Decizia nr. 3/1993

Președinte - Antonie Iorgovan

Judecător - Mihai Constantinescu

Judecător - Viorel Mihai Ciobanu

Magistrat-asistent - Florentina Geangu.

Convocat potrivit prevederilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , completul de judecată, având în vedere actele și lucrările dosarului, deliberind, constata:

Judecătoria sectorului 2 București, având pe rol soluționarea cauzei civile dintre reclamantul Marcu Vasile și piritii Societatea Comercială "Foisor" - S.A. și Regia Autonomă "Imobiliară" referitoare la revendicarea de către reclamant a imobilului situat în București, str. Orzari nr. 67, etaj 1, sector 2, a invocat, din oficiu, în temeiul

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a

Decretului nr. 92/1950

pentru naționalizarea unor imobile.

Excepția a fost pusă în discuția părților, iar prin încheierea din 12 noiembrie 1992 instanța a sesizat Curtea Constituțională pentru a hotărî asupra excepției ridicate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, suspendind, totodată, potrivit

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , judecarea cauzei pe perioada soluționării excepției.

Părțile, asa cum rezultă din încheierea din 12 noiembrie 1992, au fost de acord cu sesizarea Curții Constituționale pentru a hotărî asupra excepției invocate, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea acesteia.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

luând act de excepția de neconstituționalitate a

Decretului nr. 92/1950

pentru naționalizarea unor imobile, invocată, din oficiu, de Judecătoria sectorului 2 București, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 6129/1992 al acestei instanțe, retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența sa soluționeze excepția, deși instanța de judecată a apreciat ca

Decretul nr. 92/1950

ar fi neconstitutional, deoarece în cauza de fața nu se pune problema aplicării unei legi anterioare Constituției la raporturi juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției, ci la constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor naționalizate, ce face obiectul umor raporturi juridice stabilite în anul 1950. Rezultă, în consecința, ca excepția cu care a fost sesizată Curtea se referă la efectele aplicării unei legi anterioare Constituției.

Instanța de judecată a invocat excepția de neconstituționalitate pe temeiul, în esenta, al următoarelor motive:

a) Constituția României asigura protecția constituțională a proprietății private atât sub aspectul garantarii acestui drept, potrivit art. 41 alin. (1), inclusiv a dezmembramintelor sale, cît și sub aspectul ocrotirii dreptului respectiv, regimul general al proprietății putind fi reglementat numai prin lege organică;

b) protecția constituțională a proprietății private se regaseste în constitutiile anterioare celei din 1991, cum ar fi în art. 8 al Constituției din 13 aprilie 1948, chiar dacă - asa cum se precizează în încheierea de sesizare a Curții - uneori numai formal;

c) constitutiile statelor democrate ocrotesc și garantează dreptul de proprietate, ca de exemplu Constituția Statelor Unite ale Americii;

d) dreptul de proprietate este un drept natural, individual, permanent, transmisibil și inegal, iar reglementarea acestui drept se regaseste în legislație, cum ar fi prevederile art. 475 și 480 din Codul civil;

e) naționalizarea nu se întemeiază pe o cauza de utilitate publică, care justifica, în sensul art. 481 din Codul civil, ca o persoană să poată fi silită a ceda proprietatea sa, deoarece instanța considera că nu au existat condițiile cerute de un interes general și ca, prin naționalizare, au foste lezate interesele terților, reglementate de instituțiile dreptului civil și ale dreptului comercial referitoare la imobilele trecute în proprietatea statului.

Motivele legate de dispozițiile legale invocate de instanța în susținerea excepției corespund prevederilor constituționale atât în ce privește garantarea, cît și ocrotirea dreptului de proprietate privată.

În conformitate cu regimul constituțional al dreptului de proprietate privată instituit prin Constituția din 1991, naționalizarea - asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 4/1992 - este o măsura neconstitutionala, singura posibilitate de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri proprietate privată fiind exproprierea în condițiile art. 41 alin. (3) și (5) din Constituție, precum și confiscarea, în condițiile alin. (8) al aceluiași articol.

Suprematia dispozițiilor constituționale referitoare la regimul juridic al proprietății private, ca de altfel suprematia legii fundamentale, prevăzută de art. 51 din Constituție, se aplică, însă, exclusiv legilor și altor reglementări adoptate sub imperiul Constituției actuale. Pe baza acestui criteriu, al supremației legii fundamentale, nu se poate constata violarea de către o lege anterioară Constituției din 1991 a unor reguli instituite de aceasta, întrucît ele nu existau la data când acea lege a fost adoptată. Aplicarea criteriului ierarhic al supremației Constituției față de o lege anterioară ar insemna sa confere regimului constituțional actual un efect retroactiv, cu încălcarea principiului neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, și a art. 150 alin. (1), potrivit căruia legea anterioară contrară Constituției este abrogată, ceea ce exclude de plano posibilitatea ca ea sa încalce suprematia unei norme constituționale.

Deci, față de legile anterioare Constituției, cum este și

Decretul nr. 92/1950 , ținând seama de art. 150 alin. (1) din Constituție, se poate pune numai problema dacă acestea sunt sau nu în vigoare, după cum sunt conforme sau încalcă o prevedere constituțională.

