Decizia nr. 1344/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 (prevederi anume) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Cochinescu - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 33 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Sebastian Morar, Daniel Frei, Dorel Cozma, Szekely Botond și Ștefan Srepler în Dosarul nr. 1.238/83/2008 al Tribunalului Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează Curtea că partea Primăria Municipiului Satu Mare, prin primar, a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.238/83/2008, Tribunalul Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 33 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Excepția a fost ridicată de Sebastian Morar, Daniel Frei, Dorel Cozma, Szekely Botond și Ștefan Srepler într-o cauză având ca obiect suspendarea unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile
art. 33 din Legea nr. 50/1991 , prin aceea că permit desființarea unei construcții realizate cu bunăcredință, dar fără autorizație de construire, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, fără intervenția prealabilă a unei instanțe de judecată, aduc atingere principiului egalității în drepturi, accesului liber la justiție și principiului potrivit căruia proprietatea este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Deși un conflict de interese între proprietarul construcției și proprietarul terenului este evident, desființarea construcției este dispusă pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului, organul administrativ subrogându-se așadar autorității judecătorești. Totodată, legea nu ocrotește în mod egal interesele persoanelor, deoarece numai în favoarea statului, nu și a altui subiect de drept, este reglementată posibilitatea de "a face dreptate singur".
Tribunalul Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Fiind amintite considerente reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie, de pildă în
deciziile nr. 656/2006 , nr. 694/2005, nr. 199/2005 și nr. 56/2007, se mai arată că susținerile autorului excepției referitoare la existența bunei-credințe a proprietarului clădirii sau a constructorului nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate a prevederilor
art. 33 din Legea nr. 50/1991 , ci constituie aspecte de fapt asupra cărora se poate pronunța doar instanța de judecată competentă cu soluționarea litigiului în cauză.
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispozițiile
art. 33 din Legea nr. 50/1991 , republicată, sunt constituționale, deoarece acestea nu îngrădesc dreptul părților interesate de a se adresa justiției și de a beneficia de toate garanțiile specifice unui proces echitabil și nici nu afectează dreptul de proprietate, astfel cum este reglementat de art. 44 din Constituție.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 33 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, modificate prin dispozițiile articolului unic pct. 4 din
pentru modificarea și completarea
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 13 octombrie 2006, și ale
art. I pct. 32 din Legea nr. 261/2009
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/2008
pentru modificarea și completarea
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. Prevederile legale criticate au următoarea redactare:
- Art. 33: "(1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.
(3) În cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrației publice competente a procedurii de desființare, în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării prevăzute la alin. (2), proprietarul sau administratorul legal al terenului aparținând domeniului public ori privat al statului va putea trece de îndată la desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construire.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(5) Pentru realizarea prevederilor alin. (1) autoritățile publice competente pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăți comerciale specializate în astfel de lucrări, în condițiile legii."
Autorii excepției de neconstituționalitate invocă prevederile Legii fundamentale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție și în art. 44 - Dreptul de proprietate privată.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aceleași aspecte ca și cele criticate de autorul prezentei excepții.
Prin
Decizia nr. 656 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 15 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut conformitatea
art. 33 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu exigențele art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, arătând, în esență, că desființarea construcției este o sancțiune pentru nerespectarea obligației obținerii autorizației de construire, al cărei scop este prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare. Sancțiunea vizează în egală măsură toate persoanele aflate în aceeași situație, acestea neputându-se apăra prin invocarea principiului constituțional al ocrotirii proprietății, de vreme ce exercitarea acestui drept se abate de la prevederile legale imperative, în cazul de față cele referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții. De asemenea, prin
Decizia nr. 56 din 16 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea a constatat că "art. 33 instituie o excepție de la regula stabilită prin prevederile
art. 32 din Legea nr. 50/1991 , potrivit căreia în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, «[ ... ] organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești [ ... ]». Așadar, sintagma «fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului» din cuprinsul art. 33, criticat ca fiind neconstituțional, vizează autoritatea administrației publice locale competente, iar nu, așa cum susține autorul excepției, pe proprietarul construcției, care ar fi astfel lipsit de «un cadru procesual, unde să-și apere dreptul invocând apărări pe fond sau de procedură»." Pentru aceste motive, Curtea nu a putut reține încălcarea art. 21 din Constituție.
Curtea constată că cele statuate prin deciziile evocate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, de vreme ce nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 33 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Sebastian Morar, Daniel Frei, Dorel Cozma, Szekely Botond și Ștefan Srepler în Dosarul nr. 1.238/83/2008 al Tribunalului Satu Mare - Secția comercială și contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, NICOLAE COCHINESCU Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi ____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.