Decizia nr. 393/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de comuna Buchin, județul Caraș-Severin, prin primar, în Dosarul nr. 5.184/115/2012 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a IIa civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 276D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru comuna Buchin, domnul avocat Dan Stan din Baroul Hunedoara, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea municipiul Caransebeș, prin primar, a depus o cerere scrisă prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 291D/2013 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , excepție ridicată de orașul Bragadiru, județul Ilfov, prin primar, în Dosarul nr. 2.154/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a depus o cerere prin care lasă la aprecierea Curții Constituționale soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 291D/2013 la Dosarul nr. 276D/2013.

Atât reprezentantul părții prezente, cât și cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 291D/2013 la Dosarul nr. 276D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că prin dispozițiile legale criticate se permite stabilirea limitelor unor unități administrativ-teritoriale prin intermediul unor hotărâri judecătorești, eludându-se obligația organizării unui referendum local. În practică, se ajunge la transferul a sute de hectare de la o unitate administrativ-teritorială la alta. În opinia reprezentantului părții prezente, miza acestor dispoziții legale este dată de impozitele plătite de societățile comerciale aflate pe aceste terenuri.

În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Acesta consideră că dispozițiile legale sunt mult mai potrivite decât cele existente înainte.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.184/115/2012, Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 .

Prin Încheierea din 1 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.154/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 .

Excepția a fost invocată de comuna Buchin din județul Caraș-Severin și de orașul Bragadiru din județul Ilfov, prin primari, în dosare având ca obiect delimitarea domeniului public.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, ridicată în Dosarul nr. 276D/2013, se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale datorită faptului că prin acceptarea delimitării teritoriale a unităților administrativ-teritoriale printr-o hotărâre judecătorească se încalcă prevederile

art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997 , potrivit căreia, pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivitățile locale în cauză trebuie să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum, acolo unde legea permite.

Or, prin eliminarea consultării cetățenilor anterior stabilirii limitelor administrativ-teritoriale ale localităților, România nu își îndeplinește obligațiile asumate la momentul când a aderat la Consiliul Europei, respectiv să respecte și să pună în aplicare dispozițiile convenționale ratificate conform procedurii interne.

Având în vedere dispozițiile

Legii nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, se apreciază că este obligatorie consultarea prin referendum a cetățenilor din cele două unități administrativ-teritoriale afectate de litigiu.

Mai mult, se consideră că pentru delimitarea teritoriului unităților administrative este nevoie de adoptarea unor legi organice "individuale", care să aibă la bază un referendum organizat în acest sens.

Legea nr. 133/2012 , chiar dacă nu este o lege organică, reglementează la modul general modalitatea de delimitare a teritoriului prin sesizarea de către prefect a instanței de contencios administrativ. Or, acest lucru este contrar prevederilor constituționale invocate.

De asemenea, în Dosarul nr. 291D/2013 se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale datorită faptului că prefectul poate sesiza instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile în care Legea fundamentală dispune în mod imperativ că "organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală" constituie atributul exclusiv al Parlamentului României ca unică autoritate legiuitoare a țării.

De asemenea, prin acceptarea delimitării teritoriale a unităților administrativ-teritoriale printr-o hotărâre judecătorească se încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, în condițiile în care, potrivit

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , pentru orice modificare a limitelor teritoriale locale, colectivitățile locale în cauză trebuie să fie consultate în prealabil, eventual pe cale de referendum. Asemenea dispoziții vin, deci, în contradicție și cu legea organică privind administrația publică locală.

Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată. Astfel, Tribunalul are în vedere dispozițiile

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996 , potrivit cărora "modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale care se organizează potrivit legii".

Potrivit

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , "Delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii".