Rezultă ca motivele invocate de instanța spre a se constata neconstituționalitatea

Decretului nr. 92/1950

fiind întemeiate exclusiv pe criteriul ierarhic, al supremației normei constituționale, nu pot fi reținute pentru soluționarea excepției. În considerarea supremației Constituției, o lege poate fi apreciată numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată. Legea, în înțeles de act juridic, este supusă regulii "tempus regit actum", adică regimului constituțional din perioada când a fost adoptată, inclusiv în ce privește posibilitatea controlului constituționalității sale. Contradictia unei legi anterioare Constituției cu prevederile acesteia fiind un aspect al conflictului legilor în timp are drept consecința abrogarea ei, totală sau parțială, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, potrivit principiului "lex posteriori derogat priori".

Pentru soluționarea conflictului legilor în timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție și cerințelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice. Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, în fond, este similar, îl poate înlocui cu un alt drept care astfel se naște, cum ar fi în cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioară. Dar, fără retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusă regulii "tempus regit actum". De aceea, chiar dacă naționalizarea nu este constituțională potrivit prevederilor Constituției din 1991, legiuitorul actual neavînd un suport constituțional pentru a adopta o asemenea măsura, dreptul subiectiv de proprietate al statului asupra imobilelor naționalizate, întrucît s-a constituit anterior Constituției, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia. Desigur, acest drept - ca, de altfel, orice alt drept de proprietate - se poate exercita, în prezent, numai cu respectarea prevederilor constituționale referitoare la proprietate. Este un aspect care, însă, nu privește existenta dreptului, ci regimul sau juridic.

Potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , neconstituționalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Aceasta prevedere, prin ipoteza, este aplicabilă exclusiv legilor anterioare Constituției, deoarece, față de legile posterioare, în mod inevitabil, raporturile juridice corespunzătoare nu se pot stabili decît după intrarea în vigoare a acesteia. Deci, cu referire la legile anterioare, față de care art. 150 alin. (1) din Constituție prevede că ele sunt abrogate în măsura în care vin în conflict cu o dispoziție constituțională,

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit principiului "lex posteriori", limitează efectul abrogator la data intrării în vigoare a Constituției. Aceasta regula este însă inaplicabila imobilelor naționalizate prin

Decretul nr. 92/1950 , deoarece în cazul acestor imobile dreptul subiectiv de proprietate al statului s-a constituit, deci raporturile juridice corespunzătoare s-au stabilit anterior Constituției.

Fața de cele arătate, rezultă ca excepția de neconstituționalitate invocată este în mod vadit contrară principiului neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, și dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul la proprietate al statului, constituit pe baza

Decretului nr. 92/1950 , reprezintă o situație juridică în curs.

Conflictul rezultat din succesiunea în timp a legilor implica doua aspecte, și anume: dreptul și efectele sale sub imperiul legii anterioare, pe de o parte, respectiv efectele dreptului constituit pe baza legii anterioare în curs de desfășurare sub regimul legii posterioare, pe de altă parte. Prima ipoteza este guvernata exclusiv de legea anterioară, deoarece orice alta soluție implica aplicarea retroactivă a noii legi. În cea de-a doua ipoteza, însă, este necesar să se deosebeasca constituirea dreptului care, pentru același motiv, al neretroactivitatii legii, nu poate fi decît pe temeiul vechii legi, de efectele sale după intrarea în vigoare a noii legi, care pot fi modificate de aceasta. De aceea, dreptului de proprietate al statului, constituit potrivit

Decretului nr. 92/1950 , îi sunt aplicabile prevederile regimului constituțional actual, chiar dacă, atunci când el s-a constituit, regimul sau juridic era altul. Este consecința aplicării imediate a noii legi asupra acestui regim juridic, care are în vedere exclusiv efectele dreptului, chiar și atunci când îl desființează - încetarea acestor efecte -, nu modalitatea sa de constituire, care este un aspect anterior și prealabil aplicării în timp a noii legi. În consecința, din regimul actual de exercitare a dreptului de proprietate al statului nu se poate deduce stingerea acestui drept, cît timp legea pe baza căreia el s-a constituit a fost adoptată pe baza altui regim constituțional.

Prin excepția de neconstituționalitate invocată se urmărește repararea, în natura, a daunelor suferite de persoanele ale căror imobile au fost naționalizate. Potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege. În același sens,

art. 77 din Legea nr. 58/1991

prevede că reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială. Rezultă din aceste prevederi voința evidenta a legiuitorului ca repararea daunelor pentru bunurile preluate de stat să se reglementeze prin lege. Deci repararea unor asemenea daune este o problemă rezervată legii și nici un organ de jurisdicție nu poate, fără încălcarea acestor prevederi, să se substituie legiuitorului în soluționarea problemei respective. Dacă ar face-o, aceasta ar insemna o încălcare a principiului separației puterilor în stat de către puterea judecătorească, care, în sens larg, cuprinde toate organele de jurisdicție, indiferent de natura lor, în dăuna puterii legislative, o încălcare a prevederilor art. 123 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, deci prin aplicarea ei, nu prin ignorarea unei dispoziții legale. Excepția de neconstituționalitate invocată, având ca scop repararea, în natura, a daunelor suferite prin efectul naționalizarii, promovează o conceptie care încalcă în mod vadit principiul separației puterilor în stat prin transferarea răspunderii politice pentru modul de soluționare a problemei acestor daune de la Parlament, ca organ reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, la organele de jurisdicție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) și art. 150 alin. (1) din Constituție, art. 13 lit. A) c), art. 24 alin. (2), art. 25 alin. (1) și

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria sectorului 2 București, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 6129/1992 al acestei instanțe.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la 2 februarie 1993.