- Decizia nr. 200/2025 referitoare la valorificarea perioadei pentru stabilirea în favoarea contestatorului a uneia dintre pensiile prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 643 din 8 iulie 2025
- Decizia nr. 199/2025 referitoare la perioada în care un salariat a desfășurat activitate (ulterior datei de 1 aprilie 2001), dintre cele menționate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 659 din 14 iulie 2025
- Decizia nr. 198/2025 referitoare la aplicarea procentelor de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 670 din 17 iulie 2025
- Decizia nr. 197/2025 referitoare la majorarea de până la 50% prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 645 din 9 iulie 2025
- Decizia nr. 196/2025 referitoare la interpretarea art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 1064 din 19 noiembrie 2025
- Decizia nr. 195/2025 referitoare la posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților în baza Hotărârii Guvernului nr. 39/2024 privind aprobarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 646 din 9 iulie 2025
- Decizia nr. 194/2025 referitoare la actualizarea soldei de grad în baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din capitolul II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 705 din 29 iulie 2025
- Decizia nr. 193/2025 referitoare la art. 5 din Codul muncii și art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 790 din 25 august 2025
- Ordinul nr. 164/2025 pentru stabilirea tarifului de monitorizare, modalitatea de declarare și achitare a cuantumului acestuia și aprobarea modelului și conținutului Declarației privind contribuția anuală datorată la bugetul Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice în anul 2025
Ordin · Agenția pentru monitorizarea și evaluarea performanțelor Întreprinderilor publice · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 508 din 30 mai 2025
- Hotărârea nr. 41/2025 referitoare la consultarea publică privind Scutul european pentru democrație
Hotărâre · Senatul · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 500 din 28 mai 2025
- Hotărârea nr. 40/2025 pentru aprobarea Raportului de activitate al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități pe anul 2024
Hotărâre · Senatul · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 495 din 27 mai 2025
- Hotărârea nr. 39/2025 privind numirea unor membri și supleanți în Consiliul Național de Integritate
Hotărâre · Senatul · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 494 din 27 mai 2025
- Decizia nr. 7/2025 referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 6^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 218/2020
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 633 din 7 iulie 2025
- Decizia nr. 6/2025 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările anterioare Legii nr. 272/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor
Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 709 din 30 iulie 2025
- Declarație nr. 1/2025 Parlamentului României cu privire la depunerea jurământului de către Președintele României
Declarație · Parlamentul · 26 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 488 din 26 mai 2025
- Comunicatul din 26 mai 2025 privind invocarea cauzei de suspendare a cursului prescripției dreptului material la acțiune ca mijloc de apărare direct prin cererea de apel formulată
Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 26 mai 2025
- Comunicatul din 26 mai 2025 privind aplicarea sporului de fidelitate de care personalul a beneficiat anterior în calitate de polițist și după dobândirea calității de cadru militar
Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție · 26 mai 2025
- Cuantum Total nr. 12117/2025 datoriilor înregistrate de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale și candidații independenți în urma campaniei electorale organizate cu ocazia alegerilor locale parțiale din data de 4 mai 2025 și declarate la Autoritatea Electorală Permanentă, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
Cuantum Total · Autoritatea Electorală Permanentă · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 503 din 29 mai 2025
- Lista nr. 12116/2025 partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și a candidaților independenți pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu ocazia alegerilor locale parțiale din data de 4 mai 2025
Listă · Autoritatea Electorală Permanentă · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 503 din 29 mai 2025
- Ordinul nr. 4172/2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Universității din Petroșani pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul pentru Învățământul Terțiar Nonuniversitar UPET din municipiul Petroșani, județul Hunedoara
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 616 din 1 iulie 2025
- Ordinul nr. 4171/2025 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program prelungit "Baby Genius" din municipiul Constanța, județul Constanța
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 615 din 1 iulie 2025
- Ordinul nr. 4170/2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială "Constantin Daicoviciu" Beriu din comuna Beriu, județul Hunedoara
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 616 din 1 iulie 2025
- Ordinul nr. 4169/2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic "Armand Călinescu" din municipiul Pitești, județul Argeș
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 616 din 1 iulie 2025
- Ordinul nr. 4168/2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Doamna Chiajna" din satul Roșu, comuna Chiajna, județul Ilfov
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 616 din 1 iulie 2025
- Ordinul nr. 4167/2025 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program prelungit "Căsuța cu Ghidușii" din satul Roșu, comuna Chiajna, județul Ilfov
Ordin · Ministerul Educației și Cercetării · 23 mai 2025 · Monitorul Oficial nr. 616 din 1 iulie 2025