Conform art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituția României, "organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală" se reglementează prin lege organică. Legiuitorul a prevăzut deci posibilitatea unei modificări ulterioare a limitelor unităților administrativ-teritoriale, precum și delimitarea teritorială, ambele operațiuni putându-se efectua doar în temeiul legii și numai în situațiile de "înființare, reînființare sau reorganizare a unităților administrativ-teritoriale care se organizează potrivit legii". Rezultă fără echivoc că delimitarea implică stabilirea limitelor hotarului dintre unitățile administrativ-teritoriale aflate în conflict, acesta fiind atributul puterii legislative, conferit expres atât prin

Legea nr. 215/2001 , cât și prin Constituție.

Pe de altă parte,

art. 5^1 alin. (4) din Legea nr. 351/2001

privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - secțiunea a IV-a "Rețeaua de localități" - prevede că, dacă părțile nu ajung la un acord în urma procesului de mediere, planul cadastral se întocmește conform soluției propuse de inițiator.

Prin urmare, prefectul, în calitate de mediator, are obligația potrivit acestui act normativ de a delimita teritoriul pe bază de plan cadastral, pe care, conform dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 351/2001 , consiliile locale îl vor supune consultării populației prin referendum local.

Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul constată ca o condiție necesar obligatorie în delimitarea și modificarea hotarelor unităților administrativ-teritoriale consultarea populației prin referendum local.

Având în vedere

Decizia Curții Constituționale a României nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 , instanțele judecătorești nu au competența să anuleze norme juridice instituite prin lege, întrucât, în virtutea textelor constituționale, Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală.

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțele au doar rolul de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Tribunalul Ilfov - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, stabilirea liniei de hotar reprezintă o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul.

Se arată că, în aceste condiții, raportat la obiectul acțiunii, nu se poate susține că prin promovarea acțiunii în instanță se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, astfel cum au fost stabilite prin lege.

Cu privire la încălcarea principiului separației puterilor în stat, instanța reține că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, iar în această calitate asigură, potrivit

art. 19 din Legea nr. 340/2004 , aplicarea și respectarea Constituției, legilor, ordonanțelor, hotărârilor Guvernului și a celorlalte acte normative.

Împrejurarea că prin

art. II din Legea nr. 133/2012

i s-a conferit calitate procesual activă în litigiile având ca obiect stabilirea liniilor de hotar între unitățile administrativ-teritoriale nu este în contradicție cu art. 1 din Constituția României, acest rol fiindu-i acordat în concordanță cu dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție, în baza căruia exercită rolul de tutelă administrativă față de organele administrației publice locale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Acesta arată, în punctul său de vedere trimis în Dosarul nr. 276D/2013, că legislația națională în domeniu reglementează, în mod detaliat și în acord cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, atât măsurile privind organizarea unităților administrativ-teritoriale existente, cât și cele privind înființarea și "reînființarea" (reorganizarea) acestora, în toate cazurile, modificările limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale efectuându-se prin lege, după consultarea prealabilă, prin referendum, a colectivităților locale interesate.

În ceea ce privește activitatea în domeniul cadastrului, aceasta este reglementată de

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare - inclusiv cu cele aduse de către Parlament, în calitatea sa de "unică autoritate legiuitoare a țării" [ art. 61 alin. (1) din Constituție], prin Legea nr. 133/2012

-, "Cadastrul și cartea funciară" formând "un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul țării" [art. 1 alin. (1)].

Astfel, dispozițiile art. II din Lege - criticate de autorii excepției - trebuie avute în vedere în contextul celorlalte prevederi ale

Legii nr. 7/1996 , în special, în cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară [art. 11 alin. (2) lit. a)-s)], între care se regăsesc inclusiv: identificarea limitelor unităților administrativ-teritoriale [lit. b)] și stabilirea "sectoarelor cadastrale" (sectorul cadastral fiind "unitatea de suprafață delimitată pe elemente liniare stabile în timp - șosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc." [lit. c)], identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare [lit. e)] și a titularilor drepturilor reale [lit. f)], precum și recepția documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale [lit. i)] etc. În acest sens, se învederează că, potrivit

art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 7/1996 , "Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând reprezentarea grafică a limitelor unităților administrativ-teritoriale, precum și a limitelor intravilanelor, definite de oficiile teritoriale", hotarele unităților administrativ-teritoriale fiind, astfel, "delimitate și marcate de către comisia de delimitare, stabilită în acest scop prin ordin al prefectului", și, respectiv, "Hotarele menționate în procesele-verbale de delimitare, semnate de membrii comisiei prevăzute la alin. (3) și recunoscute reciproc de către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, devin oficiale și sunt utilizate în activitatea autorităților și instituțiilor publice centrale și locale".

