Decizia nr. 970/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 și 4^1, art. 172 alin. 1, 2 și 6 și art. 173 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Constantin, Dănuț Crăciun și Alin-Marian Ghețău în Dosarul nr. 42.286/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, excepție care face obiectul Dosarului nr. 3.863 D/2010 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 42.286/3/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 și 4^1, art. 172 alin. 1, 2 și 6 și art. 173 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Ion, Dănuț Crăciun și Alin-Marian Ghețău într-o cauză penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia critică "modul de asigurare a exercitării dreptului la apărare", deoarece "nu este suficientă declararea respectării sale, ci este necesară respectarea sa obligatorie de toate părțile implicate în proces". Astfel, prin dispozițiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, "toate celelalte categorii de învinuiți sau inculpați [cu excepția celor de la alin. 3] sunt exceptate de la asistența juridică obligatorie, ceea ce reprezintă o împiedicare a exercitării dreptului la apărare și o discriminare". Cât privește alin. 3 al aceluiași articol, se susține că asigură doar în cursul judecății asistența juridică obligatorie, aceasta lipsind pe parcursul cercetării penale. Cu privire la alin. 4^1 al art. 171 din Codul de procedură penală se susține că aduce atingere dreptului la apărare prin impunerea unui apărător din oficiu care, în cauze complexe, nu poate să efectueze decât o apărare formală. Referitor la alin. 1 al art. 172 din Codul de procedură penală se susține că aduce atingere dreptului la apărare "prin faptul că lipsa apărătorului, indiferent de motiv, nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală fără apărător", iar, cu privire la dispozițiile alin. 2 al aceluiași articol, se susține că sunt discriminatorii, aplicarea lor fiind limitată doar la cazurile în care asistența juridică este obligatorie, în loc să se dispună ca ascultarea oricărui învinuit sau inculpat să se facă doar în prezența apărătorului. Cât privește dispozițiile alin. 6 al art. 172 se arată că sunt discriminatorii, pentru că doar în cazurile în care asistența juridică este obligatorie sau învinuiții ori inculpații sunt arestați sau reținuți procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore. În toate celelalte cazuri, procurorul nu este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore. Referitor la art. 173 din Codul de procedură penală se consideră că instituie o discriminare și încalcă dreptul la apărare, apreciindu-se că pentru ca acest drept să nu fie asigurat doar formal ar fi necesar ca organul de urmărire penală să asigure prezența apărătorului la efectuarea oricărui act de urmărire penală.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece normele criticate sunt constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. 2, 3, 4 și 4^1, art. 172 alin. 1, 2 și 6 și art. 173 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 171 alin. 2, 3, 4 și 4^1: "Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Când asistența juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu și-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecății, după începerea dezbaterilor, când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipsește, nejustificat, la termenul de judecată și nu asigură substituirea, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.";

- Art. 172 alin. 1, 2 și 6: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Când asistența juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezența apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.

[...] Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situațiile prevăzute în alin. 2 și 4, procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.";

- Art. 173 alin. 1 și 3: "Apărătorul părții vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii.

[...] Când organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător."

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, criticate în raport de aceleași prevederi constituționale și cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunțat în jurisprudența sa. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000, Curtea a statuat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constituție este pe deplin respectat de art. 171 din Codul de procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, organele judiciare fiind obligate să îi aducă la cunoștință acest drept. În anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se află în situații deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, cazurile de asistență juridică obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, iar în alin. 3, cazurile pentru faza judecății. Cu același prilej, Curtea a constatat că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare, nu se poate susține că dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile. Totodată, prin

Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a reținut că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

Tot astfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și asupra constituționalității dispozițiilor art. 171 alin. 4^1 din Codul de procedură penală statuând, de exemplu, prin

Decizia nr. 332 din 3 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, că "Dispoziția legală criticată este în concordanță cu textul constituțional al art. 24 alin. (2), potrivit căruia, <<în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu>>".

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile și în prezenta cauză.

Curtea nu poate reține nici criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 172 alin. 1, 2, 6 și art. 173 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală. Reglementând, pe de o parte, dreptul apărătorului învinuitului sau inculpatului, respectiv al apărătorului părții vătămate, părții civile și al părții responsabile civilmente de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, de a formula cereri și de a depune memorii, iar, pe de altă parte, obligația organului de urmărire penală de a asigura prezența apărătorului la ascultarea învinuitului sau a inculpatului în cazurile în care asistența juridică este obligatorie, respectiv cazurile când organul judiciar dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător, aceste texte legale dau expresie deplină dreptului la apărare.

Asupra criticilor privind necesitatea reglementării obligației organului de urmărire penală de a asigura, în toate cazurile, prezența apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului, susțineri care vizează, în esență, modificarea și completarea textelor de lege ce fac obiectul excepției, Curtea nu se poate pronunța întrucât nu intră în competența sa, astfel cum este aceasta stabilită de

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia Curtea Constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității textelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Tot astfel, nu intră în competența Curții Constituționale criticile referitoare la modul în care a fost asigurat dreptul la apărare în faza urmăririi penale în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, acestea fiind de competența instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 și 4^1, art. 172 alin. 1, 2 și 6 și art. 173 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Constantin, Dănuț Crăciun și Alin-Marian Ghețău în Dosarul nr. 42.286/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.