Decizia nr. 20/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și

art. 52 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Viorel Moldovanu în Dosarul nr. 129/2000 al Tribunalului Militar Iași.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibila, în temeiul

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 teza întâi și alin. 2, precum și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , întrucât nu au legătură cu soluționarea cauzei, autorul excepției fiind trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se afla în stare de ebrietate, prevăzută de

art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966 , și de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută la art. 37 alin. 3 din același decret. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 1 teza a doua și alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, se considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin textele de lege criticate nu se încalcă prevederile art. 22 din Constituție referitoare la dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, recoltarea probelor biologice neputând fi considerată "tortura" sau "tratament inuman ori degradant". În acest sens se invoca Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , considerându-se ca aceste prevederi nu contravin art. 22 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 septembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 129/2000, Tribunalul Militar Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și

art. 52 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Viorel Moldovanu. Autorul excepției a fost trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere în stare de ebrietate a unui autovehicul, prevăzută la

art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966 , și de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută la art. 37 alin. 3 din același decret.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 37 alin. 1 și 3 și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966

sunt contrare prevederilor art. 22 din Constituție, deoarece prelevarea de sânge reprezintă o lezare a integrității fizice a persoanei, iar probarea faptului ca o persoană se afla în stare de intoxicatie alcoolică se poate face și prin alte mijloace decât prelevarea de sânge. Autorul excepției se referă la legea franceza, care prevede modalități diferite de stabilire a alcoolemiei, altele decât prelevarea de sânge. Se susține, de asemenea, ca textele de lege criticate ca fiind neconstituționale ignora faptul ca unele persoane suferă de "fobii medicale" și din aceasta cauza refuza prelevarea de sânge de teama infectarii cu HIV, hepatita sau cu alți agenți patogeni, dacă prelevarea de sânge nu se face în condiții de securitate medicală. În opinia autorului excepției textele de lege criticate se referă exclusiv la prezenta alcoolului în sânge, iar proba acestei stări nu se poate face decât prin prelevare de sânge. Se critica Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 . Se considera ca în mod greșit Curtea Constituțională a apreciat ca alcoolemia poate fi stabilită și pe baza altor probe biologice, câtă vreme aceasta stare este inteleasa ca "îmbibație alcoolică în sânge" prin "probe biologice" legiuitorul având în vedere, în exclusivitate, doar proba de sânge.

Tribunalul Militar Iași, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, considera ca dispozițiile art. 37 alin. 1 și 3 și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966

trebuie să fie examinate în strânsă corelatie, deoarece au în vedere o unica stare de fapt - prezenta alcoolului în sânge - și o unica modalitate de constatare a acesteia, și anume prelevarea de probe de sânge. Instanța constata ca în cvasitotalitatea argumentelor invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 din Decretul nr. 328/1966

autorul acesteia se referă la teza întâi a acestui articol, respectiv "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală", și la art. 52 din același decret. Or, în speta, inculpatul a fost trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 37 alin. 1 teza a doua, adică pentru "conducere în stare de ebrietate", iar pentru a dovedi starea de ebrietate organele de cercetare au la dispoziție alte mijloace decât recoltarea de probe de sânge. În aceasta situație instanța constata ca soluționarea cauzei nu depinde de constituționalitatea sau neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 37 alin. 1 teza întâi din Decretul nr. 328/1966 , instanța urmând sa stabilească dacă inculpatul a condus sau nu în "stare de ebrietate", iar nu dacă a condus cu o îmbibație alcoolică mai mare decât cea prevăzută la

art. 52 din Decretul nr. 328/1966 . Constatând ca dispozițiile invocate, și anume cele ale art. 37 alin. 1 și 2 și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , nu sunt incidente în cauza, instanța apreciază ca sub acest aspect se impune respingerea excepției.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

instanța se referă la Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. În opinia instanței soluția Curții Constituționale este criticabila. Astfel, analizând dispozițiile art. 23 alin. (8) și ale art. 20 din Constituție, corelat cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazurile "Funke împotriva Frantei" și "Saunders împotriva Regatului Unit", instanța apreciază ca dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

sunt neconstituționale. Principiul prezumției de nevinovatie, consacrat în art. 23 alin. (8) din Constituție, este strâns legat de dreptul persoanei de a nu fi obligată sa producă probe care să o incrimineze. Pe de altă parte, necesitatea respectării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale decurge din prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, în sensul cărora dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, precum și din cele ale alin. (2) al aceluiași articol, conform cărora, în caz de neconcordanta, au prioritate reglementările internaționale. Instanța conchide ca se impune ca interpretarea data prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește prezumția de nevinovatie să fie recunoscută ca singura corecta.