De asemenea, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "În cazul în care limitele unităților administrativ-teritoriale sunt contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecății, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale vor folosi limitele unităților administrativ-teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară."

Așa fiind, dispozițiile

art. 11 alin. (3)-(6) din Legea nr. 7/1996

au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităților administrativ-teritoriale, rezultând că și dispozițiile art. II din legea criticată se interpretează în contextul/sensul dispozițiilor

Legii nr. 7/1996 , iar nu în afara acestora ori în sensul unei eventuale derogări de la dispozițiile art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale și, respectiv, ale

art. 13 din Legea nr. 3/2000

și ale

art. 22 din Legea nr. 215/2001 .

Pe de altă parte, în situația în care, cu prilejul sau ulterior întocmirii/finalizării lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a limitelor existente ale unităților administrativ-teritoriale, s-ar constata și necesitatea unei eventuale (noi) delimitări teritoriale a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în sensul

art. 22 din Legea nr. 215/2001

și, respectiv, al

art. 5^1 din Legea nr. 351/2001 , autoritățile publice locale interesate vor putea proceda, în condițiile legii, la toate demersurile necesare și obligatorii, în vederea efectuării acestora prin lege și numai după consultarea prealabilă "prin referendum", potrivit

art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 , a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective.

În acest sens, se arată că, în conținutul aceluiași

art. 11, la alin. (7), din Legea nr. 7/1996 , legiuitorul a prevăzut - în mod expres - că "Modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, care se organizează potrivit legii". Așadar și dispozițiile art. II din legea criticată - prin care Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare (art. 61 din Constituție), a aprobat cu modificări și completări

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

- își găsesc aplicabilitate în cadrul legislativ existent, astfel reglementat prin

Legea nr. 7/1996

și în acord cu legislația în vigoare din domeniul organizării administrative a teritoriului și al administrației publice locale, precum și al organizării și desfășurării referendumului.

De altfel, în eventualele diferende/situații litigioase între două sau mai multe unități administrativ-teritoriale aflate în vecinătate, până la soluționarea acestora - inclusiv sub aspectul regimului juridic al terenurilor (din sectoarele cadastrale respective) aflate în proprietatea publică a fiecăreia dintre acestea (domeniul public local), nici nu s-ar putea proceda la promovarea/supunerea spre adoptare, prin lege, a eventualelor noi modificări ale limitelor teritoriale ale unităților administrative în ce privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, avându-se în vedere și principiul constituțional al separației/echilibrului puterilor în stat [art. 1 alin. (4) din Constituție].

Astfel fiind, Guvernul apreciază că

art. II din Legea nr. 133/2012

nu conține prevederi de natură să aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate ale art. 11 și nici ale art. 73.

Mai mult, aspectele susținute de autoarea excepției apar ca vizând, mai degrabă, probleme de interpretare și aplicare a legii, poate și ca urmare a utilizării - în conținutul art. II din legea criticată - a unor termeni asemănători pentru operațiuni/măsuri diferite, ceea ce ar necesita o eventuală perfecționare legislativă, pentru evitarea oricăror neclarități/confuzii între lucrările concretizate în "documentația de delimitare", elaborată de către comisiile de delimitare cadastrală în condițiile

Legii nr. 7/1996 , și măsurile de modificare a limitelor teritoriale în sensul art. 11 alin. (7) al aceleiași legi și al

art. 22 din Legea nr. 215/2001 .

