Decizia nr. 31/1993

Victor Dan Zlatescu - președinte

Ion Filipescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Petru Duda - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 19 mai 1993. Concluziile părților au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 26 mai 1993.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin sentinta penală nr. 54, pronunțată la data de 17 martie 1992 în dosarul Judecătoriei Babadag, inculpatii Cristea Dumitru, Plugaru Nicolae și Cominceanu Gigel Mitica au fost condamnați la diferite pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni în dăuna avutului obștesc.

Inculpatii au declarat recurs în fața Tribunalului Județean Tulcea împotriva acestei sentințe și cu ocazia judecării recursului au ridicat excepția de neconstituționalitate, sustinand ca textele referitoare la avutul obștesc în temeiul cărora au fost condamnați sunt în contradictie cu dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) din Constituție și au fost abrogate prin art. 150 alin. (1) din aceasta.

Exprimandu-și punctul de vedere, Tribunalul Județean Tulcea a reținut ca, din examinarea dispozițiilor art. 145 din Codul penal "se desprinde concluzia ca noțiunea de obștesc, asa cum este reglementată acum în Codul penal, este mai larga decât noțiunea de public care se regaseste în dispozițiile constituționale, neexistand nici un fel de neconcordanta între cele doua texte de lege, deoarece sfera de public fiind mai restrânsă nu se poate suprapune pe cea de obștesc".

În vederea soluționării cauzei s-au cerut, potrivit legii, puncte de vedere Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului - singurul de altfel care a fost primit - se propunea respingerea excepției de neconstituționalitate pe doua motive: a) Curtea Constituțională nu este competența să soluționeze decât excepțiile privind actele normative adoptate după intrarea în vigoare a Constituției; b) conceptul de avut obștesc nu este infirmat de textele constituționale, el fiind chemat, în această perioadă de tranzitie, sa evoce, nu numai cu privire la bunurile proprietatea statului, ci și "la cele ale unor colective de oameni, cum este cazul cooperativelor de consum și credit, sau al cooperativelor meșteșugărești, inclusiv de invalizi, caracterizate ca organizații economice productive", a căror proprietate "poate fi considerată chiar de tip privat".

Fața de actele și lucrările dosarului,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

retine următoarele:

Cu privire la problema pusă în discuția părților, referitoare la împrejurarea dacă se poate ridica excepția de neconstituționalitate în condițiile în care legea a carei aplicare s-a făcut a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Constituției României din 1991, se are în vedere, pe de o parte, ca, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale, conform art. 144 din Constituție, iar pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași lege, competența Curții nu poate fi contestată de nici o autoritate.

Desigur, această competență poate aparea numai atunci când, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, raporturile juridice fie de drept substanțial, fie de drept procesual, au fost stabilite după intrarea în vigoare a Constituției, astfel cum este cazul în speta.

Potrivit principiului neretroactivitatii legii, Constituția dispune numai pentru viitor. În temeiul acestui principiu, prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, conform cărora Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor, trebuie înțelese în sensul că se referă numai la actele normative de acest fel, adoptate după intrarea în vigoare a Constituției.

În aceasta lumina s-ar putea considera că nu poate fi sesizată Curtea cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi cuprinse în acte normative adoptate anterior, astfel cum este și Codul penal.

Nu mai puțin însă, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin Constituției. Dacă ele sunt contrare acesteia, concluzia logica este ca ele au fost abrogate implicit, fapt intarit de altfel și de principiul ca legea posterioară abroga pe cea care i-a precedat, dacă este contrară.

Prin urmare, abrogarea dispoziției legale anterioare Constituției, potrivit art. 150 alin. (1) al acesteia, presupune neconformitatea sa cu Constituția, adică este rezultatul neconstitutionalitatii ei.

Desigur, instanța de drept comun are nu numai dreptul, dar și obligația sa stabilească dacă textul de lege a cărui aplicare urmează să se facă mai este sau nu în vigoare. Aceasta implica faptul ca ea trebuie să se pronunțe, când este cazul, asupra împrejurării dacă textul în cauza a fost sau nu abrogat, explicit sau implicit.

Dacă însă, ca în speta, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată și instanța de drept comun nu a fost statuat în acest sens, ea se desesizeaza sub acest aspect, excepția urmând, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, să fie trimisa spre soluționare Curții Constituționale, instanța urmând să-și exprime în încheierea pe care o pronunța în acest scop doar o simpla opinie care nu se reflecta în cadrul interlocutoriu al acestei încheieri.

Rezultă, asadar, ca în situația în care, deși nu a suspendat judecarea cauzei, dar a sesizat prin încheiere Curtea Constituțională, instanța de drept comun nu ar putea sa statueze ca legea a fost sau nu abrogată implicit.

Sesizată cu o astfel de excepție, Curtea Constituțională nu poate refuza sa o soluționeze, deși nu este vorba despre o lege adoptată după intrarea în vigoare a Constituției, ci despre una care a fost abrogată implicit prin aceasta, întrucât sunt în discuție raporturi juridice de drept substanțial sau procesual stabilite după intrarea în vigoare a Constituției. Este de reținut ca, în aceasta din urma ipoteza, va trebui făcut în prealabil un examen al conformitatii legii atacate cu prevederile Constituției, pentru ca numai astfel se poate stabili dacă legea a fost sau nu abrogată implicit.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, text citat mai sus, Curtea Constituțională este singura în drept sa stabilească, desigur în condițiile legii, asupra competentei sale. Ea se considera competența să soluționeze problema privitoare la abrogarea implicita prin Constituție a unei legi anterioare în situația în care a fost sesizată în mod legal asupra unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile precizate.

A proceda altfel ar insemna, pe de o parte, o prelungire inutila a procesului, iar pe de altă parte, a se deroga de la o soluție care semnifica o aplicare corecta a Constituției.

Cu privire la problema de fond, și anume dacă prevederile din Codul penal referitoare la conceptul de avut obștesc au fost sau nu implicit abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, se rețin următoarele:

Conceptul de avut obștesc urmează a fi raportat la formele proprietății consacrate și reglementate de Constituție, pentru a constata dacă între acestea exista ori nu concordanta și dacă, deci, poate fi vorba de abrogarea totală sau parțială a textelor din Codul penal care folosesc termenul de avut obștesc.

În lumina art. 145 din Codul penal care se referă la "organizațiile de stat, organizațiile obștești sau orice organizații care desfășoară o activitate utila din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii", termenul de avut obștesc a fost interpretat în practica judiciară anterioară extensiv, incluzând proprietatea de stat, cooperatista și a altor organizații obștești, care s-au bucurat de un regim juridic de favoare, în comparatie cu proprietatea care constituia avutul personal.