Referindu-se la cazul în speta, instanța arata ca din analiza textului

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

se constată că refuzul făptuitorului de a colabora cu organele judiciare, de a produce probe care să îl incrimineze, se pedepsește. Persoana căreia i s-a solicitat să se prezinte la recoltarea de probe biologice este obligată să se supună, sub sancțiunea unei pedepse. Se ignora faptul ca refuzul de a se prezenta la recoltarea de probe biologice poate avea diferite cauze: fobia față de spital, de sânge, de injectii și teama de a se autoincrimina. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazurile "Funke împotriva Frantei", "Saunders împotriva Regatului Unit" și "Murray împotriva Regatului Unit" ca nici o persoană nu poate fi obligată, sub sancțiunea unei pedepse, sa producă probe autoincriminatoare. Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca pot fi folosite totuși probe prelevate sub amenințarea unei pedepse, dacă acestea sunt obținute în urma emiterii unui mandat. Acuzarea poate să caute probe împotriva inculpatului fără a utiliza metode sau forte de constrângere pentru a infrange voința inculpatului, silindu-l sa producă probe. Or, în cazul

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

legea incrimineaza refuzul de a se supune la recoltarea probelor biologice, probe care sunt principala, dacă nu chiar unica dovada ca inculpatul a încălcat dispozițiile

art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966 . Se menționează și faptul ca decizia de recoltare a probelor biologice aparține unui agent de circulație și nu este condiționată de existenta vreunui indiciu temeinic, iar decizia poate fi luată arbitrar, fără un motiv întemeiat. În opinia instanței recoltarea probelor biologice poate fi facuta în condiții similare percheziției, reținerii sau arestării preventive.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca opinia instanței, potrivit căreia dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

constituie o încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, privitoare la prezumția de nevinovatie, nu poate fi primită, deoarece prin textul de lege criticat nu se instituie o prezumție de vinovăție. Incriminarea se justifica prin necesitatea constatării și sanctionarii la timp și corect a faptei de conducere în stare de ebrietate. De asemenea, în ceea ce privește recoltarea probei de sânge, la care instanța se referă în mod deosebit, se poate constata ca textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu o prevede în mod explicit, ci are în vedere "recoltarea de probe biologice" în general. De aceea, dacă, indiferent din ce motive, persoanei în cauza nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmează să fie stabilită pe baza altor probe biologice. În opinia Guvernului, bazată pe prevederile art. 49 din Constituție, dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , a căror finalitate o reprezintă apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a vieții, integrității corporale și a sănătății, precum și a altor valori angajate în traficul rutier, nu constituie o restrangere a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei căreia i se solicită să se prezinte la recoltarea probelor biologice, aceasta nefiind privată de libertate în alte condiții decât cele prevăzute de lege și neactionandu-se asupra ei prin forta sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Se apreciază că nu au fost incalcate, prin dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , nici dispozițiile art. 20 din Constituție, interpretate și aplicate în concordanta cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece persoana invinuita de sustragere de la recoltarea probelor biologice este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Se mai arata ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000), respingând excepția. În opinia Guvernului se considera ca soluția de respingere, ca fiind inadmisibila, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 și 2 și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , propusă de instanța, este corecta. În final se apreciază ca excepția este neîntemeiată cu privire la dispozițiile art. 37 alin. 3 din același decret.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 37 și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, care au următorul conținut:

- Art. 37: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se afla în stare de ebrietate se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute la alineatul precedent conduce un autovehicul care transporta persoane în comun ori transporta materii ce pot produce pericol public, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.

Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.";

- Art. 52: "Imbibatia alcoolică în sânge atrage răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule când este de cel puțin 1 la mie."

Aceste dispoziții legale sunt considerate de autorul excepției ca fiind contrare prevederilor art. 22 din Constituție, care au următoarea redactare:

"(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă."

Totodată, deși autorul excepției nu a menționat și prevederile art. 23 alin. (1) din Constituție, Curtea observa ca acesta a invocat neconstituționalitatea și în raport cu mentionatul text constituțional, deoarece în motivarea excepției se referă la încălcarea prin dispozițiile legale criticate și a libertății individuale. Conform acestor prevederi constituționale, "Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile". De asemenea, Curtea urmează sa examineze excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

și în raport cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, prevederi considerate de instanța de judecată ca fiind incalcate prin textul de lege menționat. Aceste prevederi constituționale au următoarea redactare: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

1. Examinând dispozițiile legale criticate, din perspectiva prevederilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", Curtea constata ca numai dispozițiile art. 37 alin. 1 teza a doua, precum și ale

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice (republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984) au legătură cu cauza, deoarece autorul excepției a fost trimis în judecata pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de conducere în stare de ebrietate a unui autovehicul pe drumurile publice și a celei de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, infracțiuni prevăzute de aceste texte. Prin urmare, controlul de constituționalitate va avea ca obiect numai aceste dispoziții legale; referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 teza întâi și alin. 2, precum și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966 , dispoziții de care nu depinde soluționarea cauzei (întrucât inculpatul nu s-a aflat în situațiile prevăzute de aceste texte, iar imbibatia alcoolică nu a putut fi stabilită tocmai datorită sustragerii inculpatului de la recoltarea probelor biologice), Curtea urmează ca în temeiul

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sa o respingă, ca fiind inadmisibila. Totodată Curtea observa ca, deși instanța de judecată a reținut corect ca textele de lege criticate menționate nu influențează soluționarea cauzei, nu a aplicat totuși dispozițiile

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevăd: "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională." Asa fiind, Curtea, sesizată cu excepția referitoare și la aceste texte de lege criticate, constatând inadmisibilitatea în raport cu prevederile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, urmează sa pronunțe respingerea acesteia.

2. Asupra excepției de neconstituționalitate a

art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966 , prin care este incriminata conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla în stare de ebrietate, Curtea retine că nu pot fi primite criticile formulate de autorul acesteia, deoarece textul de lege nu conține dispoziții prin care să fie încălcat dreptul la viața sau cel la integritate fizica și psihică, drepturi fundamentale garantate prin art. 22 din Constituție. Dimpotriva, scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea unei asemenea fapte este tocmai apărarea drepturilor persoanei la viața, la integritate corporală, la integritate psihică, precum și protejarea altor valori importante angajate în traficul rutier. Incriminarea este de natura sa îl ocroteasca chiar pe conducătorul auto care conduce în stare de ebrietate un autovehicul pe drumurile publice. De asemenea, nu se poate considera ca sancționarea penală a celor vinovați de săvârșirea acestor fapte ar reprezenta o supunere la "tortura", "pedeapsa" sau "tratament inuman ori degradant", pedepse și tratamente interzise prin art. 22 alin. (2) din Constituție.

3. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiată atât în raport cu prevederile constituționale cuprinse în art. 22 și în art. 23 alin. (1), invocate de autorul acesteia, cat și în raport cu cele cuprinse în art. 23 alin. (8), referitoare la prezumția de nevinovatie, prevederi invocate de instanța de judecată în motivarea opiniei sale privind neconstituționalitatea textului de lege menționat.

Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și a altor fapte prin care este pusă în pericol siguranța circulației rutiere reprezintă incriminari "obstacol" prin care este sancționată penal simpla nerespectare a unor reguli de circulație, în scopul preintampinarii unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier (de exemplu: pierderi de vieți omenești, vătămări ale integrității corporale și ale sănătății persoanei, precum și distrugeri de valori materiale). De aceea s-a impus incriminarea prevăzută la alin. 3 al

art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , fiind sancționată împiedicarea constatării faptei de conducere sub influența alcoolului, realizată prin sustragerea conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Curtea constata ca dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 din Constituție, referitoare la dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, ci, dimpotriva, au ca finalitate tocmai apărarea acestor drepturi, puse în pericol prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate. Evident, refuzul conducătorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei trebuie să fie nejustificat. Ipotezele imaginate de autorul excepției, care, în esenta, se referă la starea sănătății conducătorului auto suspectat ca s-ar afla sub influența alcoolului, stare care nu i-ar permite acestuia să se supună recoltarii probelor biologice, pot fi dovedite cu acte medicale, expertize medicale de specialitate, precum și cu orice alte probe din care să rezulte ca acest refuz nu s-a datorat stării de ebrietate în care s-ar fi aflat. Textul incriminator nu interzice administrarea unor asemenea probe și nu contravine prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituție care se referă la garantarea dreptului la viața, precum și a dreptului la integritate fizica și psihică ale persoanei. Totodată Curtea observa ca interzicerea torturii și a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, prevăzută în alin. (2), precum și interzicerea pedepsei cu moartea, prevăzută în alin. (3) al aceluiași text constituțional, invocate, de asemenea, în motivarea excepției, nu au nici o legătură cu cauza.

Curtea mai constata ca dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

nu contravin nici prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituție, referitoare la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, deoarece recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu numai că nu contravine acestor drepturi fundamentale, ci, dimpotriva, are ca finalitate ocrotirea acestora prin prevenirea producerii unor grave accidente de circulație, în situațiile în care o persoană ar conduce în stare de ebrietate un autovehicul pe drumurile publice. Totodată Curtea considera ca recoltarea probelor biologice nu poate fi considerată o încălcare a libertății persoanei sau a siguranței acesteia, deoarece, fiind drepturi și libertăți fundamentale, acestea trebuie să fie exercitate cu buna-credința, fără să fie incalcate drepturile și libertățile celorlalți, potrivit art. 54 din Constituție, buna-credința care nu mai poate fi reținută în momentul în care o persoană presupusa ca s-ar afla în stare de ebrietate și care a condus un autovehicul pe drumurile publice se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Curtea constata ca dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

nu contravin nici prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, deoarece până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare persoana este considerată nevinovată, neinstituindu-se nici o prezumție de vinovăție a inculpatului trimis în judecata în temeiul acestor dispoziții.

De altfel, asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, raportate la aceleași texte constituționale, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, respingând, ca fiind neîntemeiată, excepția.

Cu acel prilej, printre altele, Curtea a observat ca recoltarea probei de sânge, despre care și autorul excepției din prezenta cauza susține ca este singura cale de stabilire a alcoolemiei, nu este explicit prevăzută în textul

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 , care are în vedere "recoltarea de probe biologice" în general. De aceea, dacă, indiferent din ce motive, persoanei în cauza nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmează să fie stabilită și pe baza altor probe biologice decât prelevarea de sânge.

Curtea constata ca atât considerentele deciziei menționate, cat și soluția pronunțată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta.

În sfârșit, Curtea constata că nu poate fi reținută nici susținerea instanței în sensul că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ar insemna obligarea conducătorului auto de a contribui la producerea unei probe împotriva lui însuși. Într-adevăr textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu creează o prezumție de vinovăție și nu implica o constrângere a celui în cauza de a se supune la recoltarea de probe biologice.

În orice caz, faptul ca textul de lege este interpretat în sensul că prelevarea de sânge ar fi singura proba biologica pentru stabilirea alcoolemiei constituie o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituționalitate, neintrând astfel în competența Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992 , republicată "[...] nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

și cu unanimitate de voturi în ceea ce privește art. 37 alin. 1 și 2, precum și art. 52 din același decret,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 teza întâi și alin. 2, precum și ale

art. 52 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice, republicat, excepție ridicată de Viorel Moldovanu în Dosarul nr. 129/2000 al Tribunalului Militar Iași.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. 1 teza a doua și ale art. 37 alin. 3 din același decret, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceluiași tribunal.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2001.

