorești. Totodată, consideră că textele de lege criticate sunt clare și neechivoce.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 10 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 33.930/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
privind Statutul aleșilor locali. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Oprea într-o cauză de contencios administrativ promovată în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, având ca obiect soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care sa constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, prin aceea că reclamantul, în calitate de primar, a semnat dispoziția de numire în funcție a fiicei sale, în urma promovării unui examen de avansare în funcție publică.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituție, precum și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că ambele texte de lege criticate se referă la definiția conflictului de interese, însă au un conținut diferit: pe de o parte, acesta este definit prin raportare la noțiunea de "folos material"; pe de altă parte, este definit cu referire la noțiunile de "interes personal", "beneficiu" și "dezavantaj". După cum se poate observa, cele două modalități de a defini conflictul de interese sunt diferite ("interesul personal" poate fi și de altă natură decât materială, poate fi afectiv, intelectual etc.), chiar contradictorii ("beneficiul" poate fi și altfel decât "material", iar "dezavantajul" nu poate fi "folos"), ceea ce dă naștere unei stări de incertitudine cu privire la conduita de urmat de către subiectul de drept căruia i se adresează norma.
7. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că sunt în vigoare două acte normative distincte, cu aceeași forță juridică, care definesc însă în mod diferit conflictul de interese, paralelism legislativ ce generează confuzie și incertitudine. Textele de lege criticate, astfel cum sunt formulate, încalcă și normele de tehnică legislativă, prin aceea că verbul nu este utilizat "la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziției respective", astfel cum impune
art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, deși reglementează aceeași situație juridică, cele două texte prevăd condiții diferite în care devine incidentă norma sancționatorie: "pentru soțul său ori rudele sale de gradul I", respectiv "pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv", ceea ce creează o incertitudine gravă cu privire la modul de a acționa al destinatarului normei. De asemenea, prin
art. 76 din Legea nr. 161/2003
legiuitorul limitează sfera conflictului de interese la "rudele de gradul I", în timp ce prin
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
legiuitorul prevede extinderea discreționară a interdicției "la rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv".
8. În continuare, autorul excepției susține că mai există o neclaritate pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege atacate, și anume "ce se întâmplă în cazul în care primarul este obligat de lege să emită un anumit act care poate conduce la un conflict de interese, cum este și cazul de față". Arată că situația a fost tranșată de unele instanțe judecătorești, de exemplu prin Sentința nr. 115/2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 780/57/2013, în sensul că nu se află în conflict de interese primarul care a emis/semnat un act în îndeplinirea unei obligații legale, dat fiind că, exercitându-și prerogativele legale, în limitele competenței, "reclamantul nu a avut un drept de opțiune cu privire la alegerea câștigătorului unei licitații, acest drept aparținând comisiei de licitații". În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile legale privind conflictul de interese, deoarece "reclamantul nu a fost implicat în luarea deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, semnarea contractului fiind efectul procedurii de atribuire a contractului decisă de comisia de evaluare". Mutatis mutandis, susține că aceeași este și situația în cauza de față, în care primarul a semnat un act în îndeplinirea unei obligații legale, deoarece, exercitându-și prerogativele legale, în limitele competenței prevăzute de
art. 63 alin. (5) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
și
art. 62 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, primarul - autor al excepției de neconstituționalitate nu a avut un drept de opțiune cu privire la alegerea candidatului care a promovat concursul de avansare în funcție, acest drept aparținând comisiei de concurs. De asemenea, acesta nu a fost implicat în procedura de concurs în urma căreia fiica sa a promovat în funcție, semnarea dispoziției de numire în funcție fiind efectul procedurii de concurs decise de comisia de concurs. În concluzie, susține că neclaritatea și imprecizia dispozițiilor de lege criticate conduc la divergențe de interpretare, iar necesitatea îndreptării acestei incoerențe legislative este cu atât mai puternică cu cât destinatarul normei se expune unei sancțiuni grave: încetarea mandatului și eliberarea din funcție, ceea ce conduce la caracterizarea prezentei cauze ca fiind una în materie penală în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
9. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, autorul acesteia neformulând efectiv critici de neconstituționalitate, ci critici care țin de oportunitatea actului normativ și, respectiv, de interpretarea sferei de aplicare a actului. Într-adevăr, cele două articole de lege criticate vizează conflictul de interese privind aleșii locali, însă trebuie observat că, în vreme ce
art. 76 face parte din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ce reprezintă norma generală în materie,
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
privind Statutul aleșilor locali este cuprins într-un act normativ special, ce reglementează statutul aleșilor locali. De asemenea, trebuie observat capitolul din care face parte
art. 75 din Legea nr. 393/2004 , respectiv cap. VIII - "Registrul de interese", care stabilește obligația aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere, art. 75 venind să definească natura interesului personal prevăzut de art. 74. Așadar, nu există niciun paralelism legislativ, ci interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege se efectuează conform principiilor generale de drept. Celelalte aspecte de fapt și de drept invocate vizează fondul cauzei și nu pot fi cenzurate decât în fața instanței judecătorești.
10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. Astfel, autorul acesteia invocă, în realitate, aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice. În subsidiar, apreciază că prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât nu au legătură cu incompatibilitățile prevăzute pentru funcția de primar, iar, pe de altă parte, nu sunt încălcate aceste prevederi constituționale, "deoarece prin
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
a fost extinsă sfera persoanelor și a circumstanțelor în raport de care s-ar putea reține conflictul de interese, vizând aspecte ce țin de aplicarea legii fără implicații în materie constituțională". Prin urmare, nu poate fi vorba despre o situație care poate genera confuzie de interpretare a prevederilor celor două acte normative analizate.