Tot Guvernul arată, în punctul de vedere trimis în Dosarul nr. 291D/2013, că stabilirea liniei de hotar dintre două unități administrativ-teritoriale reprezintă o operațiune tehnică, având la bază documentația cadastrală aferentă, care presupune determinarea, prin semne exterioare, a limitelor dintre două proprietăți vecine, în vederea delimitării și stabilirii traseului pe care trebuie să îl urmeze hotarul.

În opinia Guvernului, promovarea de către prefect a unei acțiuni în justiție în temeiul dispozițiilor supuse controlului de constituționalitate nu tinde la modificarea limitelor de hotar ale unităților administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege, ci la trasarea corectă a liniei de hotar, în conformitate cu documentațiile de delimitare întocmite de comisiile de specialitate.

Totodată, se precizează că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, în această calitate asigurând, potrivit

art. 19 din Legea nr. 340/2004

privind prefectul și instituția prefectului, republicată, aplicarea și respectarea Constituției și a celorlalte acte normative.

În aceste condiții, împrejurarea că prin dispozițiile supuse controlului de constituționalitate i s-a oferit prefectului calitate procesuală activă în litigiile având ca obiect stabilirea limitelor de hotar între unitățile administrativ-teritoriale nu este în contradicție cu dispozițiile constituționale care consacră principiul separației puterilor în stat, acest rol fiindu-i consacrat în concordanță cu prevederile art. 123 alin. (5) din Constituție, care statuează că prefectul exercită rolul de tutelă administrativă față de organele administrației publice locale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 276D/2013 îl constituie dispozițiile

art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012. Obiectul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 291D/2013 îl constituie dispozițiile

art. II din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 . Din analiza excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile

art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012 .

Așadar, obiectul celor două excepții de neconstituționalitate este, în realitate, identic, iar dispozițiile legale criticate au următoarea redactare: "[...] Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentației de delimitare, inițiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanțele de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ-teritoriale."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului și a regimului general privind autonomia locală, precum și dispozițiilor art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Prin

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 , republicată, legiuitorul a urmărit formarea unui sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul țării, prin cadastru realizându-se, potrivit

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 , republicată, identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, în scopul asigurării publicității drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară.

Lucrările sistematice de cadastru cuprind și determinarea, pe bază de măsurători, a poziției limitelor dintre imobilele învecinate, iar suprafața terenurilor și a construcțiilor este consemnată în cadrul documentațiilor cadastrale, potrivit

art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 7/1996 , republicată.

În temeiul art. 11 din același act normativ, procedura detaliată de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică în cadastru și cartea funciară este stabilită prin ordin al directorului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și cuprinde identificarea limitelor unității administrativ-teritoriale, în vederea stabilirii sectoarelor cadastrale, definite în art. 2 alin. (1) teza a doua din lege ca fiind unități de suprafață delimitate de elemente liniare stabile în timp - șosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc. și, în cadrul sectoarelor cadastrale din cuprinsul aceleiași unități administrativ-teritoriale, a planurilor cadastrale, care, în sensul art. 2 alin. (3) din același act normativ, cuprind reprezentarea grafică a limitelor imobilelor dintr-o unitate administrativ-teritorială, care se înscriu în cartea funciară.

În acest scop, prin ordin al prefectului, este instituită o comisie de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, care, în baza reprezentărilor grafice a limitelor unităților administrativ-teritoriale și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (înființată ca urmare a reorganizării fostului Oficiu de Cadastru, Geodezie și Cartografie), întocmește procesele-verbale de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 11 alin. (4) din lege, în cazul în care reprezentanții unităților administrativ-teritoriale învecinate recunosc reciproc hotarele, astfel cum acestea au fost delimitate și marcate de către comisia de delimitare, în baza lucrărilor tehnice de cadastru, acestea rămân definitive și reprezintă limitele oficiale ale respectivei unități administrativ-teritoriale.