PREȘEDINTELE

CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan

OPINIE SEPARATĂ

Ne menținem și în aceasta cauza opinia divergenta exprimată față de soluția adoptată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, și consideram în continuare ca textul incriminator al

art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966

privind circulația pe drumurile publice contravine dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2), precum și ale art. 23 alin. (1) și (8) din Constituție.

Prin prezenta opinie separată dorim sa facem unele sublinieri pentru a demonstra caracterul ireal al unor considerente avute în vedere de majoritatea membrilor Curții la adoptarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate. Astfel:

1. În considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată se retine în mod inexact ca faptele incriminate prin art. 37 alin. 1 (cu agravantă prevăzută în alin. 2), respectiv prin alin. 3 al aceluiași articol din

Decretul nr. 328/1966 , au un caracter identic, iar sancționarea lor urmărește același scop de prevenire a acțiunilor care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Infracțiunile prevăzute și pedepsite de

art. 37 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 328/1966

sunt într-adevăr infracțiuni de pericol sui generis, prin care se lezeaza grav interesul legat de siguranță circulației pe drumurile publice. Ele reprezintă abateri de la normele circulației rutiere de o asemenea gravitate și grad de pericol care justifica sancționarea lor penală. Punerea în vedere a sancțiunii penale pentru fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se afla în stare de ebrietate ori are în sânge o concentrație alcoolică ce depășește limita legală, fără condiția producerii vreunui eveniment rutier, descurajeaza orice conducător auto și poate determina abținerea de la consumul de băuturi alcoolice, prevenind producerea stării de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Fapta incriminata prin art. 3 al art. 37, în schimb, nu reprezintă o infracțiune de pericol, întrucât autorul ei, în momentul în care i se cere să se supună recoltarii probelor biologice, este oprit și poate fi împiedicat sa conducă în continuare autovehiculul, dacă se constata în orice mod ca se afla sub influența băuturilor alcoolice. În aceasta situație, prin supunerea la recoltarea probelor biologice nu se urmărește decât obținerea unei probe pentru dovedirea săvârșirii anterior a unei infracțiuni de pericol.

2. Textul de lege criticat incrimineaza sustragerea de la recoltarea oricăror probe biologice, considerate de agentul constatator ca fiind necesare sau utile pentru stabilirea alcoolemiei. Astfel, persoana nu este absolvită de răspundere penală nici în cazul în care accepta recoltarea unor probe biologice, dar refuza să se supună altora, cum ar fi în practica nesupunerea la prelevarea probelor de sânge.

3. Textul de lege incriminator nu prevede condiția ca sustragerea de la recoltarea probelor biologice să fie nejustificată și nici aceea ca anterior să se fi constatat starea de a se afla sub influența alcoolului, situație în care recoltarea și analiza probelor biologice sa urmărească doar concretizarea nivelului alcoolemiei. Asadar, se prezuma existenta vinovatiei, constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în timpul când persoana respectiva se afla sub influența alcoolului.

4. Posibilitatea stabilirii sau chiar stabilirea stării de ebrietate prin alte mijloace de proba nu inlatura caracterul penal al faptei și nici răspunderea penală pentru sustragerea de la recoltarea probelor biologice. Este edificatoare, sub acest aspect, speta examinata, în care autorul excepției este judecat pentru săvârșirea a doua infracțiuni, în concurs real, cea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se afla în stare de ebrietate și cea de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

5. În considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată se retine ca "s-a impus incriminarea din alin. 3 al

art. 37 din Decretul nr. 328/1966 , fiind sancționată împiedicarea constatării faptei de conducere sub influența alcoolului". În realitate nu este vorba de sancționarea împiedicării constatării faptei, ci a necooperarii autorului acesteia la producerea unor dovezi privind propria-i vinovăție. Nu se poate susține ca sub acest aspect textul de lege criticat nu prevede o măsura de constrângere, întrucât amenințarea cu aplicarea unei pedepse privative de libertate în caz de nesupunere reprezintă, în mod evident, o măsura de constrângere psihică.