12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, fiind clare, predictibile și neechivoce, fiecare dintre aceste texte fiind în măsură să elimine orice confuzie în procesul de interpretare și aplicare a acestora și, totodată, să asigure exigențele dreptului la un proces echitabil. Critica autorului excepției de neconstituționalitate vizează terminologia diferită la care a recurs legiuitorul în redactarea textelor de lege criticate, respectiv noțiunea de "folos material" utilizată în
și noțiunea de "beneficiu" sau "dezavantaj" pe care o regăsim în conținutul
art. 75 din Legea nr. 393/2004 , ceea ce, în opinia autorului excepției, ar conduce la un paralelism legislativ. Se apreciază că o asemenea critică nu poate fi reținută, fiind vorba despre două texte de lege cu un obiect de reglementare distinct, fiecare dintre acestea îndeplinind condiția previzibilității, ceea ce presupune calitatea de a fi suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, fiind formulate cu o precizie suficientă, persoanele interesate pot să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Ca atare, dispozițiile de lege criticate satisfac exigențele dreptului la un proces echitabil și totodată sunt precise și previzibile, astfel încât destinatarul normelor juridice este capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acestora, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.
13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente și concluziile scrise depuse la dosar de aceasta, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:
-
Articolul 76
alin. (1) din Legea nr. 161/2003 : "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.";
-
Articolul 75
lit. a) din Legea nr. 393/2004 : "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; [...]".
16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituție, precum și celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că definiția conflictului de interese este prevăzută la
art. 70 din Legea nr. 161/2003 , care prevede că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative." Dispozițiile
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
fac parte din secțiunea a 3-a: Conflictul de interese privind aleșii locali a cap. II: Conflictul de interese din titlul IV: Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice al Cărții I: Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției și stabilesc că primarii și viceprimarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. Totodată, art. 76 alin. (2) din aceeași lege prevede că "Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."
18. Celelalte dispoziții de lege criticate, cele ale
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , fac parte din cap. VIII intitulat Registrul de interese și prevăd că aleșii locali au un interes personal întro anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Potrivit
art. 1 din Legea nr. 393/2004 , aceasta "are ca obiect stabilirea condițiilor de exercitare a mandatului de către aleșii locali, a drepturilor și obligațiilor ce le revin în baza mandatului încredințat". În acest sens, art. 74 din aceeași lege reglementează obligația aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului București, respectiv la secretarul general al județului sau al municipiului București, după caz. Un exemplar al declarației privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese, iar al doilea exemplar al declarației de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care îl va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese. Potrivit
art. 78 din Legea nr. 393/2004 , "Registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condițiile prevăzute de
privind liberul acces la informațiile de interes public."
19. Având în vedere aceste reglementări, raportat la critica autorului excepției de neconstituționalitate potrivit căreia există un paralelism legislativ în sensul că ambele dispoziții criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noțiuni diferite, Curtea constată că această critică este neîntemeiată. Astfel, în timp ce
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care "produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I",
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", noțiune care este cuprinsă de art. 74 referitor la obligația tuturor aleșilor locali de a depune declarația pe propria răspundere privind interesele personale.
20. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,
Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau
Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
21. Or, în cauza de față Curtea constată că cele două norme de lege invocate de autorul excepției au atât ipoteze diferite, cât și conținut diferit, suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat, întrucât
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
reglementează obligația primarilor și viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care "produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I", iar
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
definește noțiunea de "interes personal într-o anumită problemă", în vederea întocmirii de către toți aleșii locali a declarației pe propria răspundere privind interesele personale.
22. Totodată, Curtea reține că și sancțiunile pentru nerespectarea celor două dispoziții de lege sunt diferite. Astfel, în cazul nerespectării obligației primarilor sau viceprimarilor prevăzute de
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 , actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea acestei obligații sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, așa cum a reținut Curtea prin
Decizia nr. 449 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015, paragraful 31, sancțiunea specifică ce vizează statutul primarilor este reglementată de
art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010
privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare. Pe de altă parte, în cazul dispozițiilor art. 74 și
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , art. 82 alin. (1) din aceeași lege prevede că "Nerespectarea declarației privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declarației", iar în conformitate cu art. 82 alin. (2), "Refuzul depunerii declarației privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului". De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeași lege reglementează o sancțiune specifică pentru consilierii județeni și cei locali, și anume "Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.", iar potrivit art. 81 din aceeași lege, "Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispozițiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispozițiilor
art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 , cu modificările și completările ulterioare".
23. Așadar, Curtea constată că susținerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor sunt neîntemeiate.
24. Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituție și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituție vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, autorul excepției nu critică aceste aspecte ce constituie garanții ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispozițiilor
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
și
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 , ceea ce, în opinia sa, a condus la interpretări divergente ale instanțelor judecătorești cu privire la existența unor conflicte de interese. Pe de altă parte, Curtea reține că autorul excepției a beneficiat de posibilitatea formulării la instanța judecătorească a contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil.
25. Referitor la celelalte aspecte invocate de autorul excepției de neconstituționalitate cu privire la existența unei neclarități pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege atacate, și anume "ce se întâmplă în cazul în care primarul este obligat de lege să emită un anumit act care poate conduce la un conflict de interese, cum este și cazul de față", Curtea reține că acestea vizează interpretarea și aplicarea legii, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Oprea în Dosarul nr. 33.930/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
privind Statutul aleșilor locali sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 martie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE Augustin Zegrean Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.