- OUG nr. 39/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru instituirea unor reglementări în vederea gestionării Programului Educație și Ocupare 2021-2027
Ordonanță de urgență · Guvernul · 5 mai 2026 · Monitorul Oficial nr. 381 din 6 mai 2026
- OUG nr. 38/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 4 mai 2026 · Monitorul Oficial nr. 393 din 8 mai 2026
- OUG nr. 37/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
Ordonanță de urgență · Guvernul · 4 mai 2026 · Monitorul Oficial nr. 381 din 6 mai 2026
- OUG nr. 36/2026 privind aprobarea unor măsuri în vederea accelerării implementării investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență la nivelul autorităților administrației publice locale, prin asigurarea lichidității temporare prin împrumuturi pe termen scurt, acordate de Ministerul Finanțelor
Ordonanță de urgență · Guvernul · 4 mai 2026 · Monitorul Oficial nr. 376 din 5 mai 2026
- OUG nr. 35/2026 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului în vederea accelerării absorbției fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale
Ordonanță de urgență · Guvernul · 4 mai 2026 · Monitorul Oficial nr. 376 din 5 mai 2026
- OUG nr. 34/2026 pentru completarea art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2022 privind înființarea, administrarea și dezvoltarea infrastructurilor și serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autoritățile și instituțiile publice
Ordonanță de urgență · Guvernul · 4 mai 2026 · Monitorul Oficial nr. 376 din 5 mai 2026
- OUG nr. 33/2026 pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000
Ordonanță de urgență · Guvernul · 23 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 334 din 27 aprilie 2026
- OUG nr. 32/2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 23 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 335 din 27 aprilie 2026
- OUG nr. 31/2026 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2024 privind reglementarea cadrului general de preluare de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor creanțe bugetare restante aflate în administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală asupra unor societăți cu capital majoritar sau integral de stat
Ordonanță de urgență · Guvernul · 16 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 316 din 21 aprilie 2026
- OUG nr. 30/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului
Ordonanță de urgență · Guvernul · 16 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 316 din 21 aprilie 2026
- OUG nr. 29/2026 pentru completarea art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru abrogarea art. LXX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene
Ordonanță de urgență · Guvernul · 16 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 313 din 20 aprilie 2026
- OUG nr. 28/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative și luarea unor măsuri în domeniul educației
Ordonanță de urgență · Guvernul · 16 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 310 din 20 aprilie 2026
- OUG nr. 27/2026 pentru aprobarea unor măsuri în vederea asigurării îndeplinirii misiunilor specifice ce revin Serviciului de Protecție și Pază
Ordonanță de urgență · Guvernul · 16 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 304 din 16 aprilie 2026
- OUG nr. 26/2026 privind înființarea Rețelei de date privind durabilitatea agricolă, precum și modificarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 9 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 305 din 16 aprilie 2026
- OUG nr. 25/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice
Ordonanță de urgență · Guvernul · 3 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 282 din 7 aprilie 2026
- OUG nr. 24/2026 privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea țițeiului și a produselor energetice obținute din prelucrarea țițeiului extras de pe teritoriul României, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027
Ordonanță de urgență · Guvernul · 3 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 272 din 3 aprilie 2026
- OUG nr. 23/2026 pentru modificarea unor acte normative din domeniul asistenței sociale și stabilirea unor măsuri de protecție socială pentru pensionari
Ordonanță de urgență · Guvernul · 2 aprilie 2026 · Monitorul Oficial nr. 268 din 2 aprilie 2026
- OUG nr. 22/2026 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare
Ordonanță de urgență · Guvernul · 31 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 254 din 31 martie 2026
- OUG nr. 21/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului "Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 26 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 248 din 30 martie 2026
- OUG nr. 20/2026 privind unele măsuri pentru decarbonizarea sectorului energetic
Ordonanță de urgență · Guvernul · 26 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 241 din 27 martie 2026
- OUG nr. 19/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027
Ordonanță de urgență · Guvernul · 26 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 237 din 26 martie 2026
- OUG nr. 18/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 19 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie 2026
- OUG nr. 17/2026 privind modificarea și completarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 12 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 199 din 13 martie 2026
- OUG nr. 16/2026 privind modificarea art. XXI alin. (1) din Legea nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 12 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 196 din 13 martie 2026
- OUG nr. 15/2026 pentru reglementarea unor măsuri privind stabilirea dreptului de administrare a unor bunuri din domeniul public al statului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Ordonanță de urgență · Guvernul · 12 martie 2026 · Monitorul Oficial nr. 208 din 17 martie 2026