În caz contrar, și anume atunci când procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecțiuni de membrii comisiei de delimitare,

art. II din Legea nr. 133/2012 , textul de lege criticat în prezenta cauză, instituie atribuția prefectului de a iniția concilieri asupra documentației de delimitare, iar atunci când acestea nu se finalizează cu semnarea proceselor-verbale de delimitare a hotarelor, prefectul sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale.

Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv

art. 11 alin. (3)-(7) din Legea nr. 7/1996 , republicată, Curtea constată că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează și se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, și anume, fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabilește hotarele unităților administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Curtea reține că aceste două modalități prin care se ajunge la întocmirea documentației tehnice cadastrale, documentație ce se concretizează, potrivit prevederilor pct. 4.3.1 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin

Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 , cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, în dosarul de delimitare, constituie operațiuni tehnice, de identificare a hotarelor a două unități administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice și noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unități administrativ-teritoriale și nu se confundă cu aceasta.

De altfel, aceeași concluzie se impune și din interpretarea sistematică a prevederilor

art. 11 din Legea nr. 7/1996 , legiuitorul făcând distincție între operațiunea de delimitare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, și modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din același act normativ.

Potrivit acestui text de lege, modificarea limitelor teritoriale privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii, respectiv ale

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , potrivit căruia delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege, iar orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege și numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, care se organizează potrivit legii.

Curtea reține că distincția dintre aceste două operațiuni este esențială, deoarece delimitarea și marcarea hotarelor reprezintă operațiunea tehnică de materializare în teren a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia [ art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 , republicată, Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de delimitare], în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale.

În această logică a argumentării, Curtea reține că nu se poate echivala o operațiune tehnică cu o măsură legislativă, cu atât mai mult cu cât și delimitarea și marcarea hotarelor unităților administrativ-teritoriale pot face obiectul reglementării printrun act normativ.

Prin urmare, dat fiind faptul că ipoteza normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu are în vedere o modificare a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, în accepțiunea de măsură legislativă, în cauză Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. o) cu privire la reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului, precum și a regimului general privind autonomia locală și nici ale celor cuprinse în art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, coroborate cu art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin

Legea nr. 199/1997 .

Pe de altă parte, Curtea reține că atribuirea, în temeiul textului de lege criticat, a competenței instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale nu are semnificația unei încălcări a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și în art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului.

Contrar susținerilor autoarei excepției de neconstituționalitate, pronunțând hotărârea prin care soluționează acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale, instanța de judecată nu se substituie Parlamentului, care, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a țării, este singura abilitată să legifereze cu privire la delimitarea teritorială sau modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, astfel cum prevede

art. 22 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001

și

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 7/1996 , republicată.

Instanța de judecată verifică operațiunea tehnică de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare, pronunțând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunță asupra întregii documentații cadastrale, stabilind hotarele unităților administrativ-teritoriale, în conformitate cu legile în vigoare și cu prescripțiile tehnice incidente.

Cu alte cuvinte, Curtea reține că documentațiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranșează neînțelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operațiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ. În acest sens, dispozițiile pct. 4.3.7 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin

Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 , modificat prin

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 259/2010 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010, prevăd că, "După stabilirea limitelor unităților administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecților, Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărții în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României".

Mai mult, Curtea reține că, în situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul

art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001 .

Pentru toate aceste considerente, în cauză Curtea nu poate reține nici încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitor la obligația respectării Constituției și a supremației acesteia, dat fiind faptul că nu a fost reținută nicio neconcordanță a prevederii legale criticate cu dispozițiile constituționale invocate.

Având în vedere cele mai sus precizate, Curtea reține că prevederile

art. II din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

nu contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. o) privind reglementarea prin lege organică a organizării administrației publice locale, a teritoriului, a regimului general privind autonomia locală, precum și dispozițiilor art. 5 din Carta europeană a autonomiei locale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de comuna Buchin, județul Caraș-Severin, și de orașul Bragadiru, județul Ilfov, prin primari, în Dosarul nr. 5.184/115/2012 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, respectiv în Dosarul nr. 2.154/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010

privind modificarea și completarea

Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2013.